Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Sistemele solare binare, formate în jurul unei perechi de stele, oferă condiţii mai bune pentru apariţia şi dezvoltarea vieţii pe planetele şi lunile acestor planete decât sistemele solare de tipul celui din care face parte şi Pământul, cu o singură stea, conform unui nou studiu, informează SPACE.com.
Stele binare îşi atenuează reciproc radiaţiile emise şi îşi temperează una alteia vântul solar, oferind astfel un mediu mai potrivit pentru apariţia vieţii şi o zonă de aur mai extinsă în care poate apărea viaţă. Zona de aur este regiunea aflată la distanţa potrivită faţă de stea/stele pentru ca apa să se menţină în stare lichidă (suficient de cald pentru ca apa să nu îngheţe, dar şi suficient de răcoare pentru a nu se evapora).
"Cele două stele (din sistemele binare) se calmează reciproc", a precizat Paul Mason, astrofizician la Universitatea Texas din El Paso, în cadrul unui interviu oferit revistei Astrobiology. Mason a prezentat rezultatele acestui studiu ce a fost realizat pe baza datelor adunate de telescopul spaţial Kepler, aparţinând NASA.
Deşi, până în prezent, a fost confirmată existenţa a peste 1.000 de exoplanete, deocamdată astronomii nu au confirmat descoperirea niciunei exoluni (satelit natural orbitând în jurul acestor exoplanete aşa cum Luna orbitează în jurul Pământului). Mai mulţi oameni de ştiinţă, printre care şi Paul Manson, încearcă să determine prin calcule matematice şi simulări computerizate ce sisteme solare ar putea conţine şi sateliţi naturali pe care să existe viaţă.
Stelele tinere sunt de obicei şi foarte active şi se rotesc extrem de repede, trimiţând în spaţiu radiaţii şi valuri de particulele puternic ionizate care compun vântul solar. Aceste radiaţii pot face ca planetele şi sateliţii acestora aflaţi prea aproape de stelele în cauză să nu poată găzdui forme de viaţă. Un sistem binar de stele foarte apropiate una de cealaltă duce la micşorarea acestor efecte negative, pe măsură ce cele două stele se rotesc sincronizat.
Există mai multe tipuri de sisteme solare binare. În unele astfel de sisteme distanţa dintre cele două stele este extraordinar de mare, astfel încât o planetă aflată pe orbita uneia dintre stele se comportă ca o planetă dintr-un sistem cu o singură stea. În alte sisteme binare cele două stele pot fi extraordinar de apropiate, sincronizându-şi mişcările de rotaţie şi rămânând apoi sincronizate timp de miliarde de ani.
Echipa lui Paul Mason s-a concentrat asupra perechilor de stele foarte apropiate, care efectuează orbite complete una în jurul celeilalte în intervale de timp de cel puţin 10 şi cel mult 60 de zile terestre, şi având în acelaşi timp planete care orbitează în jurul ambelor stele. Acestea sunt numite sisteme circumbinare. Cele două stele, aflate la distanţă relativ mică una faţă de cealaltă, exercită una asupra celeilalte puternice forţe mareice care au ca efect reducerea vitezei de rotaţie în jurul propriei axe, precum şi reducerea intensităţii vântului stelar şi a ejecţiilor de radiaţii. Vântul stelar, spre exemplu, poate distruge complet atmosfera unei planete, lăsând-o expusă unui bombardament constant de radiaţii care ar face imposibilă existenţa vieţii.
În acelaşi timp, strălucirea combinată a celor două stele împinge limitele zonei de aur în care poate exista apa sub formă lichidă dincolo de frontiera acestei zone într-un sistem solar cu o singură stea.
Conform lui Paul Mason, dacă Soarele ar fi avut o stea companion, sistemul nostru planetar ar fi arătat cu totul altfel. Spre exemplu, apa care s-a evaporat din atmosfera planetei Venus ar putea fi încă prezentă pe această planetă care ar fi fost locuibilă. Chiar şi Pământul ar fi arătat ca o cu totul altă planetă.
"Pământul ar fi fost o planetă mult mai bogată în apă dacă am fi făcut parte dintr-un sistem solar binar", a susţinut el.
Confrom cercetătorilor, dacă cel puţin o stea din cele două care formează un sistem binar este din categoria Soarelui, atunci şansele să existe condiţii pentru apariţia vieţii pe planetele din jurul celor două stele şi pe lunile acestora sunt substanţial mai mari.
Noul telescop spaţial ceva fi lansat de NASA în octombrie 2018, James Webb Space Telescope (JWST), va fi un instrument ideal pentru a continua căutarea exoplanetelor începută de telescopul Kepler dar şi pentru a căuta sateliţi naturali în jurul acestor planete.
Descoperirea acestor exoluni ţine însă în bună parte şi de noroc şi de dimensiunea lor. Dacă lunile mari, de dimensiuni apropiate de cea a Pământului sunt obiecte comune în Univers, atunci vor putea fi descoperite cu ajutorul telescoapelor Kepler şi James Webb. Dacă însă majoritatea lunilor sunt obiecte mici, aşa cum sunt cele de pe orbitele planetelor Neptun şi Uranus, atunci s-ar putea să nu le descoperim niciodată.
Dacă însă lunile de dimensiuni mari sunt suficient de răspândite în Univers, Paul Mason este convins că cele mai ospitaliere pentru viaţă fac parte din sisteme solare binare.
Citește pe Antena3.ro
