"Invazie" neolitică în elveţia

Stare de asediu în centrul Elveţiei. Ţinta: oraşul Olten din cantonul Soleure, important centru cultural şi economic al zonei. Mai concret, muzeul de Istorie. Locul în care de curînd s-au adunat cîteva milenii de istorie. Istoria Neoliticului din România.

Stare de asediu în centrul Elveţiei. Ţinta: oraşul Olten din cantonul Soleure, important centru cultural şi economic al zonei. Mai concret, muzeul de Istorie. Locul în care de curînd s-au adunat cîteva milenii de istorie. Istoria Neoliticului din România.

Civilizaţii

Neoliticul românesc acoperă cîteva mii de ani de istorie. Întinse pe zone mari ale continentului, civilizaţiile preistorice nu au ţinut bineînţeles cont de graniţele care împart acum Europa în ţări distincte. Milenii la rînd, traseul Dunării nu a fost o graniţă, ci o punte de legătură între teritorii locuite de aceleaşi populaţii, purtătoare ale unor civilizaţii comune, care din negura timpului s-au influenţat reciproc şi au evoluat împreună. Vestigii ale excepţionalei culturi Gumnelniţa (foto sus şi jos) se regăsesc din Bărăgan pînă în Grecia continentală. Iar spectaculoasa ceramică policromă specifică culturii Cucuteni, (foto mijloc), apare în săpăturile arheologice din Moldova pînă în Ucraina. Ele sînt doar cîteva dintre excepţionalele relicve reunite, peste milenii, în expoziţia de la Olten, Elveţia.

Comanda "agresorilor" este asigurată în mod democratic de cîteva "căpetenii" divine străvechi: Zeiţa de la Vidra, zeii de la Parţa, zeii şi zeiţele Cucuteni, cu trupurile lor pictate măiestru acum peste cinci milenii. Lor li se adaugă un "consilier de taină" celebru, beneficiar al unui pedigree impecabil: "Gînditorul de la Hamangia". Pus la cale cu mult timp în urmă, "asediul" din Elveţia este susţinut zi de zi de un suport logistic ultramodern. Toţi cei 1.112 membri ai acestui straniu "grup expediţionar" au ajuns la Olten pe calea aerului, păziţi de agenţi superinstruiţi, înarmaţi pînă-n dinţi. Este o adunare nemaivăzută vreodată pînă acum, premieră mondială prin intermediul căreia Occidentului i se oferă ocazia unică de a intra în contact cu vestigiile unor civilizaţii străvechi care, pînă de curînd, i-au fost aproape necunoscute. Civilzaţii spectaculoase, care erau deja bătrîne pe timpul în care piramidele îşi făceau intrarea glorioasă în istoria clasică. Pentru publicul elveţian, acest asalt preistoric îmbracă haina unei expoziţii: "A l’aube de l’Europe, Les grandes cultures néolithiques de Roumanie" – "Zorii Europei, Marile culturi neolitice ale României". Este o expoziţie arheologică senzaţională, pe care specialiştii o consideră drept unul din cele cinci evenimente de importanţă mondială ce vor avea loc în cursul anului 2008. În acelaşi timp, ea este cea mai mare expoziţie pe care România a organizat-o vreodată în străinătate. Iar, pentru occidentalii care ştiu că preistoria înseamnă Stonehenge şi... cam atît, contactul cu aceste vestigii multimilenare reprezintă ocazia unică de a pătrunde într-un univers straniu, care le permite să coboare, într-adevăr, în timp foarte aproape de rădăcinile istorice ale Europei.

Preliminariile
Dragomir N. Popovici, şeful Secţiei Arheologie din cadrul Muzeului Naţional de Istorie al României, specialist în studiul preistoriei, ne-a relatat că ideea acestei expoziţii a apărut în urmă cu şapte-opt ani cînd, aflat într-o vizită în Elveţia, la Geneva, arheologul Marian Neagu de la Muzeul Dunării de Jos din Călăraşi a prezentat în faţa membrilor Asociaţiei "Hellas şi Roma" mai multe materiale documentare privitoare la Neoliticul de pe teritoriul ţării noastre. Implicată în studii de istoria artei, conservarea şi expunerea unor capodopere celebre, această asociaţie culturală, fondată de Oliveir Reverdin, este alcătuită din membri pe cît de bogaţi, pe atît de influenţi în mediile academice. Puşi în contact cu bogăţia, diversitatea şi rafinamentul artistic al unor relicve provenite din vechile noastre culturi neolitice, membrii "Hellas şi Roma" au rămas uimiţi în faţa complexităţii lor surprinzătoare. Motiv pentru care s-au implicat activ în iniţierea demersurilor legale privitoare la deschiderea unei expoziţii dedicate unui domeniu prea puţin cunoscut în Occident. Tot ei au fost cei care au sprijinit întreaga acţiune şi din punct de vedere financiar. În scurt timp, lor li s-au adăugat Primăria din Olten, oraş din zona germanofonă, plus Ministerul Culturii din Elveţia. Apoi, în 2003, un grup format din arheologi ai Asociaţiei au vizitat cîteva dintre muzeele care deţin în patrimoniul lor piese descoperite de-a lungul timpului în aşezările neolitice din ţara noastră. A fost pentru ei o adevărată expediţie ştiinţifică, în cursul căreia au intrat în contact cu nişte comori extrem de puţin cunoscute Europei. Următorul pas a fost constituirea unui comitet ştiinţific mixt, româno-elveţian, care a urmărit pas cu pas etapele realizării unei mari expoziţii. Iar ceva mai tîrziu s-a format un comitet ştiinţific compus din 15 specialişti români. Comisarul general al acestui for ştiinţific a fost numit chiar arheologul Popovici, secondat de un director ştiinţific, numit în persoana colegului său Marian Neagu. La nivel local, începînd cu anul 2006, aici, în ţară, pregătirea expoziţiei a fost sprijinită de Ministerul Culturii, Ministerul de Externe, Institutul Cultural Român, dar şi de MApN. Cu acordul preliminar al Ministerului Culturii şi Cultelor din România şi sub coordonarea logistică a Muzeului Naţional de Istorie al României, căruia i s-au asociat muzeele din Cluj-Napoca, Piatra-Neamţ şi Tulcea, în primele luni ale anului 2007 a început să prindă contur proiectul unei expoziţii care, odată realizată, se va dovedi de-a dreptul grandioasă.

Selecţia "combatanţilor"
Arheologul Popovici ne-a relatat că piesele care urmau să fie incluse în expoziţia de la Muzeul din Olten au fost selectate pe criterii de reprezentativitate, atît ştiinţifică, cît şi artistică. "Intenţia organizatorilor nu a fost de a face neapărat o expoziţie de «minuni», ci una care să redea etapele evoluţiei culturilor preistorice din spaţiul nord-Dunărean. Asta datorită faptului că «neolitizarea» a fost un proces de anvergură continentală, un proces complex, în care acest spaţiu a avut un rol deosebit de important. Spre exemplu, Cultura Starcevo-Criş (6.400-6.200 î.Hr.) marchează debutul Neoliticului pentru o bună parte a teritoriului european. Iar culturi cu totul excepţionale, precum Gumelniţa şi Cucuteni, nu au egal în tot restul continentului." Un alt criteriu de selecţie a fost cel cronologic, al succesiunii lor de-a lungul mileniilor. Astfel se face că la expoziţie au fost trimise diverse piese arheologice descoperite în situri aparţinînd culturilor Starcevo-Criş,Vinca, Vădastra, Hamangia, Petreşti, Boian, Pre-Cucuteni, Tiszpolgar, Gumelniţa, Cucuteni, Bodrogkeresztur, Horodiştea-Ierbiceni şi din aşezările apărţinătoare a ceea ce specialiştii numesc "Cultura Amforelor sferice". În total 1.112 piese arheologice. Fiecare în parte, toate sînt piese arheologice deosebit de importante, iar majoritatea lor face parte din tezaurul patrimoniului cultural naţional. Exponatele alese cuprind o paletă deosebit de vastă şi complexă: unelte, obiecte de podoabă, arme, ceramică de toate tipurile, statuete şi figurine antropomorfe şi zoomorfe. Dar şi embleme ale puterii, dintre care cea mai cunoscută este "Sceptrul de la Casimcea", cioplit în forma unui cap de cal.

Aurul zeilor
De la un moment dat al evoluţiei lor istorice, majoritatea culturilor neolitice a descoperit proceduri şi tehnologii specifice pentru extragerea şi prelucrarea anumitor metale. Este şi cazul civilizaţiilor neolitice de pe teritoriul ţării noastre. Aspect arheologic care nu putea fi ignorat de organizatorii Expoziţiei din Olten, care au selecţionat o serie de relicve confecţionate din cupru şi aur. Din seria celor modelate în metalul regal, cel mai spectaculos este "Idolul de la Moigrad". Este o piesă impresionantă, probabil un obiect de cult al unei religii străvechi, acum uitată. Valoarea sa culturală este de-a dreptul inestimabilă. Fapt pentru care aici, acasă, ea poate fi văzută doar în vitrinele sălilor blindate ale "Tezaurului" de la Muzeul Naţional de Istorie a României. Valoarea strict materială a "Idolului" este dată de cele 764,4 grame de aur aproape pur, de 24 de karate, pe care le conţine. La fel de pur este şi aurul din care sînt confecţionaţi idolii descoperiţi lîngă Olteniţa, care reprezintă o divinitate necunoscută, numită acum "Marea Zeiţă". O zeitate căreia i se închinau membrii unei comunităţi aparţinînd Culturii Gumelniţa. Deosebit de rafinate, formele acestor "Zei" străvechi par mai curînd nişte creaţii abstracte, modelate de minţile dăruite cu har ale unor sculptori moderni. Puritatea "de laborator" a metalului din care sînt confecţionaţi idolii nu ar trebui să ne mire: primul aur folosit de om provenea din zăcămintele aurifere prezente şi acum în albia anumitor rîuri. Iar, după cum se ştie, spre deosebire de aurul scos din măruntaiele Pămîntului, cel recoltat din nisipurile aurifere este întotdeauna deosebit de pur. Efectuată aici, acasă, alegerea şi înregistrarea exponatelor a fost o operaţiune deosebit de laborioasă. Documentaţia administrativă a expoziţiei cuprinde peste 60.000 de file. O întreagă arhivă, la care au lucrat 60 de specialişti timp de aproape zece luni.

Aventura
Pregătirea expoziţiei, sub toate aspectele sale practice, a fost o adevărată aventură, în cursul căreia fiecare detaliu a fost tratat cu atenţie maximă. Privită prin prisma complexităţii sale, această acţiune a fost un soi de "operaţiune specială", cu nimic mai prejos decît cele care se derulează ori de cîte ori tezaurele faraonilor sînt scoase din Egipt, pentru a fi trimise în lume, la vreo expoziţie de mare prestigiu. De fapt nu este nici o exagerare să spunem că comorile puse în mişcare pentru această expoziţie pot fi şi ele incluse, fără nici un fel de exagerare, în patrimoniul mondial. Privitor la valoarea culturală a tuturor acestor exponate, arheologul Popovici ne-a spus că: «Nimeni din ţara asta nu a văzut vreodată toate piesele strînse la un loc în cadrul vreunei expoziţii. Cu atît mai puţin străinătatea. Ca specialişti, noi le mai văzuserăm, însă doar «pe bucăţi». Privite la un loc, ele sînt de-a dreptul impresionante. Este vorba despre 1.112 piese diverse, adunate din 31 de instituţii din toată ţara: muzee, universităţi şi institute de cercetare». Asta a însemnat că specialiştii români implicaţi în pregătirea expoziţiei au intrat în fiecare loc, de la sălile de expunere pînă în depozitele muzeelor, şi au verificat orice obiect susceptibil de a fi trimis în «turneul european». După identificarea lor a urmat inventarierea şi fişarea fiecărei relicve în parte. Şi, bineînţeles, ambalarea primară pentru drumul pînă la Bucureşti. Operaţiunea, deloc simplă, a fost încredinţată unei firme de specialitate ai cărei angajaţi au lucrat sub coordonarea arheologilor. Preţul ambalajelor, precum şi transportul "coletelor", efectuat în condiţii speciale de protecţie şi pază, au costat în jur de 70.000 de euro, sumă achitată de Ministerul Culturii. Tot instituţia centrală a plătit şi prima de asigurare a relicvelor pe tot parcursul drumului efectuat de fiecare dintre ele pe teritoriul naţional. Ajunse în Capitală, ambalarea finală a exponatelor în vederea trimiterii lor în Elveţia a fost făcută de 120 de oameni instruiţi special, care au muncit pe brînci aproape doua săptămîni".

Ambalaje speciale
O problemă deosebit de importantă a fost cea a ambalajelor care urmau să protejeze relicvele neolitice în timpul transportului. Iar rezolvarea ei n-a fost chiar floare la ureche. Aparent, ambalajele utilizate în acest scop au fost doar nişte cutii, mai mari sau mai mici, confecţionate din lemn. Realitatea este că fiecare dintre ele era de fapt un adevărat laborator care trebuia să realizeze şi să menţină un microclimat specific. Concret, este vorba despre o temperatură constantă, fără variaţii termice semnificative, care ar fi avut un efect devastator asupra obiectelor vechi de mii de ani. La fel de importantă era realizarea unui anumit coeficient de umezeală. Şi, binenţeles, protejarea obiectelor contra oricăror şocuri de natură mecanică. Cerinţe complexe, îndeplinite cu ajutorul unor materiale izolatoare speciale. Ambalarea propriu-zisă s-a făcut în colaborare cu specialiştii în conservare ai Muzeului Naţional.

Extrem de valoroase
O altă etapă extrem de importantă a avut în atenţie piesele confecţionate din metal preţios. Fiecare dintre acestea a fost expertizată de specialiştii Băncii Naţionale. Fie că a fost vorba despre idoli străvechi ori bijuterii preistorice confecţionate din metal nobil, fiecare piesă a fost supusă nor analize complexe care au avut în vedere caracteristicile fizico-chimice ale aurului din care sînt confecţionate. Indiferent de unde ar proveni, acesta are o "amprentă" fizico-chimică unică, ce nu poate fi, cu nici un chip, modificată. Acelaşi tip de expertiză se va face după ce toate vestigiile se vor întoarce acasă, pentru a se îndepărta orice dubiu legat de o ipotetică, dar nu imposibilă falsificare a lor. Poate că, odată intraţi într-un muzeu de specialitate, noi trecem în fugă prin faţa vitrinelor dedicate vestigiilor neolotice fără să realizăm ce valori inestimabile sînt adăpostite acolo. Greşeală pe care experţii adevăraţi n-au cum să o facă. Valoarea reală a tuturor exponatelor trimise la expoziţia de la Olten poate fi aproximată în raport cu suma pentru care ele au fost asigurate. Iar aceasta este, ţineţi-vă raspiraţia, aproape 18 milioane de euro. După cum am spus, pe teritoriul ţării noastre, prima de asigurare a fost achitată de Ministerul Culturii din România. Din momentul în care ele au părăsit teritoriul naţional şi pînă la întoarcerea lor acasă, după periplul european, asigurarea exponatelor este instrumentată de o firmă englezească, specializată în asigurarea obiectelor de artă, a pieselor. Iar taxa de asigurare propriu-zisă a fost achitată de partenerii elveţieni.

Transportul
Aceasta nu a fost decît prima jumătate a «aventurii» prin care au trecut «reprezentanţii» Neoliticului românesc trimişi să cucerească Europa şi, poate, cu puţin noroc, restul lumii. Transportul exponatelor, atît de la muzeele locale în Capitală, cît şi de la Bucureşti pînă în Elveţia, a fost asigurat de Ministerul Apărării Naţionale. La început nu s-a ştiut ce volum vor avea ambalajele care conţineau toate exponatele ce urmau să iasă din ţară. Motiv pentru care, iniţial, s-a pus problema ca ele să fie urcate la bordul aparatului de tip Hercule, folosit de Armată pentru transportul trupelor şi tehnicii de luptă spre fronturile din Irak şi Afganistan. La final s-a folosit totuşi un aparat mai mic, de tip Antonov. Oricît ar fi fost de multe şi orice dimensiuni ar fi avut ele, ambalajele împreună cu preţiosul lor conţinut trebuiau să corespundă atît standardelor, cît şi posibilităţilor concrete de amplasare echilibrată a lor în cala aparatului. Avionul a decolat de pe pista militară a Aeroportului Otopeni şi a aterizat pe un aeroport militar din Elveţia. Drumul «Divinilor» neolitici spre Elveţia a avut aspectul unei desfăşurări de forţe de-a dreptul impresionante, care, păstrînd proporţiile, a fost aproape la fel de spectaculoasă cu cea pusă în mişcare cu ocazia Summit-ului NATO. Pe parcursul drumului aerian, avionul a fost escortat de aparate ale Aviaţiei militare. La plecarea din ţară, dar şi în afara graniţelor, «oastea preistorică» a beneficiat de pază militarizată, pusă la dispoziţie de Jandarmerie. Arheologul Popovici ne-a relatat că toate operaţiunile de organizare a transportului au fost sincronizate «la oră şi la minut». «Jandarmii ştiau foarte bine ce fel de bunuri asigură şi erau pe deplin conştienţi de valoarea patrimoniului la a cărui plecare peste graniţă participau în fiecare moment.» De fapt, Muzeul Naţional are un contract cu o unitate a Jandarmeriei, specializată în asigurarea pazei şi a transportului unor astfel de valori de tezaur. "Mi-au mîncat zilele! S-a detaliat programul pe minute şi pe secunde. Odată pornit, sistemul a funcţionat cu precizia unui ceasornic. Bineînţeles, a unui ceasornic elveţian", ne-a declarat Popovici. La fel a decurs şi cooperarea cu aviatorii: "Comandantul aeronavei a stat cu ochii pe noi, să vadă el tot, orice amănunt legat de amplasarea fiecărui obiect în cala avionului. Trebuie să spun că am avut plăcuta surpriză de a constata că am avut de-a face cu oameni de foarte bună calitate, deosebit de eficienţi, care au lucrat atît cu braţele lor, cît şi cu inima. Iar noi, reprezentanţii muzeului, am însoţit piesele cu valoare de tezaur în avion pe tot parcursul zborului".

Blindaj pentru "Gînditorul"
După ce exponatele au ajuns în Elveţia, operaţiunile s-au reluat în sens invers: dezambalarea, urmată de organizarea propriu-zisă a expoziţiei. Pentru piesele deosebit de importante, precum Gînditorul de la Hamangia sau idolul de la Moigrad, s-au comandat vitrine speciale care au costat în jur de 500.000 de euro bucata. Nişte vitrine blindate, confecţionate din sticlă securizată, antiglonţ, atît de rezistentă încît specialiştii spuneau că poţi trage în ele cu AG-ul şi nu se sparg. De fapt, tot sistemul de securitate al muzeului a fost modernizat special cu ocazia acestei expoziţii. În vitrine, exponatele sînt luminate cu surse speciale de lumină rece. Iar în interiorul lor există aparatură specială pentru asigurarea unei atmosfere controlate care menţine o temperatură şi umiditate constante, la parametri ceruţi de fiecare exponat în parte.

Concepţie
Aranjarea exponatelor s-a făcut conform celor mai moderne principii muzeistice, care îmbină armonios criteriile artistice cu rigoarea ştiinţifică. Astfel există o sală centrală, în ale cărei vitrine sînt prezentate, în condiţii estetice deosebite, 150 din cele mai spectaculoase relicve. În jurul acesteia există "Sălile tematice", unde sînt prezentate pe larg contextul geografic, istoric şi socio-economic în care s-a dezvoltat fiecare dintre acele culturi preistorice. Scopul urmărit de organizatori a fost reconstituirea vieţii cotidiene de acum multe mii de ani. Spre exemplu, prezentarea superbelor vase modelate din lut, pictate artistic şi apoi arse exact la temperatura necesară realizarii unor produse de o calitate excepţională, prilejuieşte analiza tehnologiilor utilizate în acest domeniu. Nici viaţa spirituală a "neoliticilor" nu este ignorată. Indiferent dacă sînt din lut sau din aur, efigiile străvechilor zeităţi se adaugă reconstituirilor unor lăcaşe de cult: straniilor "Temple" de la Parţa (aparţinînd Culturii Vinca) şi de la Căscioarele (în care se adunau credincioşii Culturii Gumelniţa) adaugîndu-li-se "Soboarele zeiţelor" Cucuteniene, cu trupurile lor frumos pictate. Deschisă la 2 iunie, expoziţia de la Muzeul din Olten va dura pînă la 15 octombrie. Organizatorii speră că, după Elveţia, ea va ajunge şi la Muzeul Regal din Bruxelles. Iar, ulterior, este foarte posibil ca ea să pornească într-un circuit internaţional Franţa şi apoi în SUA.

Migală
Fie că era vorba despre modelarea din lut a unor statuete rituale de foarte mici dimensiuni, ori a unor bijuterii compuse din piese ornamentale migălite cu grijă din diverse materiale rare pe atunci, meşteşugarii preistorici se dovedeau a fi nişte artişti dăruiţi cu un simţ artistic şi un har cu totul ieşite din comun. Har demonstrat cu vîrf şi îndesat de modul în care "neoliticii" ştiau să modeleze lutul. Fie că provin din aşezările locuite cîndva de purtătorii Culturii Gumelniţa ori au ieşit din mîinile subtililor "Cucutenieni", relicvele expuse la Olten aduc în faţa Europei Vestice icoana unor civilizaţii străvechi pentru care Frumuseţea era un mod de a trăi.