Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
In prezent, mapamondul se exprimă in aproximativ 6.900 de limbi. In statisticile internaţionale, acest număr nu include limbile "moarte", cele care au ieşit din uz fiind cunoscute doar de căţiva iniţiaţi.
In prezent, mapamondul se exprimă in aproximativ 6.900 de limbi. In statisticile internaţionale, acest număr nu include limbile "moarte", cele care au ieşit din uz fiind cunoscute doar de căţiva iniţiaţi.
In "Babilonul" contemporan, omenirea vorbeşte in aproape 7.000 de graiuri. Limbile, fie că este vorba despre dialecte recunoscute ca autonome in cadrul unei "limbi-mamă", despre variante locale sau despre versiuni folosite regional, sunt cel mai puternic instrument al comunicării. Iar in era globalizării, bătălia pentru supravieţuire a unora dintre ele devine şi mai evidentă. Datorită evoluţiilor din sistemul internaţional, limba engleză a devenit o nouă "lingua franca", limbajul considerat cel mai uşor de folosit de oameni provenind din cele mai diverse culturi şi arii de civilizaţie. Engleza este vorbită in China, in Africa, in Orientul Mijlociu, chiar şi in Antarctica. Insă chiar dacă engleza este considerată limba globalizării, cea in care cei mai diferiţi oameni se pot inţelege intre ei, negustorul de ceai din Beijing citeşte ziarul scris cu pictogramele mandarine ale dialectului oficial chinez, omul de afaceri din Dubai citeşte broşuri de prezentare a companiilor scrise in arabă, prezentatorul de ştiri ale unei televiziuni din Atena rosteşte de pe prompter cuvintele scrise in alfabetul grec, politicianul de la Moscova işi scrie discursurile in chirilică, iar regina Marii Britanii işi scrie insemnările zilnice folosind caractere latine.
De la peşteri la plăcuţe de piatră
Diversitatea extraordinară a limbilor, precum şi numărul considerabil al dialectelor şi graiurilor folosite in lume se datorează in â¡ â¡ bună parte comunicării. Insă numărul tipurilor de scriere este substanţial mai mic. Unele limbi nici nu au această componentă. Nu sunt scrise, ci doar vorbite. De ce? Pentru că vorbirea este un act mult mai uşor de invăţat decăt scrierea. Pentru a scrie, omul a trebuit să parcurgă o bună porţiune din istoria sa timpurie pănă cănd să găsească o utilitate scrierii. Ce sens are să scrii atunci cănd poţi vorbi? Se poate afirma că scrisul a intervenit numai in clipa in care omul, conştient de lumea in care există, a simţit nevoia să fixeze ceea ce găndea despre mediul inconjurător. Unele dintre explicaţiile apariţiei scrisului tind să prezinte religia ca stimulentul ce a dat naştere consemnărilor. In perioada neolitică, de unde datează primele consemnări grafice, omul a folosit imaginile pentru a reprezenta lumea sa. Picturile rupestre nu reprezintă un tip de scriere, insă ele comunică ceva despre obiceiurile şi ritualurile zilnice ale omului preistoric. Vănătoarea apare ca o practică implicită, deoarece vederea multitudinii de animale desenate pe pereţii peşterilor trimite la ideea că Homo Sapiens invăţase deja să văneze, să işi confecţioneze haine din piei de animale, să işi ascută unelte cu care poate scrijeli piatra şi că poate să reprezinte destul de exact, in simboluri grafice, semnele lumii exterioare. Din acest punct, lumea scrisului incepe să evolueze in modalităţi spectaculoase. Poveştile rostite prin viu grai, practicile ceremoniale, hotărările indivizilor care reprezentau liderii comunităţilor sunt trecute din cuvinte rostite in cuvinte scrise. De la pereţii peşterilor, oamenii s-au orientat spre "suporturi" grafice mai uşoare pentru scris , care să poată fi transportate dintr-un loc intr-altul. In 2003, in China, in provincia Henan, arheologii au descoperit insemne făcute pe carapace de broaşte ţestoase, datănd din mileniul al VII-lea, i.Hr. Cu 40 de ani mai devreme de descoperirile din China, in Romănia, la Tărtăria, in 1961, cercetătorii romăni de la Cluj au dat peste tăbliţe mici de piatră cu inscripţii ce dau impresia de text. Datarea bucăţilor de piatră a oferit o surpriză: insemnele erau din mileniul al V-lea, i.Hr. Deşi controversate, cele două descoperiri imping apariţia scrisului ca sistem inainte de civilizaţiile din Orientul Mijlociu, cea sumeriană şi cea egipteană, care erau considerate primele civilizaţii care au folosit scrisul ca modalitate cotidiană de exprimare, pe lăngă limbaj.
Scribii antici şi şcolile
Insă cele mai spectaculoase scrieri ale istoriei antice sunt cele care au fost dezvoltate in Egipt şi in Sumer in mileniul al  IV-lea i.Hr. Scrierea cuneiformă, pe tăbliţe de lut in care erau scrijelite semne asemănătoare unor cuie, in Sumer, şi hieroglifele egiptene au oferit arheologilor - după ce sistemele grafice au fost decodate - mai bine de 4.000 de ani de consemnări despre viaţa de zi cu zi in civilizaţii care fascinează şi in ziua de azi. Fără scris, recuperarea istoriei antice a omului ar fi fost imposibilă. Scrierea egipteană s-a dezvoltat pe principiul aplicării reprezentărilor vizuale la nivel schematizat. De exemplu, glifa care corespunde sunetului-consoană "m" in egipteana veche este reprezentat sub forma unui şoim, iar glifa corespunzătoare vocalei A lua forma unui ibis. Scrierea extrem de complexă a Egiptului Antic era apanajul scribilor sau al membrilor ordinelor religioase. Nici măcar toţi faraonii nu cunoşteau scrierea egipteană, ca atare, supremaţia necontestată a scribilor a durat pănă la sfărşitul statului egiptean, iar ultima perioadă de folosire a hieroglifelor a fost in secolul al IV-lea d.Hr.
In paralel cu scrierea hieroglifică, egiptenii au mai dezvoltat incă două tipuri: scrierea hieratică, folosită de preoţi, fiind o simplificare a hieroglifelor, şi scrierea demotică, scrierea folosită in popor. După o perioadă de aproape 1.500 de ani de uitare, hieroglifele au fost descifrate la inceputul secolului al XIX-lea de Jean François Champollion, in 1822.
Orient indepărtat, Orient Apropiat
Prima scriere atestată a apărut in China in perioada dinastiei Shang, in mileniul al II-lea i.Hr. Primele inscripţii au fost gravate pe vase de bronz sau pe oase, ceea ce i-a făcut pe arheologi să creadă că scrierea in China datează dinainte de anul 1766, in timpul dinastiei Shang, iar descoperirile din 2003, din provincia Henan, par să confirme ipotezele lor. Scrierea chineză combină aspectul pictografic - reprezentările imaginilor transpuse in semn grafic - cu cel ideografic - reprezentări grafice pentru concepte abstracte, la care se adaugă ideogramele compuse şi componenta.
Fonetică. Felul in care chinezii scriu este unul dintre cele mai complexe moduri existente astăzi in intreaga lume. Suprafeţele pe care scriau vechii chinezi, precum oasele sau cochiliile, favorizau mai degrabă caracterele ascuţite, liniare, nu cele curbe. De aici aspectul grafic dur şi ordonat al pictogramelor chinezeşti. Scrierea chineză este scrierea care şi-a păstrat in mare continuitatea cea mai indelungată dintre toate scrierile, avănd la activ aproximativ 4.000 de ani de consemnări continue, iar foarte multe dintre pictograme nu s-au modificat semnificativ in acest interval.Â
In Orientul Mijlociu, in secolul al V-lea d.Hr., unul dintre dialectele dezvoltate din aramaică, fiind considerată "lingua franca" a zonei, influenţănd decisiv sistemul de scriere in ebraică, a dus la apariţia unei alte scrieri specifice: araba. Scrierea aparţine sistemului Abjad, in care există căte un simbol grafic pentru fiecare consoană, avănd semne specifice pentru vocale. In cazul scrierii arabe, mărcile vocale se folosesc numai in predarea scrierii, ele neapărănd
in scrierea curentă. Scrierea arabă se face de la dreapta la stănga. Din cauza interdicţiei religioase de reprezentare a imaginilor, Abjad-ul arab a condus la intemeierea unei adevărate tradiţii caligrafice, vizibilă in moschei sau in cărţile de cult ale Islamului.
Inapoi in Europa
"Decanul de vărstă" intre limbile europene este greaca. Cu o istorie atestată de 3.500 de ani de existenţă, sistemul de scriere pus la punct de greci se bazează pe principiul alfabetului şi este prima limbă care a introdus vocalele ca semne grafice reprezentate alături de consoane. Este cea mai veche scriere alfabetică incă utilizată. Scrierea greacă este o adaptare a Adjab-ului fenician. Iar toate alfabetele care folosesc astăzi vocale sunt derivate direct din greacă. După cum este şi cazul alfabetului latin, cel care a furnizat cele mai recente limbi de comunicare universală. Alfabetul latin este cel mai utilizat sistem de scriere din ziua de azi, fiind datat istoric in jurul anului 700 i.Hr. Cele mai multe sisteme de scriere europene folosesc alfabetul latin. Chiar dacă scrisul nu a apărut pentru prima oară in Europa, apariţia alfabetului latin, utilizat de engleză sau franceză, a devenit sistemul grafic cel mai cunoscut al comunicării scrise. Insă, după cum reiese din istorie, limbile au o evoluţie a lor aparte, iar scrierile care le acompaniază pot sfărşi uneori, cum este cazul hieroglifelor egiptene, in deplină uitare. Redescoperirea lor nu echivalează cu o reinviere, ci doar cu gestul unui colecţionar de a găsi explicaţia şi decodarea potrivite, pentru uzul său personal, ale unui obiect cu patină istorică.
Tipologii
Principalele tipuri de scriere din lume sunt in număr de şase: logografic, silabic, alfabetic, abugida, abjad şi subfonologic. Ca atare, nu toate sistemele grafice de consemnare a comunicării folosesc la bază alfabetele. Scrierea chinezească este logografică, scrierea japoneză kana este silabică, scrierea cu caractere latine se bazează pe principiile alfabetului, unele dialecte indiene sunt abugida, sisteme in care orice consoană este insoţită invariabil de o vocală, araba are la bază sistemul abjad, iar sistemul subfonologic poate fi ilustrat de alfabetul coreean hangul, organizat in blocuri de silabe. De la reprezentarea grafică a imaginilor, codificată in semne, la reprezentarea sunetelor individuale, scrierile lumii propun modalităţi diferite de raportare la lumea inconjurătoare.
