x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Science / Viaţa în Oceanul Planetar a dispărut din cauza unei erupţii vulcanice

Science / Viaţa în Oceanul Planetar a dispărut din cauza unei erupţii vulcanice

29 Mai 2009   •   00:00

O gigantică erupţie vulcanică în sud-vestul Chinei de astăzi a provocat o extincţie masivă a vieţii în întregul ocean planetar în urmă cu 260 de milioane de ani, susţin paleontologii britanici de la Universitatea din Leeds /Marea Britanie/, într-o lucrare publicată în revista americană Science.



Erupţia - până acum necunoscută - în zona în care se află în prezent provincia chineză Emeishan a produs circa o jumătate de milion km.c. de lavă, care au acoperit o suprafaţă de cinci ori mai mare decât aria Scoţiei, omorând o mare parte din viaţa marină pe toată planeta. Fapt rar, cercetătorii britanici au putut să determine momentul exact al erupţiei şi stabilească relaţia directă cu extincţia masivă pe care a provocat-o. De asemenea, ei au stabilit că erupţia s-a produs în apropierea mării, în ape puţin adânci, făcând ca lava să apară în prezent ca un strat de rocă distinctă prins în sandwich între straturi de roci sedimentare care conţin numeroase fosile marine pe care le-au putut data cu uşurinţă.

Stratul sedimentar, aflându-se direct pe cel format din roci vulcanice provenind de la vulcan, arată clar o extincţie masivă a diferitelor forme de viaţă marină, legată de erupţia responsabilă de o catastrofă a mediului de mare amploare, explică autorii studiului. Faptul că enorme scurgeri de lavă s-au produs în apropierea coastei în ape puţin adânci a provocat enorme explozii la începutul erupţiei, trimiţând mari cantităţi de dioxid de sulf în stratosferă, acesta fiind un gaz incolor cu miros acru şi solubil în apă.

×
Subiecte în articol: stiinta si tehnica