Din însemnările zilnice ale lui Constantin Argetoianu (XIII)

Memorialistul Argetoianu este binecunoscut lectorilor din România, şi nu numai, iar anul de foc 1942 grăieşte de la sine. Transcrierea textelor în revistă se face după manuscrisul olograf, aflat în posesia noastră. Scriitorul politic Constantin Argetoianu s-a născut la 3 martie 1871 în Craiova şi a încetat din viaţă la 6 februarie 1955 în gulagul comunist din Sighetul Marmaţiei.

1942 -Marţi, 13 ianuarie
De altminteri, pare că Dinastia Antonescu e într-o stare de nervi îngrijorătoare. Georgeta Cancicov, care zbârnâie în anturajul Conducătorilor, dar care nu-şi pune căluş la gură, ne spunea ieri (a dejunat la noi): «Dragă, sunt într-un hal de nervi nemaipomenit! Rica (Dna Antonescu) nu se mai poate mişca în odaia ei de pachete; Mareşalul urlă şi dă cu pumnul în masă - Ică se ţine de burtă şi se vaită! I-am găsit ieri pe fiecare într-un aparat electric, ca să se potolească!!!...».

Dl profesor Alexandru Marcu, subsecretar la Propagandă, se plimbă prin Italia, vorbeşte la Radio despre România şi ţine conferinţe despre Dante, pe care l-a tradus pe româneşte şi l-a trădat. Bani cheltuiţi degeaba, căci la ce ne serveşte să ştie italienii unde e România şi ce vrea? Deşi a rămas până acum neutră, Brazilia se joacă de-a războiul. La o fabrică de muniţii a sărit în aer un depozit de 35.000 «livre» de dinamită: sunt o sumă de morţi şi de răniţi...

Generalul August Marici, fost şef de Stat Major al Armatei croate, până în august trecut (de aia-l cheamă August?) - a fost arestat «pentru abateri grave de la onoarea ostăşească». Nu se pricepe bine din telegramă dacă e acuzat de furt sau de pederastie. Dar ce se pricepe e că în Croaţia banditului Ante Pavelici toate merg pe dos!...

Dan Geblescu, consilierul Legaţiei noastre din Budapesta, sosit sâmbătă în Bucureşti, povesteşte lucruri de necrezut despre tratamentul impus de «tigrii» lui Horthy românilor şi nemţilor din regiunea Transilvaniei pe care au ocupat-o în urma Arbitrajului de la Viena. Românii şi nemţii (saşi şi şvabi) sunt li­te­ralmente lăsaţi să moară de foame. Pe unde au grâu şi porumb, li se rechiziţionează şi nu li se lasă aproape nimic. Pe unde n-au, nu li se dă nimic. Car­te­lele se împart la toată populaţia, dar apoi jandarmii iau pe ale românilor şi pe ale nemţilor şi le rup. Unde nu le rup, cartelele nu servesc la nimic, căci nemţilor şi românilor care încearcă să le folosească li se răspunde regulat că aprovizionările s-au terminat...

Şi românii, şi nemţii sunt maltrataţi şi bătuţi fără milă, pentru orice pretext. Au fost închişi şi bătuţi români care au întâmpinat prin gări trenuri cu răniţi germani, aducându-le în dar fructe, lapte şi ce aveau şi ei... Pretextul: au trecut fără voie peste şine!!

Au fost închişi şi bătuţi nemţi care arborau steaguri sau chiar şi steguleţe de hârtie germane! Reclamaţiile la Comisia Mixtă (germano-italiană) din Cluj nu duc la nimic, Comisia mulţumindu-se să înregistreze plângerile şi să le transmită la Berlin şi la Roma...

Populaţia noastră e însă dârză, şi le suferă toate, cu smerenie şi cu nădejde... Norocul nostru e că ungurii nu fac deosebire între români şi nemţi; va veni ziua în care Germania va sili pe maghiari să plătească scump nebuniile pe care le comit azi... În Ardealul ocupat, măsurile administrative luate de Guvernul din Budapesta au distrus toată viaţa economică; Clujul e în marasm, şi până şi ungurii locali regretă vremea domniei româneşti. Astfel, toate tranzacţiile săvârşite de la 1919 încoace au fost declarate «revizuibile», toate donaţiile făcute de Stat sau de comune au fost anulate (astfel s-a reluat locul donat de comuna Cluj pentru construirea catedralei ortodoxe. Biserica zidită pe acest loc a fost închisă...), iar împroprietărirea ţăranilor a fost şi ea în principiu declarată ilegală - în multe locuri pământurile au fost chiar redate foştilor proprietari (cazul Josica, prefect de Cluj). Clujul e mort. În schimb, viaţă activă la Turda, ajuns centru de tranzacţii între cele două părţi ale Ardealului. Geblescu pretinde că la Turda mişună spioni unguri şi că autorităţile noastre nu iau destul seamă la aceşti spioni şi la agenţii provocatori comunişti pe care Budapesta îi îndestulează cu bani şi cu foi de propagandă... La Budapesta, Legaţia noastră e pusă la index. Membrii ei nu sunt poftiţi decât la gară, când e o recepţie oficială, cum a fost cazul cu Ribbentrop. Geblescu nu ştie pentru ce a venit Ribbentrop la Budapesta. Probabil ca să mai încurajeze pe unguri, care sunt toţi convinşi că Germania a pierdut războiul şi joacă deja pe ascuns carta anglo-americană.

Organizată cu mult fast, primirea lui Ribbentrop a fost rece - deşi şcolile erau înşirate pe stradă şi mulţi curioşi priveau, nici un semn de antirasism nu şi-a făcut drum la trecerea reprezentantului Germaniei. În ce priveşte steagurile, la o sută de steaguri ungureşti fâlfâia şi unul german. Horthy s-a însănătoşit, dar e bătrân. Se vorbeşte de fiu-său ca succesor pentru Regenţă. Fiul lui Horthy e în vârstă de 37 de ani, e preşedintele MAV-ului (căile ferate) şi petrece nopţile prin «cabareturi», deşi e însurat cu o contesă nostimă, născută Edelsheim...

La Budapesta, singurii amabili cu românii sunt membrii Legaţiei germane, cu ministrul von Jagow în frunte. Încolo, bieţii diplomaţi români nu văd pe nimeni... Geblescu insistă mult asupra analizării vieţii economice în Ardealul ocupat de unguri: faptul că nu se mai poate face nici o tranzacţie asupra proprietăţilor imobiliare, că însuşi dreptul de proprietate a ajuns precar (nimeni nu ştie ce va aduce ziua de mâine şi al cui va rămâne Ardealul) au paralizat orice iniţiativă, pe toate terenurile economiei. Are dreptate, dar nu cred că această paralizie să fie în defavoarea noastră...

Un italian tâmpit, sau numai plătit, a scos la Verona în aprilie 1941 o carte intitulată:
«Da Codreanu a Antonescu, România di ieri e di oggi». Cartea, cu fotografii, face apologia legionarilor şi a lui Antonescu, pozat în cămaşă verde... Cum se vede, omul era înapoi cu evenimentele şi probabil că şi-a scris cartea pe vremea lunii de miere dintre An­to­nescu şi Sima. Treaba lui, a celor care au plătit-o şi a celor care au tolerat pe Vojen la Roma şi după «rebeliunea» din ianuarie. Ceea ce este însă de necrezut e că sunt tratat eu într-însa de «massacratore»! Boul cu pana între copite mă confundă cu Argeşanu... nume probabil cu totul necunoscut lui, pe când de al meu mai auzise! La pag. 178, bestia scrie:
«L'ex-Presidente del Consiglio Argetoianu, et massacratore...» şi apoi mă dă ca mort, în ispăşirea păcatelor mele... Cu o pagină mai înainte mă tratează de general şi de succesor al lui Călinescu! Iată cum se scrie Istoria... Era să uit numele autorului: Alfonso Panini Finotti!"