Istorie alb-negru şi color

De la pantelegraful sfîşitului de secol al XIX-lea pînă la ultima generaţie de televizoare cu ecrane cu plasmă din zilele noastre, aceste aparate au stat la baza dezvoltării mass-media din punct de vedere vizual.

De la pantelegraful sfîşitului de secol al XIX-lea pînă la ultima generaţie de televizoare cu ecrane cu plasmă din zilele noastre, aceste aparate au stat la baza dezvoltării mass-media din punct de vedere vizual.

Povestea transmiterii la distanţă a primelor imagini începe la sfîrşitul secolului al XIX-lea cu studierea fenomenelor statice şi fotoelectrice. Deşi nu se poate vorbi încă de televiziune, primul aparat al cărui principiu urma să contribuie la ceea ce avea să se numească, mult mai tîrziu, televizor a fost pantelegraful italianului Giovanni Caselli, construit în anul 1863. Dispozitivul utiliza un sistem de trimitere şi recepţionare a desenelor simple sau a mesajelor autografe pe liniile telegrafului electric. Pantelegraful a fost utilizat pentru prima dată în Franţa, făcînd legătura pe un circuit de transmisie creat între Paris şi Lyon, în anul 1865.

ELEMENT DE BAZĂ. O altă contribuţie extrem de importantă a avut-o fizicianul german Karl Braun cu invenţia tubului catodic în anul 1897, această tehnologie urmînd să fie utilizată timp de aproape un secol. A fost nevoie însă de zece ani pentru ca omul de ştiinţă rus Boris Rosing să înţeleagă, în 1907, că tubul catodic poate fi folosit pentru a construi un sistem de recepţie şi proiectare pe un ecran a imaginilor statice. Sistemul construit de Rosing a îmbinat şi principii dezvoltate anterior de Paul Nipkov. Acesta construise, în 1884, un dispozitiv care descompunea imaginea la emisie pentru a o recompune, la recepţie, cu ajutorul unui disc cu perforaţii milimetrice prevăzute pe o spirală. Principiul funcţionării discului lui Nipkov a fost preluat, în 1923, de inginerul scoţian John Baird pentru crearea primului sistem electromecanic de televiziune. Prima transmisie publică a imaginilor în mişcare a avut loc trei ani mai tîrziu. Baird a fost cel care, în 1928, avea să efectueze o transmisie în premieră peste Oceanul Atlantic. În America anilor ’20 se lucra la un alt sistem de televiziune, cel electronic, tehnologie care avea să curme, ulterior, şi succesul lui Baird înregistrat în Europa. Lucrînd pentru Radio Corporation of America (RCA), fizicianul american de origine rusă Vladimir Zworikin a perfecţionat tubul catodic, reuşind să construiască un sistem electronic de procesare a imaginilor pe care l-a denumit iconoscop, în 1927. Un aparat asemănător, care funcţiona pe baza principiului utilizat de iconoscop, numit emitron, a fost construit în Europa anilor ’30, de către Isaac Shoenberg.

CULOARE. Televiziunea color a fost experimentată prima dată tot de John Baird, în anul 1928, dar abia în 1949 este pus la punct, în SUA, primul tub color la RCA, de către David Sarnof, iar în 1954 a fost creat primul televizor color, tot în SUA. Anii ’60 au devenit perioada marcată de răspîndirea la scară largă a receptoarelor color. Principiul funcţionării televizorului color consta în descompunerea imaginii în trei spectre – albastru, verde şi roşu – şi poziţionarea lor pe un ecran tricrom care are în componenţă de trei ori mai multe puncte fluorescente decît un ecran alb-negru.

După aproape o jumătate de secol, televizoarele din zilele noastre încă sînt dotate cu ecrane care funcţionează tot cu tuburi catodice, dar există şi aparate mai evoluate avînd ecrane cu cristale lichide (LCD) sau plasmă. Primul televizor avînd ecranul construit pe bază de cristale lichide a apărut în SUA în 1972, dar abia în 2007 aceste receptoare aveau să depăşească televizoarele cu tub catodic din punct de vedere al vînzărilor pe plan mondial. Principiul funcţionării ecranelor cu plasmă a fost descoperit în 1964, în SUA, fiind exploatat însă pentru construcţia monitoarelor computerelor. În 1992, compania japoneză Fujitsu a introdus pe piaţă primul ecran cu plasmă, avînd diagonala de 53 de centimetri, un hibrid construit pe baza primelor cercetări ale americanilor din 1964.


Invenţia tubului catodic, realizată de fizicianul german Karl Braun în anul 1897, a constituit elementul care a stat la baza apariţiei primelor televizoare, la începutul secolului al XX-lea. Prima transmisie publică a imaginilor în mişcare a avut loc în anul 1926.

Principiul funcţionării televizorului color consta în descompunerea imaginii în trei spectre – albastru, verde şi roşu – şi poziţionarea lor pe un ecran tricrom care are în componenţă de trei ori mai multe puncte fluorescente decît un ecran alb-negru.

Primele telecomenzi au fost construite în anul 1950 de către Corporaţia Radio Zenith, ca un dispozitiv ataşat televizorului cu ajutorul unui fir, fiind denumite "Oase Leneşe". Prima telecomandă fără fir a fost creată cinci ani mai tîrziu.