x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Steaua Antares, din constelaţia Scorpionului, poate fi văzută în următoarele nopți

Steaua Antares, din constelaţia Scorpionului, poate fi văzută în următoarele nopți

15 Aug 2021   •   20:05
Steaua Antares, din constelaţia Scorpionului, poate fi văzută în următoarele nopți
Sursa foto: Hepta

Steaua Antares, aflată în constelaţia Scorpionului, va putea fi observată cu ochiul liber în seara de 16 august. Aceasta se va afla chiar sub Lună.

Steaua va fi uşor de văzut luni seară, cu o întârziere de circa 600 de ani.

„În următoarele seri veţi vedea în preajma Lunii o stea strălucitoare. Este Antares, din constelaţia Scorpius, o stea aflată atât de departe încât o vedem cu o întârziere de aproximativ 600 de ani. În seara de 16 august, steaua o să se afle chiar sub Lună”, transmit astronomii de la Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu.

Antares (alfa Scorpii) este cea mai strălucitoare şi cea mai mare stea din constelaţia Scorpion, fiind mai mare de cinci ori mai mare decât Soarele. Are o masă de șapte ori mai mare decât acesta. În plus, Antares arde de 10.000 de ori mai tare decât Soarele.

Denumirea stelei vine de la grecescul Ant-ares, adică „înainte de Marte”, fiind confundată, în vechime, cu planeta Marte, datorită culorii puternic roşiatice.

Mediafax

×
Subiecte în articol: antares luna