“Planeta” mumiilor

Există acum şi aici, dar nu sunt contemporanii noştri. Îi vedem, dar nu pe toate drumurile, ci doar în vitrinele muzeelor.

I-am putea numi călători în timp sau mesageri ai Lumii de Dincolo, dar nu sunt nici una, nici alta. Sau poate că sunt şi una, şi alta. Se află printre noi, dar nu sunt din lumea noastră, căci vin de undeva… de niciunde. Sau de peste tot. Unii dintre ei au fost ajutaţi cândva de alţi oameni, care i-au pregătit atent pentru  călătoria multimilenară spre Viaţa Veşnică. Unii au fost descoperiţi în Valea Regilor şi sunt cei care au trăit în vremea Egiptului antic. Alţii vin din America de Sud, unde cândva erau personaje de vază ale unor misterioase civilizaţii precolumbiene. Civilizaţii superbe, care erau convinse, şi ele, că moartea nu este decât un prag, dincolo de care începe o nouă existenţă. Dar nu toţi au fost la fel de norocoşi: mulţi dintre ei n-au fost ajutaţi de nimeni să iasă biruitori din bătălia cu timpul inexorabil. Şi totuşi au reuşit, pentru că Natura însăşi a fost cea care le-a purtat de grijă. Uneori a fost vorba despre frigul etern din câteva ţinuturi veşnic îngheţate ori despre căldura uscată din deşerturile Chinei de Vest.

În alte cazuri a fost vorba despre o chimie specială, caracteristică zăcămintelor de turbă care, deşi le-a înmuiat oasele până aproape de dizolvare, le-a tăbăcit tegumentele şi le-a păstrat aproape neatinsă imaginea trupurilor şi a chipurilor. Iar de fiecare dată condiţiile speciale de mediu au fost cele care au împiedicat bacteriile să-i devoreze. Dar drumul lor către eternitate nu a fost niciodată lipsit de pericole. Vechii faraoni din Valea Regilor au fost adeseori prădaţi de jefuitorii de morminte. Apoi, în Evul Mediu european, trupurile unora dintre ei, măcinate într-un praf fin, erau vândute în spiţerii, ca leac bun pentru vindecarea oricăror boli. De cealaltă parte a lumii, glorioasele căpetenii ale Imperiului Inca au fost arse pe rug de conchistadorii spanioli, care mai întâi i-au despuiat de averile puse lângă ei, ca inventar funerar. Indiferent de unde provin, ei toţi sunt “poporul mumiilor”. De câteva decenii, călătoria lor prin timp a luat însă o altă înfăţişare. Ajunşi în laboratoarele savanţilor, au început să “vorbească” despre ei şi despre lumea lor de care ne despart sute şi mii de ani. Însă chiar şi aşa, ei rămân în continuare acelaşi “popor”. Un popor straniu, care, biruind Timpul însuşi, pare să contrazică spusele Cărţii Sfinte: “Din pământ eşti făcut, în pământ te vei întoarce”.