x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Haine... sănătoase

Haine... sănătoase

de Adela Cristina Teodorescu    |    20 Dec 2008   •   00:00

"Conservarea energiei de adaptare". Aceasta este ideea pe baza căreia cercetătorii români de la Institutul de Inventică din Iaşi au dezvoltat o serie de produse care pot optimiza relaţia "ecologic-sanogenă" a omului cu mediul său de viaţă, implicând un consum mult mai redus de energie fizică, biologică şi psihică.



Două perspective teoretice stau la baza pasului efectuat de profesor-doctorul Traian D. Stănciulescu, designer-arhitectul Aritia Poenaru, fizicianul Mihai Apopei, profesorul Mircea Braşoveanu, electronistul Vasile Gâscă şi inginerul Dănuţ V. Staicu. Prima este perspectiva biofotonică (ştiinţă care abordează aplicaţiile laserelor în medicină şi biologie), în măsură să explice mecanismele emisiei ultraslabe de bioluminiscenţă a organismului uman (aură) şi modul în care această emisie poate fi stimulată benefic prin procese de (bio)rezonanţă. Acesteia i s-a adăugat aşa-zisa perspectivă sinergetică, capabilă să clarifice şi să coreleze la modul optim efectele (bio)electromagnetice generate la nivelul receptorului uman de către materialul, culorile, decoraţia şi volumetria, accesoriile specifice oricărui obiect utilitar.
Potrivit cercetătorilor, efectul stimulativ rezultă din interferenţa undelor obiectului emitent cu (bio)undele corpului omenesc, situaţie care poate modifica adecvat forma sau/şi funcţionalitatea celulelor, organelor etc.

ALTERNATIVE. Printre invenţiile medaliate cu Aur la Expoziţia Internaţională de invenţii, cercetare şi tehnologii, ediţia 2007-2008, precum şi la alte manifestări de profil s-au remarcat "Vestimentaţia biofotonică pentru optimizarea stării de sănătate", "Rezonatorul biofotonic pentru stimularea energo-informaţională a sistemelor biologice", "Sursă alternativă de încălzire cu consum redus de energie electrică", "Construcţiile ecologic-sanogene cu structură de protecţie multiplă". Aceste invenţii, create de cercetătorii români de la Iaşi, ar putea răspunde unei necesităţi preponderent contemporane, şi anume limitării consumului de resurse material-energetice convenţionale, în condiţiile conservării şi valorificării energiei umane.

BIOELECTROMAGNETISM. "Complexul vestimentar biofotonic", stimulativ pentru sănătatea umană, este o invenţie multiplu premiată (atât în ţară, cât şi în străinătate) şi amplu studiată în cadrul unui contract de cercetare ştiinţifică, recent finalizat. Potrivit profesorului doctor Stănciulescu, directorul proiectului, cercetarea a validat practic toate reperele funcţionale ale brevetului, dovedindu-se că materialele textile generează efecte bioelectromagnetice diferite (energizante sau inhibitorii) la nivelul organismului uman.

Purtarea constantă a unor veşminte colorate modifică adecvat frecvenţa sau culoarea aurei pe care o poartă omul, influenţându-i astfel starea de sănătate. De exemplu, aura unei persoane se modifică după o vreme în funcţie de culoarea cămăşii purtate. Motivele imprimeurilor şi volumetria croielii emit "unde de formă", în general ignorate, care pot influenţa sensibil parametrii fiziologiei umane. Accesoriile aferente, de la bijuterii până la stimulativul "rezonator biofotonic", pot să activeze un fenomen subtil de "homeopatie exogenă", un flux de emisii biofotonice apte să (re)inducă organismului frecvenţe corecte de funcţionare, explică oamenii de ştiinţă.

ROCHIE "ENERGIZANTĂ". Conceput pentru situaţia particulară a unei persoane hipotensive, de exemplu, complexul vestimentar feminin – unul dintre prototipurile colecţiei "CURCUBEU" realizată de Aritia Poenaru – este alcătuit dintr-o rochie lungă din bumbac de culoare roşie, având impregnată în ţesătură ciclodextrină tratată cu cristale de siliciu, stimulative pentru tensiunea arterială, cu porţiuni de tafta verde, având acţiune cromoterapeutică echilibrantă. Rochia este croită în formă de cilindru, fiind generatoare de "unde de formă" benefice pentru stări hipotensive şi invizibil amprentată cu o matrice de lumină polarizată, energizantă pentru sistemul imunitar deficitar. Complexul este completat cu manşoane prevăzute cu elastic la încheietura mâinii şi cu un voal cu un mini "rezonator biofotonic" care controlează activitatea cerebrală. În funcţie de trăsăturile omului, îmbrăcămintea se poate personaliza.

×
Subiecte în articol: special