x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Elvis şi piatra!

Elvis şi piatra!

27 Iul 2007   •   00:00

Recent, o colecţionară de roci din Statele Unite, LaDell Alexander, in vărstă de 60 de ani, a făcut o descoperire de senzaţie. Ea a găsit o piatră despre care este gata să jure că are imprimat pe ea chipul lui Elvis.



Recent, o colecţionară de roci din Statele Unite, LaDell Alexander, in vărstă de 60 de ani, a făcut o descoperire de senzaţie. Ea a găsit o piatră despre care este gata să jure că are imprimat pe ea chipul lui Elvis. Pe una dintre feţele rocii pot fi descifrate trăsăturile unui cap de om care poartă plete negre. Femeia, care se deplasează frecvent intre East Park şi Texas, susţine că piatra respectivă s-a numărat printre numeroasele roci pe care le-a achiziţionat, vara trecută, din mai multe locuri. Ea nu a remarcat "fizionomia" existentă pe rocă pănă nu a dus-o in Texas şi a spălat-o timp indelungat pentru a putea curăţa şi a-şi decora grădina. Soţul său, Alexander, a mărturisit că se afla la circa 7-8 metri depărtare de locul in care femeia a descoperit piatra şi primul său gănd a fost că roca avea imprimat chipul lui Elvis. Familia Alexander intenţionează să scoată roca la licitaţie pe eBay şi să doneze fondurile strănse cu această ocazie unei Fundaţii ce poartă numele "Elvis Presley". "Apariţiile" postume ale chipului Elvis pe pietre sunt destul de rare, mai ales in comparaţie cu cele ale feţei lui Iisus Hristos. LaDell este insă sigură de faptul că piatra il reprezintă pe regele rock’n’roll-lului şi nu ezită să afirme in sprijinul teoriei sale că şapte oameni din zece, atunci cănd privesc chipul de pe rocă, il atribuie lui Presley.

×
Subiecte în articol: mistere ştiinţă