De departe, Soarele pare calm și liniștit pe cerul nostru, dar privit de aproape se poate observa „o activitate haotică”, la care cercetătorii nu se așteptau până în ultimul an.
„Nu credeam că soarele va fi la fel de activ în acest ciclu”, a declarat un expert.
Ciclurile solare apar, de obicei, la fiecare 11 ani. În acest timp, Soarele oscilează de la activitatea solară minimă la cea maximă, activitatea maximă atingând vârful la mijlocul ciclului, când câmpurile magnetice ale Soarelui se schimbă.
Ultimul ciclu solar a avut loc din 2008 până în 2019. Suntem acum în mijlocul ciclului solar actual și ne apropiem de activitatea magnetică maximă.
Activitatea magnetică solară care a crescut în ultimii câțiva ani este atât de puternică, încât sufocă energia din adâncul Soarelui, împiedicând-o să ajungă la suprafață. Acest lucru duce la apariția petelor pe suprafața solară. Oamenii de știință își pot face o idee despre nivelurile de activitate solară numărând aceste pete, care au atins niveluri record în ultimul an.
Consecințele unei explozii solare
Urmărirea petelor solare este importantă, deoarece acestea reprezintă punctul zero al exploziilor solare puternice de clasă X și al erupțiilor masive, numite ejecții de masă coronală. Acestea pot reprezenta amenințări pentru Pământ, provocând întreruperi radio și întreruperi ale rețelei electrice, perturbând navigația GPS și chiar declanșând căderea sateliților din spațiu.
Însă, nu toate petele solare produc o erupție și, atunci când o fac, nu toate erupțiile reprezintă o amenințare, deoarece ar putea rata Pământul.
Cu toate acestea, este important să știm dinainte când vor avea loc pentru a avea mai mult timp ca să ne pregătim pentru eventualele efecte negative ale acestora.
Exploziile solare de clasă X și ejecțiile de masă coronală sunt fenomene spectaculoase, dar când au loc aruncă particule de înaltă energie în spațiu cu viteze de peste 1.000 km/h. Dacă Pământul se află în calea lor, există șansa ca acele particule să interacționeze cu câmpul magnetic al planetei noastre și cu atmosfera, provocând furtuni geomagnetice.
Furtuni geomagnetice
Pe de altă parte, furtunile geomagnetice pot declanșa aurore boreale spectaculoase și aurore australe, care au loc în emisfera sudică.
Din ianuarie, furtunile geomagnetice au provocat întreruperi radio pe patru continente: America de Nord și de Sud, Europa și Africa. Acesea pot afecta sistemele GPS și, de asemenea, poate duce la întreruperi de curent, precum și la anulări sau întârzieri ale zborurilor.
Se așteaptă ca activitatea Soarelui să continue să crească până când atinge nivelurile maxime, pe care oamenii de știință le numesc maximul solar.
„Previziunile actuale sugerează că maximul solar va avea loc în a doua jumătate a anului 2025”, a mai explicat un cercetător.