Constantin Argetoianu - Anul 1940 vazut de un mare om politic
Constantin Argetoianu
|
Tara lui Hübsch!
23 MAI. Despre Visarion Puiu se povesteste ca demisia i-a fost primita fara sa stie ca a dat-o⦠S-a gasit in nu stiu care arhiva o demisie pe care o daduse in 1938, demisie ce nu fusese rezolvata, si pe care o uitase⦠Stiindu-se cu musca pe caciula, IPSS n-a protestat si a cerut numai sa i se puna la dispozitie casa pe care Fondul Religionar din Cernauti a construit-o la Piatra Neamt, ca si casa de repaus pentru mitropolit, si sa i se plateasca leafa pana la lichidarea pensionarii sale⦠Guvernul a primit cu placere "conditiunile" oropsitului prelat⦠Se zice ca Visarion a mai fost acuzat si de "conspiratie" (!) cu strainii! Cand a venit puhoiul polonez peste Bucovina, Visarion, care fusese camarad de studii in Rusia cu Stalin, a propus lui Calinescu sa scrie fostului sau coleg si sa intre in vorba cu el. "Scrie-i repede!", a fost raspunsul fostului prim-ministru.
Scrisoarea a ramas fara raspuns, dar acum se ridica impotriva fostului mitropolit ca un act de tradare! Tara lui Hübsch!
*****
Pe ziua de ieri, toate concediile concentratilor au fost suprimate si noi contingente de rezervisti au fost chemate. Explicatia: trupe rusesti (vreo doua corpuri de armata) aduse spre granita noastra - si o mobilizare ungureasca spre granita iugoslava. In public, emotie destul de mare, cum e si naturalâ¦
*****
Tatarescu a fost ieri la mine. Mi-a comunicat ca Regele a hotarat intai sa nu mai serbeze ziua de 8 Iunie si zece ani de domnie - al doilea sa nu mai convoace Parlamentul, deocamdata. N-am putut decat sa aprob fara rezerva ambele masuri, fata de situatia internationala. Serbarile de 8 Iunie ar putea fi suprimate pentru vecii vecilor; iar Parlamentul n-ar putea decat sa incurce Guvernul, caci ce s-ar putea spune azi reprezentantilor tarii?
Dar Tatarescu nu venise sa-mi comunice numai aceste hotarari, nici sa-mi vorbeasca despre situatia din Franta asupra careia nu are nici el date mai precise decat cele pe care le culegem si noi din telegramele mai mult sau mai putin oficiale. Venise sa-mi mai spuna ceva. Regele si Guvernul socotesc ca a sosit momentul sa ne apropiem mai mult de Italia, sa cunoastem planurile ei pentru Balcani, sa ne asociem lor, daca asa cum ne-a asigurat de atatea ori Guvernul din Roma, nu sunt indreptate impotriva noastra - ajutand pe Duce sa le realizeze. Pentru aceasta noua etapa a politicii romanesti s-ar dori Sus un contact direct cu Mussolini. Pe cand Tatarescu vorbea, muream de frica sa nu vrea sa ma trimita la Roma⦠am oroare de asemenea misiuni cu mana intinsa. Dar nu; venise numai sa ma roage sa aduc pe Puricelli aici, urmand ca Regele sa insarcineze pe milanezul nostru cu un mesaj regal si special pentru Duce⦠Am primit cu placere - si c-un "uf!" - sa scriu lui Puricelli si am convenit despre urmatoarea procedura: Tatarescu sa invite pe Puricelli sa vina pentru o chestiune de drumuri, iar eu sa anexez o scrisoare prin care sa-i spun sa vina imediat in interesul ambelor tari, si sa-l fac sa priceapa ca e vorba de altceva⦠Scrisorile noastre vor fi trimise printr-un curier special la Milano; tot demersul va fi tinut secret, nici Bossy (de la Roma) nu va fi pus in cunostinta. Regele, Tatarescu, Gafencu, eu si Puricelli vom fi singurii sa stim. A ramas ca Tatarescu sa mai puna azi la punct chestiunea cu Regele si vom vedea daca mai e vreme de facut ceva pana la intrarea (??) Italiei in razboiâ¦
"Bliz-Krieg" impotriva rusilor!?
Am gasit pe Tatarescu foarte deprimat. A recunoscut cu mine ca numai o minune a lui Dumnezeu mai poate trece victoria de partea Aliatilor. Frica lui, "covorul verde" - frica lui, dar totodata speranta lui s-a dus si ea dracului. Dupa "dictatul" de la Versailles din 1919 vom avea acum "dictatul" lui Hitler, si fata de acesta atuu-rile lui Guta sunt cam egale cu nimic.
Mi-a confirmat ca suprimarea concediilor si concentrarea suplimentara de ieri sunt in legatura cu aducerea trupelor rusesti spre granita noastra si cu mobilizarea ungureasca. Tatarescu se temea ca nu cumva rusii sa nu profite de faptul ca germanii erau cu mainile prinse in Apus si sa nu faca vreo trasnaie impotriva noastra. Eu unul nu cred, fiindca petrolul nostru e si mai indispensabil Germaniei acum, si Germania nu poate ramane indiferenta fata de noi. Daca ne-ar ataca rusii, cred ca Germania s-ar vedea nevoita sa opreasca operatiunile din Franta si sa execute un "Bliz-Krieg" impotriva noastra ca sa ne ocupe inaintea rusilor. Dar dupa succesele lor din urma, nemtii trebuie sa aiba destula trecere la rusi ca sa-i tie pe loc si sa-i impiedice sa ne atace⦠Cum o vrea Dumnezeu!
"Ploile n-au stat"
Scrisoarea Regelui catre Tatarescu prin care cere sa se renunte la serbarile de la 8 Iunie a aparut in ziarele de azi-dimineata, dupa ce a fost data ieri-seara la radio. Din scrisoare reiese ca Majestatea Sa renunta cu regret sa nu se sarbatoreasca minunatiile infaptuite in ultimii 10 ani: e un sacrificiu pe care il impune vrajmasia vremurilorâ¦
As fi vrut ceva mai multa smerenie, si mai multa cladura - dar ia-o de unde nu e!
*****
Horia Sima |
Stirile de la razboi sunt confuze, dar Victoria continua sa fie in lagarul german. Ieri dupa-amiaza venisera stiri mai bune de pe frontul francez. Se anunta ca trupele prinse in Belgia occidentala atacasera spre Sud frontul german si ca aveau sanse sa-l strapunga pe la Arras si sa se uneasca cu grosul armatei franceze la sudul teritoriului azi ocupat de nemti. Azi-dimineata aflam ca germanii au respins acest atac, ca au trecut ei prin liniile inamice si ca au ocupat Boulogneâ¦
Armata taiata si izolata in Belgia n-ar cuprinde decat 6 divizii franceze (ar fi deja ceva, dar nu inca un dezastru), restul pana la 20 de divizii fiind trupe engleze si belgiene. La Statul nostru Major insa se crede ca 60% din care de asalt franceze au fost trimise de Gamelin cu aceste nenorocite 6 divizii. O asemenea pierdere ar fi un dezastru, dar e greu de crezut ca cu asa de putine divizii sa fi fost trimise atatea careâ¦
Nenorocirea Aliatilor a fost ca toate aceste unitati de tancuri ca si avioanele incoltite in Belgia intre Excaut si Mare n-au avut benzina ca sa poata porni cat au fost germanii inca in miscare si sa taie inaintarea lor. N-au putut sa porneasca spre Arras decat dupa ce au fost revitalitate prin Ostendeâ¦
La Paris trebuie sa domneasca mare depresiune, daca a ajuns Guvernul republican sa mearga cu Lebrun in frunte la Notre-Dame, sa implore protectia divina⦠S-a dat de asemenea ordine sa se faca pretutindeni rugaciuni publice pentru salvarea Franteiâ¦
De la Londra si de la Paris se desminte sinuciderea lui Gamelin, pe care nemtii o afirma insa. Despre capturarea generalului Giraud, Aliatii nu o confirma, dar nici nu o desmint.
"Ducele mananca foc"
Tatarescu a venit sa-mi comunice ieri ca fata de eventualitatea precipitarii evenimentelor (intrarea Italiei in razboi, ce nu e de exclus), Regele a hotarat sa intervina pe langa Puricelli telegrafic prin Bossy. E solutia pe care o propusesem si eu intai, dar Tatarescu nu voia sa mai bage si pe Bossy in secret. N-a mai fost astfel nevoie de scrisoarea mea catre Puricelli. Ramane de vazut daca prietenul nostru va putea parasi Italia zilele acesteaâ¦
Din tot ce ne vine din Italia, din ce se spune si nu se spune acolo, din certificatele de devotament pe care Mussolini le aduna de la toate asociatiile, de la industriasi prin gura lui Volpi, de la universitari prin declaratiile rectorilor, de la academii si de la corporatii - rezulta ca ceva se plamadeste si ca Ducele a infrant o data mai mult Casa Savoiaâ¦
Nu m-ar mira sa ne desteptam maine, poimaine cu Italia in razboi⦠Infrangerea Aliatilor si-a facut efectul. De unde macaronarii nu voiau sa auda de razboi acum o luna - iata-i acum aproape in jurul Ducelui care mananca foc⦠Incotro vor porni italienii? Impotriva Frantei prin Alpi, impotriva Iugoslaviei prin Dalmatia? Eu cred ca vor dezlantui razboiul in Africa, prin Libia impotriva Egiptului, prin Tripolitana impotriva Tunisiei⦠Dupa ce, prin marina lor vor fi ocupat bazele solide din Grecia.
Sa mearga unde or vrea, numai impotriva Iugoslaviei nu, caci in acest caz se vor dezlantui si ungurii si ne vom incurca si noi⦠Dar vor lasa nemtii pe unguri sa porneasca impotriva noastra, amenintati sau chiar atacati de rusi?
Rusii, rusiiâ¦
Rusii, rusii⦠n-am dormit toata noaptea, tot cu gandul la ei. La inceput, succesele Germaniei in Franta m-au linistit: nemtii luand comanda nu vor lasa pe rusi sa vina peste noi, ca doar sug la tatele noastre si cine e nebun sa lase pe altul sa-i omoare vaca? Daca ar pierde petrolul nostru, nemtii ar ramane la cheremul rusilor⦠Dar m-am gandit azi-noapte ca ar mai fi si alta posibilitate: rusii sa profite de faptul ca nemtii sunt inclestati pe frontul occidental ca sa se instaleze in Basarabia, fara sa treaca Prutul, stiind bine ca domnii de la Berlin nu vor face moarte de om decat pentru petrol si ca Basarabia nu-i intereseaza prea multâ¦
O sa mai incurce lucrurile si Italia, caci si ea are nevoie de benzinaâ¦
Suntem in mainile Domnuluiâ¦
Dar trebuie sa consideram chestiunea Basarabiei ca pusaâ¦
*****
Pe cand ne vin stiri ca trupe rusesti inainteaza spre granita noastra (precautie sau intentie de atac?) dl Kukoliev, inenarabilul insarcinat cu afaceri al Sovietelor, ne invita la cinematograf pentru marti, 28 mai, in noul palat al Legatiei, construit pe Soseaua Kiselef. Dovada ca pana marti moscovitii nu ne vor ataca, afara numai daca Kukoliev nu stie nimic! Dar n-ar fi trimis Moscova filmulâ¦
*****
La Roma avem presa buna. Regele a asistat la deschiderea expozitiei organizata de Institutul nostru, si toata presa publica articole de lauda la adresa noastra⦠Se vede ca nu ne-au pus gand rau.
De ce a fost arestat Madgearu
Si Japonia incepe sa se miste - si acolo sunt tendinte catre o pace repede cu China: Indiile neerlandeze, Indochina etc. sunt prazi pretioase care asteapta⦠Daca ar fi prevazut englezii ce ii asteapta! Dar cum puteau sa prevada ce n-a prevazut nimeni? Ei trebuiau insa sa stie.
*****
Marele colegiu electoral a fost convocat pentru zilele de 11, 12 si 13 iunie, cand se vor alege, in ordine: episcopul Husilor, episcopul Timisoarei si mitropolitul Bucovinei.
*****
Ieri la masa la Clubul miliardarilor, Madgearu mi-a povestit pentru ce a fost arestat. La o conferinta a citat din Colbert o scrisoare adresata lui Ludovic al XIV-lea care incepea astfel: "Majestatea voastra si-a marit bogatiile in dauna poporului cucerind Flandra, Alsacia" etc.
Fraza a fost imediat adusa la cunostinta Regelui, dar fara cuvintele subliniate care explicau sensul celorlalte⦠Regele furios a dat imediat ordinul de internare. Madgearu declara ca nu l-a scos de la Bistrita impacarea Regelui cu Mihalache. Mihalache nici n-a pus conditia acestei eliberari. A dat ordin de eliberare chiar Regele, dupa ce a constatat, gratie interventiei lui Cancicov, ca fusese indus in eroare. Madgearu e convins ca Ghelmegeam i-a facut figura, si-l injura de mamaâ¦
va urma
Citește pe Antena3.ro