Pănă la certitudinile privitoare la existenţa vieţii extraterestre primitive, de felul microbilor sau al plantelor nu ne mai despart decăt aproximativ 10 ani. Iar după 2017, cu siguranţă că fiinţele gănditoare din Univers vor deveni şi ele o certidudine, cred cercetătorii britanici. Â
Cercetătorii britanici au ajuns la concluzia că descoperirea formelor de viaţă extraterestră este un proces iminent, oferind chiar Guvernului Coroanei şi un interval de timp: in aproximativ zece ani.
Ministrul de stat pentru ştiinţă din Guvernul britanic a găzduit marţi o intălnire "din viitor" la care l-a auzit pe Glenn White, directorul Departamentului de astrofizică de la Open University, spunăndu-i următoarele: "Puteţi fi destul de sigur că există viaţă acolo, şi avem şanse mari să susţinem acest lucru". Oricăt de tipică pentru serialul "Dosarele X", in care genericul anunţa privitorii că "Adevărul este acolo, in afară", declaraţia cercetătorului britanic, conform căreia fiinţe inteligente provin din alte lumi decăt Pămăntul, este susţinută in opinia lui pe un argument solid, după cum relatează cotidianul londonez The Guardian: revoluţia extraordinară ce are loc in prezent la nivelul tehnologiilor de cercetare spaţială.
Experţii care au participat la reuniunea convocată de ministrul Malcolm Wicks sunt toţi personalităţi marcante britanice in domeniul explorării spaţiale, astrofizică şi biologie. Toţi au fost de acord că viaţa extraterestră inteligentă există in spaţiul cosmic, cu excepţia unui singur savant prezent la reuniune, adaugă The Guardian.
DUPĂ ZECE ANI. Datorită extraordinarei revoluţii in cercetarea spaţiului, cercetărorii britanici se aşteaptă ca in jurul anului 2017 să apară dovezi clare despre formele de viaţă primitivă extraterestră, sub forma microbilor, bacteriilor sau a plantelor. La aceasta se adaugă şi faptul că aria de cercetare din prezent referitoare la spaţiul cosmic este mult mai extinsă: "Acum 20 de ani aveam doar un sistem solar de studiat, şi acela era cel in care trăim. Dar de atunci a fost o adevărată explozie privind numărul planetelor in afara sistemului nostru solar, pe care am reuşit să le detectăm", a comentat profesorul Keith Mason, directorul Consiliului pentru Ştiinţă şi Tehnologie, fost şef al Catedrei de fizică spaţială de la University College, din Londra.
DARWIN. Mai mult, pe măsură ce misiunile spaţiale vor ajunge pe alte planete şi vor merge mai departe in intunecimile galactice, evidenţa vieţii extraterestre inteligente va deveni o certitudine, au fost de părere experţii adunaţi la Ministerul britanic al Ştiinţei. Iar pentru Agenţia Spaţială Europeană, timpul deja este preţios, pentru că, in 2015, forul de vărf pentru cercetări şi misiuni spaţiale din UE va lansa misiunea Darwin, respectiv o serie de patru telescoape ce vor orbita Pămăntul şi vor cerceta spaţiul cosmic special pentru a identifica planete care adăpostesc viaţa.
Roswell
In afară de periodicele - şi deja comicele - demonstraţii că viaţa extraterestră există, făcute de site-ul ziarului rus Pravda, pentru a atrage cititori, unul dintre momentele cele mai discutate cu privire la existenţa vieţii extraterestre a fost "incidentul Roswell", un eveniment incă invăluit in mister cu privire la posibilitatea existenţei vieţii inteligente din spaţiul cosmic. In 1948 in New Mexico, armata americană anunţa că toată desfăşurarea de forţe şi "zidul de tăcere" din perimetrul de lăngă localitatea Roswell sunt urmare a recuperării unui balon strict secret. Observatorii susţin că, de fapt, armata a descoperit şi recuperat de acolo rămăşiţele unei nave spaţiale şi ale unor fiinţe de provenienţă extraterestră. Roswell a intrat astfel in istoria culturală a secolului al XX-lea ca "locul OZN-urilor".