x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă O bilă de gheaţă se apropie de noi

O bilă de gheaţă se apropie de noi

de Anca Aldea    |    05 Noi 2012   •   22:49
O bilă de gheaţă se apropie de noi
Sursa foto: Thinkstock

La sfârşitul lui 2013 şi începutul lui 2014, un corp masiv, extrem de strălucitor ar putea apărea, în toată splendoarea lui, pe cerul nostru. Este vorba despre o cometă, denumită "2012 S1”, care a fost descoperită în septembrie anul acesta de către astronomii Vitali Nevski (Belarus) şi Artiom Novicionok (Rusia). Prezenţa ei a fost confirmată de Observatorul Remanzacco din Italia, cercetătorii susţinând că această cometă "este remarcabil de strălucitoare în această fază timpurie”.

Dacă predicţiile specialiştilor sunt corecte, cometa va fi vizibilă cu ochiul liber începând cu ultima lună a lui 2013, va străluci mai ceva ca o Lună plină şi va lumina mult mai puternic ca memorabila cometă Hale-Bopp (foto) care ne-a încântat privirile în 1997, informează National Geographic. "2012 S1” se află, în prezent, la 990 de milioane de kilometri de Pământ. În octombrie 2013, se va găsi la circa 10.000.000 de km distanţă de Marte, în noiembrie – la 1.800.000 de km de centrul Soarelui, iar în decembrie, cu aproximativ o săptămână înainte de Anul Nou, ea se va afla la 60.000.000 de km de Terra.

Cometa "2012 S1”, o bilă masivă din gheaţă şi roci, are o magnitudine de luminozitate estimată la -16, în vreme ce strălucirea excepţională a Soarelui este de magnitudine -26.

În prezent, cometa este greu de observat chiar şi cu cele mai performante telescoape, însă astronomii care au descoperit-o în Constelaţia Cancer spun că aceasta pare să aibă traiectoria cometei 1680/V1 (denumită "Marea Cometă”). Potrivit lui Raminder Singh Samra, expert în astronomie la Centrul Spaţial H.R. MacMillan din Vancouver, Canada, originea acestui corp ceresc care ar avea trei kilometri diametru este necunoscută. Unii specialişti susţin că "2012 S1” ar putea proveni din Norul Oort, un conglomerat de comete a cărui existenţă nu a fost confirmată până în prezent. Astronomii susţin că soarta cometei se va decide atunci când ea se va afla în vecinătatea Soarelui. Din cauza apropierii de Soare – forţa de gravitaţie a acestuia va încerca să o atragă ca un magnet-, dar şi din cauza căldurii extreme emise de Astrul zilei, cometa "2012 S1” s-ar putea dezintegra, iar toată splendoarea ei s-ar risipi în spaţiu.

×