x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Încă o planetă de dimensiunea Pământului ar putea să rătăcească la marginea Sistemului Solar

Încă o planetă de dimensiunea Pământului ar putea să rătăcească la marginea Sistemului Solar

24 Iun 2017   •   14:50
Încă o planetă de dimensiunea Pământului ar putea să rătăcească la marginea Sistemului Solar

O planetă telurică necunoscută, cu dimensiunea între Pământ şi Marte, ar putea orbita Soarele de la foarte mare distanţă, din cadrul îngheţatei Centuri Kuiper a obiectelor transneptuniene - regiune din care fac parte numeroase planete pitice, printre care şi Pluto, alături de comete şi asteroizi - conform unui studiu realizat de cercetători de la Laboratorul Lunar şi Planetar (LPL) al Universităţii din Arizona, informează Space.com. 

Sistemul Solar este format din 8 planete, patru telurice, aşa-numitele "planete interioare", printre care şi Pământul şi patru planete gigantice gazoase, dincolo de centura de asteroizi de după planeta Marte. Centura Kuiper începe dincolo de orbita celei mai îndepărtate planete gazoase faţă de Soare, gigantul îngheţat Neptun. Există însă şi ipoteze privind existenţa unei a 9-a planete gigantice, de dimensiunea lui Neptun, care ar orbita Soarele de la o distanţă de 25 de ori mai mare decât cea a orbitei planetei pitice Pluto. La aceasta se adaugă şi noua ipoteză privind existenţa Planetei 10. Astfel, dacă ambele ipoteze vor fi confirmate, Sistemul Solar ar putea avea 10 planete. 

Aşa-numitul "obiect de masă planetară" descris de cercetătorii de la LPL pare să influenţeze orbitele mai multor obiecte din Centura Kuiper, iar studiul care propune existenţa sa se bazează tocmai pe studierea particularităţilor orbitelor acestor obiecte îndepărtate. 

Cvasitotalitatea obiectelor cunoscute din Centura Kuiper au orbite înclinate în jurul Soarelui care respectă planul general de înclinare al Sistemului Solar. Însă orbitele celor mai îndepărtate obiecte cunoscute din Centura Kuiper deviază de la acest plan cu aproximativ 8 grade, fapt care sugerează că în apropierea lor relativă ar putea exista un obiect masiv, de dimensiunea unei planete, a cărui gravitaţie imprimă această înclinaţie medie de 8 grade faţă de planul celorlalte obiecte. 

"Cea mai probabilă explicaţie a observaţiilor noastre este că acolo există un obiectiv masiv nevăzut. Conform calculelor noastre acest obiect ar trebui să aibă cel puţin masa planetei Marte pentru a provoca înclinaţia pe care am măsurat-o", a explicat Kat Volk, unul dintr ecercetători. 

Deşi ipotezele privind Planeta 10 pot părea similare celor cu privire la Planeta 9, astronomii susţin că dacă există aceste două obiecte cosmice nu se exclud reciproc şi sunt foarte diferite. Astfel, Planeta 10 este mult mai mică şi prea aproape de Soare pentru a fi Planeta 9 - aceasta din urmă s-ar afla la 500 - 700 AU (unităţi astronomice - 1 AU este egală cu distanţa medie de la Pământ la Soare, adică 150 de milioane de kilometri) distanţă de Terra şi ar avea masa de cel puţin 10 ori mai mare decât a planetei noastre. Pentru comparaţie, planeta pitică Pluto se află la mai puţin de 50 AU de Terra. 

Distanţa la care ar trebui să se afle Planeta 9 este mult prea mare pentru a influenţa acesta obiecte din Centura Kuiper. Planeta 10 trebuie să se afle la mai puţin de 100 AU distanţă pentru a influenţa aceste obiecte ale căror orbite le-am observat", a adăugat Kat Volk. 

Deocamdată niciun obiect de dimensiunea unei planete nu a fost descoperit în Centura Kuiper, însă oamenii de ştiinţă sunt optimişti cu privire la capacitatea noului telescop LSST (Large Synoptic Survey Telescope), aflat în faza de construcţie în Chile, de a elucida mai multe dintre misterele de la marginea Sistemului Solar. Noul telescop ar putea ridica numărul obiectelor cosmice cunoscute din Centura Kuiper de la 2.000 la aproximativ 40.000.

Sursa: www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: planeta pamant