Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Mihai Dumbravă, student, 22 de ani, viitor paleontolog. Pentru prieteni: “Oase”. Iar asta nu i se trage de la un fizic pricăjit. Ci de la faptul că, dacă îi pui pe masă nişte ciolane străvechi, înecate în rocă, nu se dă dus de lângă ele până nu le scoate la lumină.
De ce paleontologia? “De ce nu? De fapt e simplu: nu concep să fac altceva în viaţă. Iar pentru asta trebuie să-i mulţumesc mai întâi mamei mele. Eram încă un pici când a început să mă ducă prin muzee. Venea cu mine special, chiar şi aici în Bucureşti. După ce am mai crescut, am început să caut tot felul de cioburi vechi, acasă, la Constanţa. Ştii cum e acolo: găseşti câte unul la orice pas. Îi disperasem pe ăia de la muzeu: eram mereu pe capul lor să le arăt ce am descoperit.”
ŞTIINŢA. Păi în acel caz era vorba despre arheologie. “Da, bineînţeles. Dar ceva mai târziu, maică-mea m-a adus la Muzeul Naţional de Geologie, de aici, din Bucureşti. Atunci am văzut pentru prima dată nişte fosile. M-au fascinat, începusem să le visez noaptea. Eram puşti când am decis că de asta o să mă ocup toată viaţa. Şi aşa a rămas. Aşa că… iată-mă aici la Universitate.” Şi cum e? Aşa cum ai crezut în copilărie? “Ei, ce vede mintea unui copil… Dar este ok! În acest moment, la Bucureşti este crema paleontologiei româneşti. Iar profesorii sunt elita domeniului. Nu pot să mă plâng de noroc. Am fost în Haţeg, pe urmele dinozaurilor. Am fost prin alte locuri formidabile. Aici sunt laboratoarele, aici este informaţia. Anul viitor termin.” Şi ce are asta în comun cu pictura? “Păi are. Pe teren, şi apoi după…, în laborator, orice paleontolog trebuie să-şi deseneze, cât mai precis, specimenele găsite. Dar dincolo de această precizie intervine o anumită libertate pe care ţi-o asumi când te apuci să desenezi mai mult decât imaginea brută a fosilei.” De unde începe şi unde se termină libertatea asta? “Ştii care este farmecul paleontologiei? Aduci la lumină vestigiile unei lumi care a dispărut de milioane de ani. Este un fel de călătorie prin timp. Pe de o parte, ştiinţa asta este deosebit de riguroasă. Toate sunt legate între ele: stratigrafia te dirijează până la un punct. Anatomia comparată te ţine şi ea în frâu, ca să nu baţi câmpii. Plus toate celelalte… Reconstituirile au totuşi limitele lor. Marile muzee, cu scheletele lor imense de dinozauri, seamănă cu nişte cavouri. Oase spectaculoase, legate în conexie anatomică, dar totuşi oase fără viaţă. Iar reconstituirile obişnuite, din ipsos … butaforie, nu spun mare lucru.”
ARTA. Te consideri un artist? “Nu neapărat. Ştiinţa este un mod de cunoaştere, arta este alt mod. Ambele caută adevărul. Dar din îmbinarea lor iese un adevăr, o imagine mai complexă a vieţii .” Adică? “Toate fosilele pe care le găsim pe teren au fost cândva fiinţe vii. Oasele lor au fost studiate în amănunt. S-au făcut reconstituiri dinamice pe calculator, astfel că acum ştim cum se mişcau, câte grade de libertate aveau membrele lor. Dar pe de altă parte şi lumea lor era o lume vie, plină de culoare. Ştiinţa îmi spune o mulţime de lucruri despre acea lume. Dar îmi şi lasă libertatea să-i descriu detaliile, pe care nici o fosilă nu le conservă. Botul lui Elopterix arăta aşa cum l-am redat. Pentru că fosilele păstrează detaliile anatomice strict osoase. În rest… Până de curând s-a crezut că Theropozii erau doar nişte şopârle chele. De câtva timp s-a aflat că aveau pene. Nu ştim ce culoare avea penajul lor. Dar cu siguranţă că şi pe atunci funcţiona dimorfismul sexual, plus culorile de avertizare sau de camuflaj. Nu ştim care erau culorile alea, dar cu siguranţă erau nişte culori vii, cu nimic mai şterse decât cele pe care le au fiinţele de azi. Iar dacă Troodon avea pene, cine mă impiedică să-l dotez cu nişte «coarne» ca ale bufniţelor de astăzi. Nu ştim că le avea. Dar nici că nu le avea.” Ce o să faci mai departe? “Ştiinţă, Paleontologie, bineînţeles. Dar o să şi pictez. De ce nu? Ştiinţa şi Arta se completează. Şi amândouă îşi propun să redea imaginea vieţii, indiferent dacă este cea de azi, ori cea de acum o sută de milioane de ani.”
Citește pe Antena3.ro
