x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Roboţi mai înţelegători

Roboţi mai înţelegători

de Mihai Manole    |    27 Mar 2008   •   00:00

O comunicare verbală cu un robot este destul de greu de realizat la un nivel satisfăcător. Există însă alternative care permit roboţilor să ne asiste cu succes, înţelegându-ne intenţiile.

O comunicare verbală cu un robot este destul de greu de realizat la un nivel satisfăcător. Există însă alternative care permit roboţilor să ne asiste cu succes, înţelegându-ne intenţiile.

 
 

Roboţii sunt pricepuţi în a executa comenzile primite în limbajul folosit de programatorii care îi concep. Aceştia din urmă se străduiesc totuşi să facă din roboţi nişte parteneri ascultători pentru orice neiniţiat în tehnologie. Este şi cazul cercetătorilor din cadrul ­Institutului pentru Tehnologie din Georgia (SUA), care au găsit o metodă care uşurează mult ­integrarea roboţilor în locuinţele oamenilor. Ideea lor este de a folosi un dispozitiv cu laser pentru a-i ghida pe roboţi către o locaţie anume. EI-E este un robot care se deplasează cu laserul spre un obiect selectat şi îl duce ­utilizatorului, unei alte persoane sau pur şi simplu în altă parte, selectată în acelaşi fel.

 

FUNCŢIONARE. EI-E folo­seş­te o cameră omnidirecţională pentru a supraveghea încăperea în care se află. După ce detectează o selecţie făcută cu laserul, robotul fa­ce o localizare tridimensională a obiectului selectat, prin intermediul a două camere video. Apoi poziţia ­acestuia este calculată în raport cu cea a robotului, care se deplasează către locul cu ­pricina. După ce ridi­că obiectul, laserul poate fi folosit pentru a ghida robotul către locaţia sau persoana căreia acesta trebuie înmânat. EI-E este capabil să ­distin­gă între aceste două situaţii, pu­tând detecta chipul unei persoane aflată în apropierea locului indicat de la­ser. După îndeplinirea ­”mi­siu­nii”, ro­bo­tul se întoarce lângă “stă­pâ­nul” său, aşteptând următoarea sarcină.

 

Ajutor

Pentru că robotul este conceput în spe­­cial pentru a ve­ni în ajutorul per­soa­nelor cu diza­bi­lităţi fizice, care au nevoie de asisten­ţă, au fost coop­taţi un ex­pert în in­te­­rac­ţiu­nea om-com­­­puter şi un me­dic. Ei au faci­litat ob­ţinerea unui feed-back ­relevant din partea pacien­ţilor şi a ­doctorilor, necesar pregătirii EI-E pentru a oferi asistenţă celor cu probleme de ­mobilitate.

×
Subiecte în articol: zoom it