Profesorul Jason Ur, de la Universitatea Harvard a identificat 9.000 de posibile asezari umane, despre care se crede ca ar fi fost ridicate incepand cu anul 6.000, inaintea erei noastre, cu ajutorul unui program computerizat care analizeaza fotografiile luate din satelit.
Programul a fost realizat in colaborare cu cercetatorul Bjoern Menze, de la MIT. Cei doi au analizat fotografiile care acopera o zona de 23.000 de kilometri patrati din nordul Siriei.
"As fi putut face aceasta cercetare si direct la fata locului, dar probabil ca mi-as fi petrecut toata viata cercetand aceasta zona. Cu ajutorul acestui program computerizat, insa, putem obtine imediat o harta enorma cu potentialele asezari umane. Ceea ce am vazut pana acum ne arata un numar enorm de astfel de asezari, datand de acum 7.000 sau 8.000 de ani", a declarat profesorul Ur.
Programul computerizat recunoaste o serie de factori, printre care diferentele de culoare sau de nivel rezultate in urma naruirii constructiilor din caramizi de chirpici.
"Atunci cand ne vom putea intoarce in Siria pentru cercetari, vom sti exact unde sa mergem", a adaugat Ur.
In trecut, profesorul a reusit sa obtina imagini din satelit ale unor zone intinse din Irak, luate de serviciile de spionaj ale SUA. Acesta a incercat sa gaseasca urme de asezari umane cu ochiul liber, insa nu a avut rezultate atat de notabile precum cele obtinute cu ajutorul programului computerizat.