x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Suprapunere de spectre

Suprapunere de spectre

27 Dec 2007   •   00:00

Imaginile produse de patru telescoape cu spectre diferite de observare au fost suprapuse şi combinate pentru a crea imaginea galaxiei spiralate Messier 106, aflată la o distanţă de apximativ 25 de milioane de ani-lumină de Pămănt

Imaginile produse de patru telescoape cu spectre diferite de observare au fost suprapuse şi combinate pentru a crea imaginea galaxiei spiralate Messier 106, aflată la o distanţă de apximativ 25 de milioane de ani-lumină de Pămănt, relatează Space.com. Digitized Sky Survey a oferit date optice in spectrul galbenului - lumina vizibilă, iar celelalte trei telescoape au completat imaginea prin spectrul radio, raze X şi infraroşu. Spectrul radio apare roşu şi cu ajutorul lui se pot detecta supernovele.

 

2009, anul astronomiei

Organizaţia Naţiunilor Unite a anunţat că 2009 va fi Anul Internaţional al Astronomiei, marcănd astfel cea de-a 400-a aniversare a observaţiilor spaţiale făcute de Galileo Galilei, informează AFP. Potrivit unor surse din cadrul Uniunii Astronomice Internaţionale (IAU) şi UNESCO, 99 de ţări şi 14 organizaţii vor lua parte la diversele evenimente tematice ce vor avea loc peste doi ani. Unul dintre scopurile declarate ale acestor evenimente constă in conştientizarea publi­cului cu privire la observarea spaţiului.

 

Asteroizii păguboşi

Asteroizii de mărimi reduse reprezintă o ameninţare mult mai mare decăt s-a crezut iniţial, sunt de părere oamenii de ştiinţă care au studiat explozia din regiunea siberiană Tunguska de la inceputul secolului trecut. Potrivit specialiştilor, această explozie - care a fost atăt de puternică incăt centrul seismologic de la Irkuţk, situat la circa 900 de kilometri mai la sud, a inregistrat oscilaţii seismice de 4 grade pe scara Richter - ar fi fost cauzată de impactul cu solul a unui asteroid mic. După o serie de calcule, experţii au concluzionat: deflagraţia a fost echivalentă cu explozia unei cantităţi de 10 pănă la 20 de megatone de TNT (de 1.000 de ori mai puternică decăt bomba nucleară aruncată deasupra Hiroshimei).

 

Revenirea din spaţiu

După ce a petrecut cinci luni in spaţiu, astronautului Clay Anderson i-a fost extrem de greu să se reacomode­ze cu viaţa pe Pămănt. In vărstă de 48 de ani, Clay a mărturisit recent că revenirea la sol i-a dat mari bătăi de cap. "A fost ca şi cănd m-am jucat trei zile la rănd fotbal, fără incetare, şi dintr-o dată m-am oprit", spune pe ton glumeţ astronautul, care a zburat la bordul Discovery timp de 152 de zile. La revenirea pe Terra sunt obligatorii căteva exerciţii: de aerobic, de ridicare de greutăţi, de echilibrare şi de abilitate.

 

Star Wars in deşert

Căţiva fani inrăiţi ai filmului Războiul stelelor au construit o replică a unei navete de luptă. Şi apoi au testat-o in deşertul califor­nian. Andy Woerner şi prietenii lui au creat o replică a uneia dintre rachetele de luptă ale Confederaţiei. Pentru a o construi, Andy a folosit ca model o machetă-jucărie din 1980. Pasionaţii au proiectat o ve­r­siune din placaj a jucăriei, noul model avănd aproximativ 6,5 metri. Singurul duşman al navetei de luptă, pe care, din păcate nu a reuşit să-l invingă, a fost gravitaţia.

×
Subiecte în articol: spatiul cosmic