x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Americanii devin tot mai "căpoşi"!

Americanii devin tot mai "căpoşi"!

de Radu Popa    |    14 Iun 2012   •   19:33
Americanii devin tot mai "căpoşi"!

Potrivit cercetatorilor americani, in urma unor masuratori efectuate in ultimii 200 de ani, dimensiunile craniiilor locuitorilor Statelor Unite apartinand rasei caucaziene au crescut, in medie, cu 7%, acestea devenind mai inalte si mai inguste decat in urma cu doua secole.

Capete mari. Pentru a putea determina modificarile dimensiunilor craniului, Lee Jantz, Richard Jantz si Joanne Devlin, antropologi si medici legisti in cadrul Universitatii Tennessee, au examinat 1.500 de cranii ce au apartinut unor pesoane ce au trait intre anii 1800 si 1980. Specialistii au constatat ca, in cazul americanilor, craniile au devenit mai mari, mai inalte si mai inguste, daca sunt privite din fata, iar fetele au ajuns mai inguste si mai inalte. Oamenii de stiinta au tinut sa precizeze ca inca nu au putut stabili daca modificarea dimensiunilor craniului se datoreaza procesului evolutiv sau schimbarii stilului de viata. Ei sunt de parere ca schimbarile respective se datoreaza unui stil de hranire mai bun, unei mortalitati mai reduse in randul mamelor si al copiilor, unei activitati fizice mai putin intense, precum si casatoriilor mixte. Dar, pana in prezent, specialistii nu au putut stabili care dintre factorii enumerati a avut o influenta mai mare.

Dimensiuni. Cercetarile efectuate au relevat faptul ca inaltimea medie a craniului, de la baza pana la varf, a crescut cu 8 milimetri, in cazul barbatilor. Volumul craniului a crescut cu circa 200 centimetri cubi, echivalentul volumului unei mingi de tenis. In cazul femeilor, variatiile marimilor respective au fost de 7 milimetri si, respectiv, 180 centimetri cubi. Masuratorile au indicat, in cazul americanilor, o marire a craniului cu 6,8% de la sfarsitul secolului XIX pana in prezent, in timp ce, comparativ, greutatea corporala a crescut cu 5,6%, iar lungimea femurului, cu 2%. Oamenii de stiinta au tinut sa precizeze ca, in timp ce dimensiunile altor parti ale corpului par sa se fi stabilizat, cele ale capului se afla intr-un proces permanent de modificare.

Schelet modificat. Oamenii de stiinta au tinut sa precizeze ca rezultatele recentului studiu demonstreaza faptul ca americanii se maturizeaza mai repede. In urma fenomenului mentionat, are loc intr-o apropiere mai rapida a unor formatiuni osoase separate din structura craniului, respectiv osul sfenoid si portiunea bazala a osului occipital, proces numit sincondroza sfeno-occipitala, despre care specialistii presupuneau anterior ca se petrece in jurul varstei de 20 de ani. Astfel, in urma recentului studiu, savantii au constatat ca procesul respectiv are loc mult mai devreme, la 14 ani, in cazul fetelor, si la 16 ani, in cel al baietilor. Cercetatorii au declarat ca modificari ale dimensiunilor craniului au avut loc si in alte regiuni de pe glob, dar acestea au fost mmai putin studiate. Si in cazul europenilor oamenii de stiinta au constatat modificari ale dimensiunilor craniului, dar variatiile acestora nu erau atat de evident precum cele inregistrate de americani.

×