x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Selman Waksman - Premiul Nobel pentru Medicină 1952

Selman Waksman - Premiul Nobel pentru Medicină 1952

20 Sep 2008   •   00:00

Selman Abraham Waksman s-a născut în Rusia, în apropiere de Kiev, în casa lui Jacob Waksman şi a Fridiei London. Educaţia şi-a primit-o iniţial de la profesori particulari, iar mai apoi şi-a continuat studiile la Odessa. Imediat după obţinerea diplomei la liceul din Odessa, s-a mutat în Statele Unite, unde s-a înscris la Colegiul Rutgers din New Jersey. Aici a obţinut licenţa în agricultură, în 1915. Apoi a devenit asistentul doctorului J.G. Lipman de la Staţia Experimentală de Agricultură din New Jersey.

CETĂŢEAN AMERICAN. În 1916 şi-a luat masterul tot la Colegiul Rutgers şi a devenit cetăţean al Statelor Unite. Cu această ocazie a primit un post de cercetător la Universitatea California, unde şi-a luat doctoratul în biochimie în 1918. Mai tîrziu, la invitaţia lui Lipman, a revenit la Rutgers, unde a primit un post de microbiolog la Staţia Experimentală în timp ce deţinea deja un post de lector în microbiologia solului la universitate. Pe lîngă activităţile desfăşurate în mediul învăţămîntului superior, Waksman a fost invitat, în 1931, să se ocupe de organizarea unei divizii de bacteriologie marină la Institutul Oceanografic Woods Hole. A lucrat aici pînă în 1942.

FUNCŢII DE CONDUCERE. După reorganizarea Departamentului de Microbiologie, a devenit profesor şi director aici. Din 1949 a fost numit director al Institutului de Microbiologie, post pe care l-a deţinut aproape zece ani, pînă în 1958, cînd s-a retras în mod oficial din viaţa ştiinţifică. Totuşi, a păstrat un laborator şi un birou la institut pentru a-şi continua cercetările.
text: Alexandra Zotta

CV

DATA NAŞTERII: 22 iulie 1888

LOCUL NAŞTERII: Priluka, Rusia

CARIERĂ:

1925 – devine profesor asociat de biochimie la Universitatea California, SUA;

1940 – este numit profesor şi director al Departamentului de Microbiologie al Universităţii California;

1949 – primeşte funcţia de director al Institutului de Microbiologie;

1952 – primeşte Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină;

16 august 1973 – încetează din viaţă în Massachusetts, Statele Unite.

Streptomyces este o bacterie din genul Actinobacterii, familia Streptomycetaceae. Pînă în prezent au fost descoperite peste 500 de specii de Streptomyces

×
Subiecte în articol: zoom pe nobel