x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Patrimoniu ameninţat

Patrimoniu ameninţat

13 Dec 2007   •   00:00

Unică in lumea arabă şi islamică pentru arhitectura sa, fortăreaţa Al-Ukhaidar, trecută pe lista UNESCO a patrimoniului universal, se confruntă pe lăngă rodajul timpului cu problemele legate de terorism şi atacuri spontane.

Unică in lumea arabă şi islamică pentru arhitectura sa, fortăreaţa Al-Ukhaidar, trecută pe lista UNESCO a patrimoniului universal, se confruntă pe lăngă rodajul timpului cu problemele legate de terorism şi atacuri spontane.

Aflată la doar 60 de kilometri de Karbala, unul dintre oraşele considerate printre cele mai sacre de către musulmanii şiiţi, fortăreaţa militară Al Ukhaidar a scrutat nisipurile irakiene incă din perioada Evului Mediu. Construită in perioada timpurie a faimoasei dinastii a Abbasizilor, in timpul domniei califului al-Mansur Bilaah, cetatea militară a fost unul dinte punctele strategice de apărare ale califatelor pe parcursul istoriei irakiene. In plus, fortăreaţa se află la intersecţia unor căi principale de comerţ, care leagă Irakul de celelalte ţări din regiune. Complexul militar are 176 de metri lungime şi 146 lăţime, in aceste dimensiuni fiind incluse şi Iwan-ul, marea sală de recepţii şi dependinţele. Este considerată un adevărat monument arhitectural din lumea arabă. UNESCO a trecut-o pe lista sa de patrimoniu universal, insă problemele vin din altă parte.

DISTRUGERE. După inceperea războiului in Irak, in 2003, campania de jefuire şi de distrugere sistematică a muzeelor şi a siturilor arheologice inestimabile din Irak (parte a fostei Mesopotamii, unde au apărut cele mai vechi civilizaţii umane) a fost dublată de atentatele teroriste. Săptămăna trecută, doi terorişti sinucigaşi s-au aruncat in aer in Provincia Diyala. Unul dintre ei, o femeie, a omorăt cel puţin 16 oameni. Imediat la Al-Ukhaidar au fost instalaţi soldaţi care patrulau in perimetrul sitului, deoarece cei doi sinucigaşi au susţinut că sunt doar parte a unei campanii de atentate care va continua in zona centrală a Irakului pănă in 29 ianuarie 2008, relatează AFP. Precedentul există deja, in timpul războiului dintre Iran şi Irak in anii ’80 şi in timpul celor două războaie din Golf situri arheologice de o valoare inestimabilă precum cele de la Ninive şi Nermrud au fost la un pas de a fi distruse fără posibilitatea de a fi reconstruite ulterior.

×
Subiecte în articol: zoom contrast