Rachetiştii din arhive

Madrid, 10-16 octombrie 1966: specialiştii din toată lumea, prezenţi la al 17-lea Congres Internaţional de Astronautică, l-au aplaudat "la scenă deschisă" pe reprezentantul ţării noastre, prof. dr ing. Elie Carafoli. Carafoli a stărnit entuziasmul elitei spaţiale cu o comunicare ştiinţifică de excepţie, care prezenta in premieră activitatea unui constructor medieval de rachete, sasul sibian Conrad Haas. La aproape un deceniu de la momentul in care omenirea intrase in "era cosmică", Haas devenea oficial primul "rachetist din arhive", readus la viaţă in Romănia.

Studiul unor vechi documente descoperite in arhive a scos la iveală o realitate neaşteptată: in ultimele cinci secole, "rachetiştii" din ţara noastră s-au aflat prin­tre avangardiştii zborului bazat pe propulsia reactivă.

Madrid, 10-16 octombrie 1966: specialiştii din toată lumea, prezenţi la al 17-lea Congres Internaţional de Astronautică, l-au aplaudat "la scenă deschisă" pe reprezentantul ţării noastre, prof. dr ing. Elie Carafoli. Considerat incă de pe atunci un "patriarh" al aeronauticii romăneşti, Carafoli a stărnit entuziasmul elitei spaţiale cu o comunicare ştiinţifică de excepţie, care prezenta in premieră activitatea unui constructor medieval de rachete, sasul sibian Conrad Haas. La aproape un deceniu de la momentul in care omenirea intrase in "era cosmică", Haas devenea oficial primul "rachetist din arhive", readus la viaţă in Romănia.

"Guardul de artilerie"

Aventura recuperării ştiinţifice a lui Conrad Haas a inceput in 1962, cănd cercetătorul Doru-Dimitrie Todericiu a descoperit in Arhiva din Sibiu un manuscris ciudat, care nu mai fu­sese studiat niciodată. Astăzi, documentul este consemnat ca "Pars Archivi Civitas Cibernensis, Varia ll - 37", cunoscut mai ales sub numele de "Coligatul de la Sibiu". Este un volum complex, compus din trei lucrări distincte, scrise de autori diferiţi. Autori care acoperă perioada cuprinsă intre anii 1380 şi 1569. Reunirea lor intr-un singur volum a fost făcută chiar de Haas, care spune: "Această carte este zugrăvită de Conrad Haas din Dornbach, de neam din Haasenhof, lăngă Landshut. Incepută la anul 1529, pe cănd eram guard de artilerie şi turnător de tunuri al Majestăţii sale imperiale şi regale romane a coroanei ungare". In volumul "Istoria aeronauticii militare romăne", prof. dr Valeriu Avram relatează că lucrarea scrisă de măna lui Haas este cel de-al treilea "fascicul" şi cuprinde 319 file insoţite de ilustraţii color, intocmită pe parcursul a patru decenii, intre 1529 şi 1569. Este vorba de contribuţia personală a lui Haas in acest domeniu, sau, după cum spune chiar el: "De aici incolo sunt descrise diferite lucrări pirotehnice, strănse la un loc prin strădania mea şi dintre care o parte le-am descoperit eu insumi". Este deci experienţa dobăndită de "guardul de artilerie" din Sibiu intr-o viaţă de om. O viaţă dedicată atăt armelor de foc, căt şi perfecţionării proiectilelor reactive, cunoscute nouă sub numele de "rachete". ‡ ‡ Domeniu de vărf al artei militare, in care sibianul a creat tot ce i-a permis tehnologia timpurilor sale. Cănd face referire la rachetele folosite ca arme, Haas le imparte in căteva categorii: "săgeţi-rachetă", "bastoane de foc" ori "măciuci cu rachete". Incărcătura activă a acelor arme, deosebit de sofisticate pentru vremea lor, era constituită din "bombe explozive" şi "ghiulele incendiare". Pentru bătăliile navale, sibianul a inventat compoziţia reactivă a unor motoare de rachetă speciale, care ardeau şi in apă. Dacă acestea ar fi fost singurele contribuţii ale "guardului de artilerie", memoria lui Conrad Haas ar fi rămas inscrisă doar ca o figură minoră a istoriei zborului reactiv. In definitiv, nu el este cel care a inventat racheta, care pe timpul său avea o istorie deja multimilenară.

Citește pe Antena3.ro

Ciuperca otrăvitoare cu dinți sau palmierul-fantomă. Cum arată cele mai ciudate plante și ciuperci descoperite în 2024

Milenii de istorie

Utilizată ca vehicul cosmic ori "vector" al unor arme ultramoderne, racheta din zilele noastre are in spate o istorie multimilenară, cu rădăcini infipte adănc in nisipurile mişcătoare ale mitologiei. Poemele hinduse Ramayana şi Mahabharata menţionează "Vimana", straniile vehicule de luptă ale zeilor. Fără corespondent in tehnologia Indiei arhaice, acestea par a fi mai curănd nişte aparate aeriene de război. Alături de "Vimana", acolo mai apar şi "săgeţile zeilor", tulburător de asemănătoare cu armele noastre balistice. Dacă India visătoare a plasat racheta in lumea zeilor, pragmatismul Chinei antice a adus-o in planul real, uman. Istoricii afirmă că racheta chinezească a inceput să zboare incă de prin sec. VII-VI i.Hr., cănd era folosită pentru lansarea focurilor de artificii. Probabil că aşa s-au şi petrecut lucrurile. Asta in cazul in care această utilizare frivolă nu a fost doar o concesie pe care rafinaţii "lorzi ai războiului" chinezi au făcut-o "societăţii civile" contemporane lor. Şi asta pentru că, aşa cum intreaga istorie o confirmă, marile invenţii s-au aplicat mai intăi in domeniul militar şi abia apoi au fost oferite şi civililor. Folosirea rachetei este descriesă in do­cumentele Chinei antice, care vorbesc despre "Dragoni de foc zburători", proiectile reactive dotate cu incărcături explozive, lansate la ase­diul unor cetăţi. Fără ca aceşti termeni să fi fost menţionaţi explicit, vechii chinezi aveau rachete "sol-sol" pentru asedierea cetăţilor şi rachete "sol-apă" pentru bătăliile navale. De la chinezi, rachetele au fost preluate de mongoli, iar de la aceştia au ajuns la arabi, care le-au adus in Europa prin sec. XI-XII. Iniţial, şi aici au fost utilizate tot la focurile de artificii. A trebuit să mai treacă mult timp pănă cănd racheta a intrat in domeniul militar.

Unicitatea lui Haas

In faţa acestei istorii multimilenare este evident că opera tehnică a lui Conrad Haas n-a apărut din neant, căci el este urmaşul cătorva generaţii de "rachetişti" europeni medievali. Unicitatea contribuţiei sale constă in perfecţionările pe care le-a adus acestui domeniu spectaculos. Cea mai importantă este inventarea "rachetei in trepte", principiu constructiv folosit pănă in zilele noastre, atăt in domeniul militar, căt şi in zborurile cosmice. Realizate color in 1529, primele imagini ale rachetei in trepte sunt prezentate in paginile 200, 201 şi 202 ale "Coligatului de la Sibiu". Referitor la construcţia noului tip de rachetă, sibianul menţionează: "Inainte de toate e necesar să dispui de trei corpuri de rachetă astfel alcătuite ca un motor să fie mai mare decăt celălalt şi anume, aşa ca unul să intre in celălalt, adică cel mic să intre in cel mijlociu şi cel mijlociu in cel mare". Ceva mai departe el continuă: "După ce le-ai făcut, ia-o pe cea mare şi umple-o aşa cum se face acest lucru. Bate apoi deasupra un şlag. După aceea ia racheta din mijloc şi umple-o numai cu un deget mic şi jumătate inălţime şi tot aşa fixează şi bate un şlag deasupra materialului". Procedeul de incărcare se repetă identic la a treia treaptă. După alte amănunte tehnice, Haas concluzionează: "Dacă ai făcut toate astea, racheta este gata". După consumarea combustibilului dintr-o treaptă, aprinderea celui din treapta următoare se făcea cu un fitil incorporat, al cărui timp de ardere era calculat cu precizie. La contactul cu ţinta, ultima treaptă declanşa aprinderea şi explozia incărcăturii active, preschimbănd racheta intr-o redutabilă armă de asediu. Tot Conrad Haas a inventat şi lansatorul de rachete. Numit "rakhetenstock", acesta introduce soluţia tehnică a grupării rachetelor in "baterii", crescăndu-le astfel puterea distructivă. Racheta in trepte nu este unica invenţie a lui Haas. El şi-a dotat proiectilele reactive cu ari­pioare triunghiulare, in formă de "Delta". Avănd rolul de a stabiliza traiectoria rachetei şi de a creşte precizia de tragere, acestea erau amplasate in perechi opuse diametral. Principiul s-a păstrat pănă in zilele noastre sub forma "Aripii Delta", folosită in aviaţia supersonică, dar şi la rachetele cosmice. Membru de vază in casta europeană a "seniorilor războiului" din vremea sa, Conrad Haas a fost totuşi un om al păcii. La fel ca savanţii moderni, şi el considera că "glasul armelor" trebuie să fie ultima soluţie demnă de folosit in aplanarea conflictelor. "Dar sfatul meu este către pace; gurile de foc să fie lăsate sub invelitoarea lor, astfel, ghiuleaua nu va fi trasă, pulberea nu va fi aprinsă. Acesta este sfatul meu." Dar asta nu l-a impiedicat să participe, impreună cu rachetele sale, la luptele duse contra tucilor care asediau Viena in anul 1542.

"Coligatul Sibiu"

Manuscrisul lui Conrad Haas este cunoscut sub nu­mele de "Coligatul de la Sibiu". Este un volum complex, compus din trei lucrări distincte, scrise de autori di­fe­riţi, care acoperă anii 1380-1569. Prima este "Cartea focurilor de artificii", care are şi 107 paragrafe legate de artilerie şi de ceea ce trebuie să ştie maistrul tunar. A doua carte a coligatului este o sinteză a cu­noştinţelor militare pe care trebuie să le stăpă­neas­că un "senior al răboiului" din acea perioadă: tehnicile ata­cului, ale apărării şi ale do­tării cu diverse categorii de armament, inclusiv cu ra­chete. Partea a treia este cre­aţia lui Haas, care-şi semnează textele cu iniţialele C.H.

Carburanţii:

Haas folosea di­fe­rite reţete de combustibili pe care le detaliază in ma­nu­scris. Toate se bazau pe praful de puşcă plus alte substanţe, printre care salpetru şi sulf. Rachetele pen­tru propulsarea la distanţă a unor incărcături ex­plozive erau descrise ca "Violente". Altele erau "Nici prea leneşă, nici prea iute". Iată reţetele unor combus­tibili eficienţi: "La inainte de toate jumătate de funt (un funt = 409 grame) de praf de puşcă bine gra­nulat şi mai mult de o jumătate de funt de pulbere pentru tu­nuri; cu acesta se face cel mai bun material. Poţi să faci alt amestec, bun şi el luănd un funt de pulbere bună şi doi loţi de sulf".

Constantin Cantacuzino Stolnicul

Interesul pentru rachete s-a păstrat neştirbit in Europa secolelor XVI-XVIII. La fel s-a intămplat şi in Ţările Romăne, chiar dacă aici, pentru o bună bucată de timp, a fost vorba despre un interes mai mult teoretic. In Valahia celei de-a doua jumătăţi a sec. al XVII-lea era celebră marea bibliotecă a lui Constantin Cantacuzino Stolnicul (1650-1716). Om politic complex şi cărturar de mare profunzime, stolnicul deţinea in colecţia sa şi o lucrare privitoare la tehnica rachetelor. Păstrată acum la Academia Romănă, aceasta era de fapt copia manuscrisă a unei cărţi care circula pe atunci in mediile interesate de progresul ştiinţei: "Trattato de ‡ ‡ fuochi artificiali per solennita a ricreationi. Delle fuochi artificali da guera." Celebră in epocă, lucrarea poartă semnătura italianului Evangelista Noni şi se ocupă de aplicaţiile practice, inclusiv militare, ale rachetelor. Iar prezenţa acestei lucrări in biblioteca Cantacuzinului lasă de inţeles că, in conjunctura politică tulbure a acelei perioade, stolnicul ar fi putut să fie interesat de "oportunităţile" militare pe care le puteau oferi rachetele pe cămpul de luptă.

"Manuscrisul 4505-(1785a)"

In anul 1968, cercetările efectuate asupra unor documente vechi au readus la viaţă un alt "rachetist din arhive", un personaj din Moldova sec. al XVIII-lea. Incă neidentificat cu precizie, acest personaj face parte din familia boierilor Conachi, cea care ni l-a dat şi pe Costache Conachi, unul dintre poeţii timpurii ai literaturii romăne. Inregistrat in evidenţele Bibliotecii Academiei Romăne ca "Manuscrisul 4505-(1785 a)", documentul a fost considerat mult timp o simplă condică de evidenţă contabilă, in care erau inscrise cheltuielile moşiilor şi operaţiunile financiare, uneori şi de camătă, derulate de familia de boieri moldoveni. Scris in limba romănă, dar in alfabetul chirilic specific epocii, "Manuscrisul Conachi" a fost descoperit in 1908 in arhiva Bisericii Bărboi din Iaşi. Apoi, Dumitru A. Sturdza l-a oferit Bibliotecii Academiei Romăne, unde nu a mai fost cercetat pănă in 1968. An in care de el a inceput să se ocupe dr Constantin Şerban, cercetător principal la Institutul de Istorie "N. Iorga" din Capitală. Transcrierea in alfabetul latin contemporan şi cer­cetarea preliminară au durat aproape 16 ani. In cursul acestor cercetări s-a descoperit că in partea a doua a manuscrisului există nouă file, deci 18 pagini, care diferă frapant de restul manuscrisului. Acelea sunt paginile care ii inscriu pe boierii Conachi printre "rachetiştii din arhive". Sunt 18 pagini speciale care pănă a­tunci nu mai fuseseră studiate prin prisma informaţiilor lor tehnice. La 1 septembrie 1981, cu ocazia participării sale la al XVII-lea Congres Internaţional de Istorie a Ştiinţei, dr Şerban a prezentat o comunicare privitoare la aspectele tehnice conţinute de "Manuscrisul 4505". După un an, specialistul a publicat in Revista de istorie nr. 11/1982 articolul "Preocupări prinvind construirea de rachete in Moldova la sfărşitul sec. al XVIII-lea". Iar in 1983 a abordat aceeaşi temă in revista Astronautica de la Tărgovişte. Ulterior, datorită abundenţei de date tehnice privitoare la construcţia rachetelor, in studierea acestui manuscris s-a implicat şi dr Ioan. N. Radu, unul dintre specialiştii consacraţi ai istoriei acestui domeniu.

Cronicarul Rachetiştilor

De-a lungul vieţii sale, prof. dr Ioan. N. Radu s-a specializat in istoria rachetelor. Atăt de specializat, incăt acum poate fi considerat cronica­rul modern al unui domeniu spectaculos pe care-l readuce la viaţă suflănd colbul de pe ve­chi­le do­cumente. El insuşi este foarte legat de ra­chete. A inceput in 1949 prin construirea de ae­romo­dele. Iar din 1964 se ocupă de rachetomodele. Un domeniu in care a evoluat rapid, ast­fel incăt in 1970 era deja campion mondial in această branşă. Ulterior, profesorul şi-a completat activitatea practică cu cea publicistică. Este editor principal al revistei Astronautica, revistă care apare de aproape trei decenii la Tărgovişte. Şi-a petrecut mulţi ani prin arhive, iar rezultatul cercetărilor lui s-a concretizat in nenumărate articole, dar şi lucrări de specialitate privitoare la istoria construcţiei de rachete in Romănia şi la contribuţiile specialiştilor romăni la explorarea spaţiului cosmic.

"RAKITKA" Boierului Conachi

Chiar dacă este scris in limba romănă, descifrarea "Manuscrisului Conachi" a ridicat o serie de probleme deosebit de complexe. In cazul "Coligatului de la Sibiu", situaţia a fost relativ simplă: sasul Conrad Haas a folosit o singură limbă: germana medievală. In cazul "Manuscrisului Conachi", lucrurile au fost ceva mai complicate. Limba folosită este o romănă curată, care nu diferă prea mult de cea din zilele noastre. Dar conjunctura politico-culturată cosmopolită pe care o traversa Moldova secolului al XVIII-lea l-a determinat insă pe autor să folosească termeni tehnici preluaţi din căteva graiuri diferite: este vorba despre cuvinte din limbile rusă, germană, polonă şi chiar turcă. Erau termeni uzuali pe atunci, a căror semnificaţie a fost insă uitată de mult. Un adevărat mozaic filologic a cărui descălcire a complicat inţelegerea manuscrisului. Eforturile de depăşire a acestui prag lingvistic au fost insă răsplătite prin descifrarea unor realităţi tehnice spectaculoase. La fel ca in restul Europei, şi manuscrisul moldovean se ocupă atăt de rachetele festive, lansate pentru distracţia publicului, căt şi de aplicaţiile lor militare. Acestea din urmă sunt şi cele care au contribuit peste tot la evoluţia rachetelor moderne. Din "Manuscrisul Conachi" rezultă că autorul a experimentat majoritatea soluţiilor constructive despre care vorbeşte. Astfel, Fila 109 a documentului incepe cu menţiunea: "Sostav pentru pol funt rakitkaverhovoe, cari s-au făcut proba şi ieste bun", adică, in limba zilelor noastre "compoziţie pentru o rachetă de inălţime, de o jumătate de funt, care s-au făcut proba şi este bun". In fapt, ambele pagini ale Filei 109 a manuscrisului conţin reţete pentru motoarele de rachete. Deosebit de interesantă este şi Fila 110. Aici există un tabel complex, rănduit pe 12 coloane, in care sunt descrise opt tipuri diferite de rachetă. Aplicaţia strict militară a rachetelor este descrisă in Fila 116, care vorbeşte despre "Sostav pentru karkaz care aprinde ibraiscugli, care această ‡ ‡ materie este pentru dat foc la cetăţi", adică "compoziţie pentru proiectilul care aprinde substanţa incendiară care să dea foc cetăţii asupra căreia este lansată". In fila 116 a lucrării există descrierea unui proiectil incendiar care putea fi lansat cu "rakitka". "Să pui amestecul in cutie, care să o pui in macmilcă, şi să o arunci in sus, care căzind gios ardi şi nu să stinge nici cu apă". Realitatea istorică reliefează că această "tehnologie" de construcţie a rachetelor nu s-a limitat doar la nivel pur teoretic. Manuscrisul Conachi menţionează că rachetele au fost utilizate "la leat 1791" in războiul austro-ruso-otoman, la asedierea cetăţii Brăilei, care in acel timp era incă "raia turcească". Comparate cu rachetele lui Conrad Haas, cele descrise de boierul Conachi par să fi marcat un oarecare regres tehnologic: moldoveanul nu vorbeşte despre rachetele in mai multe trepte, inventate de peste două secole şi nici despre aripioare de ghidare, ataşate pentru stabilizarea traiectoriei de zbor a proiectilelor reactive. Dar chiar şi aşa, textul Conachi pare scris pentru "specialişti", şi nu pentru persoane care habar n-au despre ce este vorba. Faptul că nu se insistă pe amănunte "tehnologice" concrete pare să demonstreze, deşi alte izvoare nu o atestă, că specialiştii locali erau familiarizaţi cu subtilităţile acestui domeniu.

Conachi zice:

"Compoziţia să o faci ca la sfitlog, adică să faci o altă bortă in care se ba­gă miacot (praf de puşcă) ca să ia foc cănd ii dă drumul cu macmilca"

(Fila 109)

"Acest sostav să nu­meşte sveschi (lumănare) cari să pune in paharul ca­re se aruncă cu martilca; incă aşa să faci după ci să amestică materiile la un loc şi să tăvălesc in miacot şi uscăndu-să să pun in paharul care se aruncă cu matilca"

(Fila 112)

"Ia 42 de părţi de iar­bă turcească şi 6 părţi de cărbune şi fă fişicuri care vor fi aşezate intr-o lă­diţă, in care didisuptul fişicu­rilor să pui iarbă de puşcă" Altă reţetă conţine "camfor, pucioasă, căr­bu­ne şi miacot, cu cari se um­ple un pahar care se ridică in sus cu mastilka şi apoi explodează"

(Fila 113)

"Profesorul Ioan N. Radu, pasionat de domeniul astronauticii şi educator al unor generaţii intregi de tineri, a luat inţeleapta decizie de a decanta eforturile a zeci de ani de documentare in sfera activităţilor cosmice"

Gral de flotilă ing. dr Dumitru D. Prunariu

Rachetele Armatei Romăne

Tot cotrobăind prin arhive, prof. Ioan N. Radu a dat de urma unor informaţii provenite dintr-o perioadă in care rachetele erau folosite in mod uzual in operaţiunile militare. Acum uitate, ele sunt mai apropiate de zilele noastre şi aparţin sfărşitului de secol XIX. Imprimată la Bucureşti in 1892 la "Tipografia Modernă", lucrarea "Tratat asupra artificiilor luminoase intrebuinţate in războiul de cămp şi de asediu" a fost intocmită de locotenentul Stergeanul de la Regimentul 2 de Geniu, din Focşani. In cele 233 de pagini şi 182 de ilustraţii, militarul romăn se arată interesat de ultimele cuceriri ale tehnicii timpului său. Secole la rănd, corpul rachetelor a fost confecţionat din straturi de hărtie, roluite şi lipite străns intre ele cu un adeziv care de cele mai multe ori era cleiul de oase. In lucrarea sa, ofiţerul romăn vorbeşte despre rachete confecţionate din metal. In plus, locotenentul Stergeanul se arată interesat şi de posibilitatea aprinderii motorului rachetei cu o instalaţie electrică aflată la bordul ei. Activ in ultimele decenii ale sec. al XIX-lea, acest ofiţer este ultimul dintre "rachetiştii din arhive" descoperiţi pănă acum in Romănia. Poate că vor mai fi existănd şi alţii care-şi aşteaptă incă descoperitorul. Dar oricum ar fi, aceşti specialişti fac parte din lumea romantică a "preistoriei" rachetelor ultramoderne ale zilelor noastre. După ei a urmat dinamicul secol al XX-lea care in doar căteva decenii l-a dus pe om in spaţiul cosmic. Dar in acelaşi timp i-a pus la dispoziţie şi puterea de a distruge intreaga planetă. O putere pe care cel puţin pănă acum a avut inţelepciunea să nu o folosească.