Circa 70% din populaţia comitatului Laois (centrul Irlandei) locuieşte în zone rurale, agricultura constituind 20% din sursele de venituri. Dimensiunea medie a unei ferme este de 30 de hectare, în comitat aflându-se 3.000 de ferme.
Grupul de acţiune locală format în cadrul programului Leader a stabilit ca principal obiectiv de acţiune creşterea veniturilor fermierilor mici. Aşa că s-a pornit cu un studiu de fezabilitate privind realizarea unui brand regional. În urma întâlnirilor cu furnizorii, comercianţii şi consumatorii, s-a ajuns la concluzia că există potenţialul de a profita de loialitatea pe care locuitorii din Laois o au pentru zona în care trăiesc, prin dezvoltarea unei nişe de piaţă pentru produse agricole de înaltă calitate, obţinute şi prelucrate pe plan local.
PREZENTAREA PROIECTULUI. Primul pas în realizarea proiectului a fost acela de a contacta procesatorii locali de carne şi de a le propune dezvoltarea unui brand regional, care va încorpora un produs de înaltă calitate. Prelucrătorilor li se garanta materia primă de înaltă calitate în schimbul acceptării unui anumit nivel de preţuri pentru furnizori. În urma negocierilor, prelucrătorii de carne au fost de acord, în principiu, să încheie un contract cu fermierii locali, în care calitatea şi preţul urmau a fi garantate. Pentru a explica fermierilor avantajele acestei abordări au fost organizate o serie de reuniuni publice, stârnind astfel interesul oamenilor pentru proiect. O dată cu acordul fermierilor s-a trecut la pasul următor, şi anume înfiinţarea unei structuri care putea contribui la dezvoltarea brandului regional. Aşa s-a constituit organizaţia cooperatistă "Fermele Glenbarrow", condusă de către fermierii locali. Având un acord de principiu şi o structură organizaţională, asigurarea calităţii a devenit punctul central. Au fost definite standardele şi au fost organizate programe speciale de instruire. Au fost înfiinţate şi sisteme de control care au presupus vizite la ferme din partea procesatorului de alimente. Toate aceste iniţiative garantează un produs cu numele "Fermele Glenbarrow", de cea mai bună calitate pentru compania procesatoare şi consumator.
Pentru a asigura ameliorarea continuă a produsului, "Fermele Glenbarrow" au cooperat cu pieţele locale de bovine pentru a organiza vânzarea raselor ce corespundeau din punct de vedere calitativ cu produsele fermierilor locali.
Au fost depuse eforturi considerabile pentru construirea relaţiilor durabile dintre fermieri şi procesatori, deoarce iniţial aceste relaţii erau dificile, încrederea fiind scăzută de ambele părţi.
Organizaţia cooperatistă "Fermele Glenbarrow" are acum 180 de membri, toţi fermieri. Membrii plătesc o taxă unică de înscriere şi o taxă redusă către organizaţia cooperatistă pentru fiecare animal procesat. În acest mod, grupul se va autosusţine din punct de vedere financiar. Acordul dintre societatea de prelucrare şi fermieri continuă să funcţioneze, iar încrederea şi respectul comun au crescut, aceasta fiind o raritate în astfel de situaţii. Pe măsură ce proiectul a câştigat în amploare, aria de vânzare a produselor a crescut. Existenţa proiectului a asigurat procesatorului o sursă sigură de materie primă de calitate ce i-a permis să-şi dezvolte considerabil desfacerea produselor pe piaţa internaţională.
ÎN LOC DE CONCLUZIE. Dacă suportul financiar nu a fost unul remarcabil, succesul proiectului s-a datorat atenţiei acordate comunicării. Întâlnirile repetate, punerea la aceeaşi masă a unor oameni, care deşi dependenţi unii de alţii prin munca pe care o făceau erau divizaţi din considerente mai mult subiective decât obiective, au reprezentat cheia succesului. Implicarea autorităţilor în astfel de situaţii, pentru a asigura liantul cooperării între diverse grupuri de interese, s-a dovedit întotdeauna a fi esenţială. Evidenţierea punctelor comune şi nu a celor divergente, dorinţa de a găsi soluţii care să asigure un echilibru stabil între părţi este esenţială în orice proces de dezvoltare. Până la un anumit punct situaţia este asemănătoare cu ce se întâmplă la noi: avem fermieri săraci care pot creşte animale în regim extensiv, ecologic şi avem procesatori care au nevoie de astfel de materie primă de calitate superioară. Din păcate, ne lipsesc autorităţile preocupate de astfel de subiecte.
DATE DESPRE ZONE
Ţara: Irlanda
Regiune: Comitatul Laois
Populaţie: 59.000 de locuitori
Suprafaşă: 1.720 km2
DATE DESPRE PROIECT
Durata: 2002-2006
Buget: 45.592 de euro, dintre care 24.796 de euro fonduri europene (Leader +) şi 20.796 de euro fonduri private.
Citește pe Antena3.ro