Din însemnările zilnice ale lui Constantin Argetoianu (XXXIV)

Memorialistul Argetoianu este binecunoscut lectorilor din România, şi nu numai, iar anul de foc 1942 grăieşte de la sine. Transcrierea textelor în revistă se face după manuscrisul olograf, aflat în posesia noastră. Scriitorul politic Constantin Argetoianu s-a născut la 3 martie 1871, în Craiova, şi a încetat din viaţă la 6 februarie 1955, în gulagul comunist din Sighetul Marmaţiei.

„1942,
Vineri, 13 februarie

Nunţi multe ieri, fiind ultima săptămână în care se pot celebra anul acesta matrimoniile, Paştele căzând pe 5 aprilie... Am asistat la căsătoria fetei Elizei Boxshal (născută Ştirbei) cu al doilea fiu Negroponte. Tămbălău mare, cu toată protipendada bucureşteană. Nunta a avut loc în perimatele saloane ale Palatului Ştirbei, care mi-au părut şi mai jerpelite de cum le cunoşteam. Şi când mă gândesc că «ăsta» a fost un palat regal, palatul Domnitorului Ţării Româneşti!! Mult drum am făcut, sub toate privinţele, de la Ştirbei-Vodă încoace! Am văzut pentru prima dată, de la înapoierea lui din exil, pe Barbu Ştirbei şi pe soţia sa Nadya. În 12 ani, «etalonul» nostru naţional nu s-a schimbat mult. A albit, dar e tot zvelt şi chipeş şi continuă să placă cucoanelor, cu toţi cei 70 de ani ai lui. Dar biata Nadya! O căzătură...

Ar putea servi de bunică lui bărbatu-său...
Eliza Brătianu nu numai că n-a asistat (împăcată cu Barbu, nu iartă pe Nadya pe care o învinuieşte de complicitate cu fiică-sa Marie în «captarea» defunctului Ionel) - dar convocase pentru aceeaşi oră o adunare generală a Fundaţiei Brătianu ca să facă concurenţă nunţii... Până în cele din urmă şi-a dat însă seama de ineleganţa procedeului şi a amânat adunarea... Întâlnit acolo pe Mihai Popovici, rumen şi zaharisit. Mi-a confirmat «remiterea» ratată de George Brătianu a Memoriului destinat de Maniu şi de Dinu Brătianu lui Antonescu. Antonescu a întrebat pe George «ce e în Memoriu» şi cum simpaticul George îl ştia pe dinafară a spus tot ce era în el (Popovici mi-a promis o copie. În Memoriu se susţinea necesitatea păstrării Armatei pentru sfârşitul războiului, pentru a ne servi de dânsa împotriva ungurilor... şi altele!).

Mareşalul a asistat cu răbdare şi în tăcere, dar, după ce a terminat Brătianu «expozeul» lui, a început să urle şi să bată cu pumnul în masă şi să înjure pe toţi oamenii politici care au guvernat până acum România şi au dus-o la prăpastie, de unde a scăpat-o el, şi numai el! Să nu-i dea oamenii politici lui sfaturi! Să-l ierte cu memoriile! Nu le primeşte. Dacă vor, să vină în persoană să discute cu el, să le arate el că tot ce face e bine şi pentru mântuirea ţării! A fost atât de violent, încât George Brătianu, speriat, şi-a băgat hârtia în buzunar şi a plecat... Dar cum Antonescu a repetat de mai multe ori: «Să vie d.d. Maniu şi Dinu Brătianu la mine să le arăt eu că n-au dreptate!» - s-a discutat în cercul epavelor celor două partide dacă n-ar fi oportun ca Dinu şi Maniu să meargă la Mareşal. Au fost toţi de părere că da, şi Mihalache, Lupu, şi George Brătianu, şi el Popovici - dar Maniu şi Dinu au refuzat categoric, pe motiv că n-au ce discuta cu un nebun şi cu un rău crescut care a refuzat să le primească Memoriul...

Sâmbătă, 14 februarie
Ziarele au avut în fine voie azi să vorbească despre călătoria Mareşalului Antonescu la Berlin şi la Cartierul General german. Păstrarea secretelor pe care le ştie toată lumea e o tâmpenie.
Despre cele vorbite sau hotărâte între Antonescu şi Hitler, bineînţeles nici o vorbă, şi această tăinuire o pricepem, dar nu pricepem, pe cealaltă, a călătoriei... Darea de seamă a întâlnirilor e publicată după o comunicare a Agenţiei D.N.B. şi se vede că Führerul şi Conducătorul s-au înţeles, căci D.N.B scrie: «Convorbirile dintre Führer şi Mareşalul Antonescu au avut loc în spiritul amiciţiei credincioase şi al fraternităţii de arme de nesfărâmat dintre cele două popoare, care
şi-au găsit expresia în lupta comună contra inamicilor noii Europe şi care au dat dovezi de ce pot». Antonescu a întâlnit pe Hitler în ziua de 11, miercuri - iar a doua zi, joi, 12, a fost pe rând oaspetele lui Ribbentrop şi al lui Göring. Reichsmarsch a dat şi o recepţie în cinstea Conducătorului. La întrevedere, pe lângă militari, au luat parte şi von Killinger şi ministrul României la Berlin, Raoul Bossy.
Mareşalul se înapoiază azi în Bucureşti, şi numai peste câteva zile vom afla dacă a venit cu pace sau război în poale - în ce ne priveşte pe noi.
Presa germană face mare caz de încercarea reuşită a vaselor de război «Gneisenau» şi «Scharuhorst», însoţite de un crucişător, de a trece prin Canalul Mânecii. Cele două cuirasate germane se refugiaseră de mult în Portul Brest, de unde pornind spre apele germane au trecut prin cele engleze. Forţele navale engleze nu şi-au dat seama de trecerea vaselor ina­mice decât în momentul când acestea au ajuns la înălţimea Portului Calais. O luptă violentă s-a încins în aer şi pe mare. Peste 600 de avioane au luat parte la ea şi mai multe vase britanice. Englezii au pierdut un distrugător scufundat şi unul incendiat - şi 43 de avioane. De partea germană - un vas de patrulare a fost scufundat, un torpilor a fost uşor avariat şi şapte avioane au fost doborâte. Cuirasatele germane au trecut neatinse. Pentru prima oară în războiul acesta, mai multe unităţi germane au putut trece prin apele engleze fără să fie vătămate... Berlinul exultă şi declară că englezii nu mai sunt în stare să-şi apere nici coas­tele insulei lor. La Londra se dă ca scuză o eroare asupra tonajului vaselor germane!!!

La Singapore se mai dau lupte în partea de nord a oraşului şi pe câteva puncte ale insulei... La Londra, atmosferă foarte deprimată. Ziarele recunosc că va trebui multă vreme şi mari sacrificii pentru restabilirea prestigiului britanic în Extremul Orient. În Statele Unite, nepregătirea apărării Singaporelui e sever condamnată de unele ziare; în general, notă pesimistă şi acolo...

Dl şi dna von Killinger au hotărât să înveţe franţuzeşte. Dovadă că mai au grăunte de bun-simţ. Au angajat ca profesoară pe dra Girardi, a cărei mamă e născută Mărescu, din Craiova. Salazar s-a înapoiat în Portugalia. La Sevilla a avut o întrevedere de patru ore cu generalul Franco şi altele cu Serrano Suner. La plecare, ermetic şi el, Salazar a declarat numai că era foarte mulţumit. După multe ştiri americane, Salazar ar fi făcut la Sevillia sondări pentru pace... La Berlin se pretinde că nu se ştie nimic despre o asemenea încercare... De la Ankara se dezminte categoric ştirea că Turcia ar fi dispusă să cedeze Sovietelor material de război - ştire dată de câteva ziare americane."
(Va urma)