Români de pe alte planete

România terestră este dublată de una abstractă, necălcată de picior omenesc. Este România celestă, invizibilă cu ochiul liber, care trăieşte doar pe hărţile astronomilor. Este o Românie spiritualizată “locuită” de Eminescu, Brâncuşi, Enescu, Spiru Haret sau Elena Văcărescu.

România terestră este dublată de una abstractă, necălcată de picior omenesc. Este România celestă, invizibilă cu ochiul liber, care trăieşte doar pe hărţile astronomilor. Este o Românie spiritualizată “locuită” de Eminescu, Brâncuşi, Enescu, Spiru Haret sau Elena Văcărescu.

Lumea în care astronomii se mişcă nestingheriţi este un ţinut straniu unde se vorbeşte o limbă ocultă, inaccesibilă profanilor. O realitate paralelă, populată cu “personaje” stranii numite Quasari, Nove şi Supernove, Pulsari, Stele neutronice, Big-Bang, Pitice albe sau Gigante roşii. Deosebit de complexă, “geografia” acestei lumi este compusă din constelaţiile vizibile cu ochiul liber, dar şi din stranii entităţi astrofizice de care ne despart miliarde de ani lumină. Privit la scară cosmică şi raportat la imensitatea Universului, România “cerească” este aici, lîngă noi, în interiorul sistemului nostru solar.

UN ROMÂN PE LUNĂ. La începutul anilor ‘60, în plin Război Rece, confruntarea de orgolii sovieto-americană se întinsese pînă în spaţiul cosmic. Atunci, una dintre victoriile de palmares ale URSS a fost lansarea primei staţii automate care a reuşit să înconjoare Luna. A fost o realizare tehnică deosebită care, dincolo de aspectul strict propagandistic, a prilejuit o premieră excepţională: omenirea a putut vedea pentru prima dată în istoria ei faţa ascunsă a satelitului nostru natural. Ceva mai tîrziu, asamblînd fotografiile de la “faţa locului”, savanţii sovietici au întocmit prima hartă a feţei nevăzute a Lunii. Iar conform principiului “primul venit, primul servit”, tot ei au fost şi primii “naşi” ai acelor meleaguri virgine. Motiv pentru care n-au ratat ocazia de a oferi un spectacol al vanităţii umane: cele mai mari cratere şi lanţuri de munţi de acolo au primit nume precum “Uniunea Sovietică” sau “Hruşciov”. Sarcina de a boteza formele de relief mai puţin măreţe a revenit Uniunii Astronomice Internaţionale (UAI), care a solicitat ţărilor membre să propună cîte un nume. România a decis ca “ambasadorul” nostru pe faţa nevăzută a Lunii să fie Spiru Haret. Numele său a fost dat unui crater cu diametrul de 29 de kilometri aflat aproape de Polul Sud selenar. Craterul Haret se adaugă astfel unui alt nume drag nouă, deja prezent pe Lună: Montes Carpatus (Munţii Carpaţi). Este un lanţ muntos, format în urmă cu 3,5 miliarde de ani, care ocupă partea sudică a depresiunii “Mare Imbrium”. La fel de semeţi ca ai noştri, Carpaţii lunari, probabil de origine vulcanică, au şi ei vîrfuri înalte de aproape 2.500 de metri.

IADUL VENUSIAN. Temperaturi medii de 450 de grade, presiuni de zeci de atmosfere, uragane fierbinţi care ţi-ar arde instantaneu carnea de pe oase, totul învăluit într-un giulgiu gros de nori toxici. Infernul? Nu, acestea sînt condiţiile de pe Venus. Chiar dacă planeta vecină ne luminează nopţile sub forma unui astru strălucitor numit de obicei Luceafăr, nici cele mai mari telescoape din lume n-au reuşit să-i vadă cumva formele de relief de pe suprafaţa lui. Asta pînă la mijlocul anilor ’80, cînd savanţii au pus la punct nişte aparate radar deosebit de eficiente, care puteau fi utilizate în cercetările astronomice. Alături de cîteva staţii automate care s-au “sinucis” traversînd o parte din atmosfera venusiană, ba chiar şi aterizînd pe infernala planeta vecină, aceşti “ochi” sofisticaţi au fost singurele mijloace de cercetare care au putut străbate stratul compact de nori şi au “pipăit” relieful planetei vecine. Astfel, s-au identificat mai multe lanţuri muntoase, decupate de canioane imense separate prin podişuri vaste cărora li se adaugă şi nişte cratere circulare, asemănătoare celor existente pe Lună ori celor observate pe Marte. Fineţea excepţională a noii aparaturi a permis realizarea unei hărţi detaliate a planetei vecine. Denumirile de pe ea au fost omologate tot de UAI, care a decis ca unul dintre cratere să poarte numele Elenei Văcărescu. Situat în emisfera sudică a planetei, acesta are un diametru de 31,5 km. Şi se află pe podişul Nsomeka Planitia, foarte aproape de lanţul muntos numit Saule Dorsa. Poeta română nu este singură în spaţiul cosmic. Trăitor etern în cerul poeziei româneşti Eminescu s-a “instalat” anul acesta, în aprilie, pe Mercur, unde numele său a fost dat unuia dintre craterele identificate pe planeta de lîngă Soare. Cu un diametru de 125 de km, Eminescu de pe Mercur prezintă un inters ştiinţific deosebit: pare să fie mai nou decît restul craterelor, apărut probabil în urma impactului cu un asteroid.

CERUL ARTIŞTILOR. Astronomii ştiu de mult că între Marte şi Jupiter gravitează cîteva sute de mii de asteroizi care alcătuiesc o centură interplanetară. Savanţii au în vedere chiar şi o ipoteză, conform căreia această armată cosmică de corpuri cereşti minuscule ar fi luat naştere cîndva, prin explozia unei planete adevărate. Prinşi în cleştele gravitaţional al celor două planete, supuse atotputernicei atracţii solare, care adună la un loc tot sistemul nostru planetar, asteroizii se mişcă pe traiectorii alungite care, uneori, pot intersecta catastrofal orbita terestră. Impactul cu asteroidul, despre care se spune că a ucis dinozaurii, este cel mai dramatic exemplu. Dar asta nu i-a împiedicat pe astronomi să-i boteze pe aceşti “asasini cosmici” cu numele unor savanţi sau mari artişti. Dintre care nu lipsesc şi cîţiva români celebri. Asteroidul “2331 Parvulesco” poartă numele astronomului Constantin Pârvulescu, specialist în studiul roiurilor stelare globulare. Micul corp ceresc are un diametru de 24 km, se roteşte în jurul Soarelui în aproximativ 3,8 ani şi se poate apropia de Terra la 140.000.000 kilometri. “9253 Oberth” are un diametru de 6 km şi poartă numele lui Herman Oberth, savantul sibian inclus printre părinţii astronauticii mondiale. Ceva mai măricel, “9406 Sănduleak” are 15 km în diametru şi se află la o distanţă de 300.000.000 km. Asteroidul “9494 Donici” aminteşte de astronomul Nicolae Donici, unul dintre fondatorii Uniunii Astronomice Internaţionale, iar “10034 Bîrlan”, descoperit în 1981, este dedicat astronomului Mirel Bîrlan. Iar “12498 Dragesco”, un asteroid cu diametrul de 10 km, şi-a luat numele după cel al biologului Jean Dragesco. În “cerul artiştilor” se mişcă “6429 Brâncuşi” cu un diametru de 9 km, aflat la 100.000.000 km. Lui îi ţine de urît “9493 Enescu”, un alt mic bolid cu diametrul de 9 km, care aleargă prin spaţiu la o distanţă de 250.000.000 km. “Triada” artei româneşti este completată de “9495 Eminescu”. Aproape vecin cu “Enescu”, asteroidul “Luceafărului” are un diametru de 6 km şi se învîrte în jurul Soarelui în 3,16 ani. Lumea artiştilor din ceruri este completată de “Michelangelo” “Picasso”, “Matisse” şi “Chagal” “Lermontov”, “Rimbaud”, “Puşkin”, “Tagore” şi “Neruda”. Asteroizii “Transylvania”, “Moldavia” şi “Danubia” completează teritoriul “României cereşti”. Un ţinut fabulos pe care nu-l vom atinge probabil niciodată cu piciorul. Dar care există şi ne veghează de acolo, de sus, din spaţiul cosmic.