x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă NASA a surprins cea mai puternică explozie cosmică!

NASA a surprins cea mai puternică explozie cosmică!

08 Apr 2011   •   09:03
NASA a surprins cea mai puternică explozie cosmică!
Sursa foto: /Reuters
160240-.jpgAgenţia spaţială americană a mobilizat mai multe telescoape, printre care şi telescopul orbital Hubble, pentru a observa o galaxie îndepărtată în care se produce cea mai puternică şi îndelungată explozie cosmică observată până în prezent, informează AFP.

Conform unui comunicat NASA, aparatele continuă să surprindă radiaţii extrem de puternice, a căror intensitate fluctuează, ce sunt emise din zona din spaţiu în care s-a produs explozia.

Astronomii susţin că nu au văzut niciodată o explozie de o intensitate luminoasă atât de variabilă şi de o durată atât de lungă.

"Cunoaştem obiecte din galaxia noastră ce pot produce explozii în lanţ sau repetate, însă acestea ar fi de milioane de ori mai slabe decât explozia pe care o observăm acum. Este cu adevărat extraordinar", a declarat Andrew Fruchter, astronom la Space Telescope Science Institute din Baltimore (est).

Acest fenomen cosmic a fost iniţial semnalat la 28 martie de satelitul american Swift, satelit conceput special pentru a detecta exploziile de raze gamma din Univers. Swift a localizat sursa acestei explozii în constelaţia Dragonului, în centrul unei galaxii situate la 3,8 miliarde de ani lumină de Pământ (1 an lumină este egal cu 9.460 de miliarde de kilometri).

Conform primelor ipoteze, ar putea fi vorba despre explozia unei stele de dimensiuni supermasive ce a trecut prea aproape de o gaura neagră din centrul galaxiei.

×
Subiecte în articol: nasa hubble explozie cosmica