x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Net zoom

Net zoom

de Jurnalul National    |    24 Mai 2008   •   00:00

http://www.pbs.org/lifeofbirds/

Scopul site-ului The Life of Birds este acela de a filma păsările sălbati&a

http://www.pbs.org/lifeofbirds/

Scopul site-ului The Life of Birds este acela de a filma păsările sălbati­ce în mediul lor de viaţă. Creat de Sir David Attenborough, site-ul este folositor tuturor pasionaţilor de ornitologie, tuturor celor care cred că “nici o altă creatură nu este mai accesibilă ochilor şi urechilor noastre, mai apropiată de noi şi de oricine din întreaga lume, mai universală decît o pasăre”. Aveţi ocazia să găsiţi multe informaţii interesante nu atît despre Sir Attenborough, cît mai ales despre evoluţia păsărilor pe toate meridianele. Există o secţiune dedicată abilităţilor vocale ale înaripatelor care i-au inspirat pe marii muzicieni şi pe poeţi.

http://www.birdwatching.com/

Website-ul Birdwatching.com vă oferă posibilitatea de a afla cum se urmăreşte o familie de păsări. Devenită un sport în multe ţări ale lumii, urmărirea este structurată, pe acest site, pe sezoane. Puteţi afla unele dintre cele mai importante tehnici de urmărire, multe dintre acestea fiind lesne de executat în propria grădină sau într-un spaţiu verde din apropierea oraşului în care locuiţi.

http://www.wildbirds.com/

Site-ul îţi oferă o serie de informaţii de bază privind ornitologia. Află cum trebuie să abordezi acest domeniu, descoperă unde se găsesc păsările care te interesează, identifică speciile misterioase pe care nu ai ştiut să le încadrezi pînă acum şi, nu în ultimul rînd, schimbă informaţii şi opinii cu alţi pasionaţi ai domeniului.

http://www.earthlife.net/birds/

Earthlife se adresează, în special, copiilor. Aici găsiţi informaţii despre cele mai mici păsări din lume, cele mai mari, cele mai comune sau cele mai rare. După ultimele studii, există 9.703 specii de păsări, divizate în 23 de ordine, 142 de familii şi 2.057 de clase. Aflaţi care sînt cele mai neobişnuite dintre ele şi ce le diferenţiază în lumea uimitoare a zburătoarelor.

http://www.enchantedlearning.com/subjects/birds/

ZoomBirds este o secţiune a site-ului Enchanted Learning, unde cei mici pot învăţa mai multe despre păsări, despre evoluţia lor, fosilele primelor zburătoare. Site-ul se poate dovedi a fi util educatorilor şi învăţătorilor, deoarece conţine o serie de activităţi care se pot desfăşura în clasă. Sînteţi curioşi care sînt păsările-simbol ale ţărilor din întreaga lume? Pe ZoomBirds puteţi afla aceste răspunsuri, dar şi ce legături există între păsări şi oameni. Pentru a vă descreţi puţin frunţile, citiţi cîteva glume sau construiţi diverse păsări folosindu-vă de foarfecă, hîrtie şi creioane colorate.

http://birding.about.com/

Pe About.com, la secţiunea Birding, aveţi ocazia să parcurgeţi cîteva articole interesante despre păsările sălbatice sau despre creşterea şi îngrijirea acestora. Aici puteţi afla care sînt cele mai importante instrumente în urmărirea păsărilor sălbatice, cum să le alegeţi pe cele mai potrivite şi cum să diferenţiaţi principalele specii de păsări. Tot pe acest site găsiţi şi sfaturi pentru fotografii amatori de păsări şi cele mai noi ştiri din domeniul ornitologiei.

http://www.birds.cornell.edu/AllAboutBirds/

All About Birds este un site al Laboratorului de Ornitologie Cornell, al Fundaţiei Naţionale de Ştiinţe din SUA. Accesîndu-l, puteţi afla care sînt primii paşi în îngrijirea păsărilor şi cum le puteţi identifica. În alte secţiuni ale site-ului, vizitatorii vor descoperi cele mai eficiente metode de atragere a păsărilor, un ghid al celor mai cunoscute specii, dar şi practici de conservare necesare după ce extinderea habitatului uman a dus la dispariţia multor păsări în întreaga lume.

http://www.mbr-pwrc.usgs.gov/bbs/ident.html

Acesta este un site al Centrului de Cercetare a Vieţii Sălbati­ce Patuxent din Statele Unite şi se axează pe studiul păsărilor din zona Americii Centrale şi de Nord. Aici puteţi descoperi fotografii şi înregistrări ale trilurilor celor mai comune păsări din Canada şi Statele Unite. După citirea informaţiilor de pe site, completaţi testul Patuxent pentru a verifica ce aţi învăţat.

×
Subiecte în articol: păsări zoom pe net