x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă NASA va lansa astăzi un nou telescop spaţial cu care speră să identifice planete potenţial locuibile

NASA va lansa astăzi un nou telescop spaţial cu care speră să identifice planete potenţial locuibile

16 Apr 2018   •   11:28
NASA va lansa astăzi un nou telescop spaţial cu care speră să identifice planete potenţial locuibile

NASA va încerca să lanseze luni seară un nou telescop spaţial ce a fost construit cu scopul de a identifica planete de mărimea Terrei şi care ar putea să susţină viaţa, informează AFP. 

Noul telescop spaţial american, Transiting Exoplanet Survey Satellite (TESS), urmează să fie lansat în spaţiu la ora 18:32 (22:32 GMT) de la baza Cape Canaveral din Florida cu ajutorul unei rachete din gama Falcon 9, construită de compania SpaceX. 

Pe parcursul următorilor doi ani, misiunea acestui telescop spaţial - construit cu un buget de 337 de milioane de dolari - va fi aceea de a scana peste 200.000 de stele aflate la distanţe relativ apropiate în raport cu Soarele şi care, din acest motiv, se numără printre cele mai strălucitoare de pe cer, cu scopul de le găsi pe acelea dintre ele care deţin planete în jurul lor. 

La fel ca predecesorul său, Kepler, primul telescop de acest tip, lansat în 2009 de agenţia spaţială americană, TESS va utiliza metoda tranzitului, detectând exoplanete atunci când ele trec - tranzitează - prin faţa stelelor în jurul cărora orbitează, estompând temporar lumina emisă de acestea. Metoda permite, printre altele, deducerea mărimii, a masei şi a orbitei unei exoplanete. 

Potrivit NASA, TESS va putea să descopere în acest fel aproximativ 20.000 de exoplanete, din care o cincime ar putea avea mărimi comparabile cu cea a Terrei şi aproape 500 vor fi de două ori mai mari decât planeta noastră. 

"Am putea chiar să găsim planete pe orbitele unor stele care pot fi văzute cu ochiul liber", a declarat duminică în faţa reprezentanţilor presei Elisa Quintana, cercetătoare care participă la programul TESS. "În următorii ani, vom putea, probabil, să identificăm o stea ştiind cu siguranţă că ea are pe orbita sa o astfel de planetă", a adăugat aceeaşi cercetătoare. 

În urmă cu câteva decenii, ideea de a găsi planete locuibile reprezenta o pură fantezie, a subliniat Paul Hertz, directorul departamentului de astrofizică din cadrul NASA. 

"Oamenii s-au întrebat dintotdeauna dacă suntem singuri în Univers şi până acum 25 de ani singurele planete pe care le cunoşteam erau cele opt din Sistemul Solar", a adăugat Paul Hertz cu o zi înainte de lansarea misiunii TESS. 

"De atunci, am găsit mii de planete pe orbitele altor stele, iar noi credem că toate stelele din galaxia noastră trebuie să aibă familii proprii de planete", a mai spus acelaşi cercetător. 

Misiunea Kepler a permis deja descoperirea a 2.300 de noi exoplanete, confirmate de alte telescoape. TESS va analiza o zonă de pe bolta cerească de 350 de ori mai vastă. 

Etapa următoare va consta - pentru telescoapele terestre şi spaţiale - în observarea şi mai amănunţită a planetelor ce vor fi astfel detectate. 

Telescopul spaţial James Webb, succesorul telescopului Hubble, a cărui lansare este prevăzută pentru anul 2020, va putea, probabil, să detecteze semnăturile moleculare din atmosferele exoplanetelor, inclusiv semnale care ar putea să ateste prezenţa vieţii. 

"TESS reprezintă o punte între ceea ce am învăţat deja despre exoplanete şi ceea ce vom învăţa în viitor despre ele", a declarat Jeff Volosin, director de proiect la Centrul Goddard pentru zboruri spaţiale din cadrul NASA. 

"Ne oferă speranţa că vom putea să identificăm într-o bună zi, în deceniile următoare, condiţii potenţiale de existenţă a vieţii în afara Sistemului Solar", a adăugat acelaşi specialist. AGERPRES

×
Subiecte în articol: nasa telescop spatial