Biologii le-au identificat în Dunele Marine de la Agigea.
”Cred că este în primul rând vorba de o tropicalizare climatică, practic o încălzire a climei și am avut o iarnă foarte blândă, iarnă care le favorizează menținerea pe timpul rece, adică nu le sterilizează, nu le îndepărtează.
Apoi firește că este o circulație foarte puternică și la malul mării și în zona gurilor Dunării și știm, vedem ce se întâmplă cu situația războiului care a împins în zonele costiere foarte mult navigația.
Sunt multe modificări, inclusiv foarte multe gunoaie pe dunele de nisip. Bineînțeles că apar și aceste musculițe psihotide, fiindcă undeva seamănă cu moliile. Între ele există și unele ce sug sânge.
Este o altă specie, care nu este parazită, nu transmite boli, este doar foarte deranjantă și se poate adapta inclusiv în băile noastre.
Marea Neagră are tot mai multe specii de vietăți, atât acvatice, cât și în zonele dunelor nisipului, unele bune, unele mai puțin dorite. Între acestea, mai puțin dorite sunt și flebotomii.
Cum ne protejăm
În cazul acestora care nu sunt periculoase, să facem mai multă curățenie și să ținem o igienă bună a zonelor umede, a băilor, canalizările să fie închise.
Iar în cazul flebotomilor, ce pot transmite boli tropicale, trebuie mai multă igienă, trebuie să ne protejăm cu soluții repelente.
Citronela este foarte bună, ceva care seamănă cu lămâia. Pusă pe piele, ne protejează foarte bine”, explică biologul Adrian Bâlbă, la antena3CNN.
Musculițe periculoase pe litoral