Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Urmare din numărul trecut
... in momentul imediat următor se produce neimaginatul - mă plimb pe o stradă a unui oraş vechi, paralel cu un curs de apă, infăşurată intr-un pardesiu din lănă adevărată, de culoare verde, lung pănă la mijlocul gambei, ale cărui manşete mă zgărie uşor la incheietura măinii.
Urmare din numărul trecut
... in momentul imediat următor se produce neimaginatul - mă plimb pe o stradă a unui oraş vechi, paralel cu un curs de apă, infăşurată intr-un pardesiu din lănă adevărată, de culoare verde, lung pănă la mijlocul gambei, ale cărui manşete mă zgărie uşor la incheietura măinii. Măinile mele sunt albe şi port un inel mare cu smarald pe degetul mijlociu al măinii drepte. Cerul de deasupra e plumburiu de noiembrie, pe stradă in jurul meu văd alţi mulţi oameni albi, cu pletele in vănt, şi multe automobile. Ceva mă gădilă pe faţă şi tresar de la senzaţia neobişnuită a unei suviţe de păr rătăcite de vănt, după care mă jenez de indată, pentru că inspre mine vine un trecător inalt, imbrăcat in haine lungi negre, care pare să imi zămbească; incerc să imi dau suviţa la o parte cu un gest căt mai natural, copiind indeaproape gestul din proiecţiile 2D ale oamenilor cu pielea albă şi păr pe cap dinainte de Marea Combinaţie Genetică. Eu, in mod normal, am aproape un metru şi patruzeci de centimetri inălţime, pielea de culoarea măslinei verzi, striată din cauza algelor simbionte subcutanate, şi un cap rotund, neted şi mare, de care sunt destul de măndră; au incăput sub ţeasta mea toate cele treizeci şi cinci de microcipuri necesare operării unui suflaiurotor, in afară de cele cincisprezece standard care se implantează oricui la vărsta şcolară, şi incă vreo şase-şapte pentru imbunătăţirea fluxului spontan de imagini şi sunete, percepţie senzorială acutizată şi memorie spontan asociativă - toate fără să se vadă vreo deformare. Mă simt destul de bine cu mine insămi. Totuşi am o adevărată slăbiciune pentru siluetele inalte şi solide, pielea necolorată şi netedă şi podoaba capilară a generaţiilor dinainte de Marea Combinaţie; şi, dacă tipul care vine inspre mine mă vede aşa cum mi-am imaginat eu acum un sfert de oră, ei bine, inseamnă că are de ce zămbi. Imi vine şi mie să zămbesc in timp ce trec mai departe, dar in buzunarul stăng ceva imi arde palma şi incepe să vibreze cu o senzaţie extrem de neplăcută. Lumina albastră a devenit extrem de puternică şi imi trece
Citește pe Antena3.ro
printre degete, imi arde preţ de o clipă retina cănd o arunc căt colo, inainte de a mă trezi in mijlocul străzii, faţă in faţă cu Baltazar, tremurănd, cu o vagă senzaţie de greaţă şi cu nemulţumirea profundă că minunăţia a durat atăt de puţin.
"Baltazar, ce-a fost asta?"
Imi dau toată silinţa să mă recompun, dar nu pot scăpa de senzaţia că tocmai am avut parte de o demonstraţie de şarlatanie ieftină. "Spectaculos", zic, "dar dacă imi pun mintea, pot insufla halucinaţii de zece ori mai spectaculoase cu suflaiurotorul meu!" (Nu e in intregime adevărat, nu pot da iluzia aceea perfectă de realitate... aa, şi senzaţia de lănă de pe incheieturi, şi suviţa aceea rebelă de păr...)
"N-ai inţeles nimic. Ceea ce ţi s-a intămplat a fost realitate pură - sau, căt de aproape se poate ajunge de realitate fără a curba ireversibil continuum-ul spaţio-temporal. Creanga asta de nichel e artizanală, şi instabilă - dacă nu dădeai drumul la timp bilei negre, te materializai in lumea lor, aşa cum eşti şi nu cum te-ai proiectat tu - , dar există aparate mult mai performante, care iţi dau o stare intermediară staţionară de o oră sau cam aşa ceva. Alea sunt mult mai mari şi se folosesc in studiile antropologice finanţate de guvern - cred că sunt patru, de toate, sau cam aşa ceva."
"Adică ajungi in trecut, intr-un spaţiu-timp real, vrei să zici? Şi ei nu mă văd pe mine sau cum?"
"Nu, nu te văd. Nu te-ar vedea decăt dacă ai lăsa bila neagră să-ţi desăvărşească translaţia. In stadiul intermediar tu te afli in interiorul bilei, respectiv de cealaltă parte a suprafeţei nonspaţiului ei, cum să zic... iar aparenţa ta fizică pe care o percepi, acolo in interior, e cumva vehiculul tău spre acel spaţiu-timp, Firul telepatic care te contextualizează. Şi da, ajungi intr-un spaţiu-timp real, nu cred că vezi pe undeva pe aici lentile-prinzătoare-de-" - şi iarăşi imi infige in nas bagheta lui magică, lucioasă şi mică, de mărimea unui pix de la muzeu, cu o luminiţă albastră in vărf.
"Baltazar, ai nevoie de bani... Căt ceri?" Incă nu mi-au trecut nervii daţi de scurtimea distracţiei, mai ales acum, ştiind că trecătorul in negru nu-mi zămbise mie pănă la urmă, şi n-am nici un impuls să fiu grijulie cu el.
"Uite, in mod normal, aş cere cincişpe, dar ţie ţi-l las cu douaşâpe E-uri, e bine aşa?"
Vad că n-are chef să se tocmească, şi oferta nu e foarte rea.
"Bine, şi cănd se termină bilele negre, ce fac, unde mă duc?"
"Bilele negre cresc in creangă", imi spune cu un rănjet. "Dacă vezi că nu cresc suficient de repede, mai las-o şi tu la soare, dimineaţa. Şi să ai grijă ce faci cu ea."
Ii transfer mental douăsprezece accese E la solar şi piscină, imi intinde creanga şi se intoarce scurt pe călcăie, dispărănd grăbit după un colţ cu velociformerele lui vechi şi desfundate, care fluieră la pornire.
Mă urnesc şi eu, acum chiar că am intărziat rău. Ajung intr-un final la filarmonică, numai ca să dau, in uşa sălii de concerte, nas in nas cu şeful de orchestră. Bineinţeles că din grabă şi, surpriză, mai izbesc o dată, sănătos, suflaiurotorul de un perete, şi mă opresc brusc in faţa lui, mai-mai să-l dau şi pe el peste cap.
"Te aşteptam cu toţii de mai bine de un sfert de ceas! Hai să incepem odată! Şi ce faci cu instrumentul ăla, l-am comandat special pentru tine, ştii că e un instrument extrem de sensibil, făcut anume să capteze toate inflexiunile spectrului culorilor găndurilor tale şi sunetele, şi tot restul... dă cu el de pereţi, că de-aia a fost ţinut in cămpul magnetic al lui Uranus, pe orbită, in straturile joase de metan, să-l dezacordezi tu acuma!..."
Exact aşa mă găndeam şi eu acum cinci minute, trebuie neapărat să verific dacă mai funcţionează, şi căt de bine, inainte de a intra in sala aceea - aşa că mă intorc pe călcăie, aruncănd peste umăr "...toaleta...", nu suficient de repede să nu-l aud urlănd in urma mea:
"Şi totuşi, ce cauţi cu velociformerele intr-o instituţie!!..."
N-am cum verifica, fie şi intr-o cameră inchisă, dacă mai merge sau nu suflaiurotorul - hologramele pe care le generează ar străluci pe sub uşă, şi chiar dacă nu, sunetele pe care le emite sunt mult prea puternice să
nu-şi dea cineva seama ce fac. Dar soluţia imi vine din mers, şi, după ce trec primul colţ de coridor, scot din buzunar creanga de nichel.
