Echipa de experți ai Agenției spațiale americane (NASA), care prelucrează datele furnizate de telescopul Kepler, a identificat un număr record de 833 de posibile planete, dintre care zece sunt potențial locuibile, relatează agenția de presă RIA Novosti, citată de Agerpres.
Jason Rowe, de la Institutul de căutare a inteligenței extraterestre, spune că din luna ianuarie numărul planetelor-candidat în banca de date Kepler, a crescut cu 29%, iar acum se ridică la 3.540.
Numărul de planete apropiate de mărimea Pământului (cu o raza de 1,25 mai mică decât cea terestră) a crescut cu 78% — la 674, iar numărul de planete cu raze mai mari decât a Terrei a crescut cu 33% — la 1.080. Zece din numărul de 'planete-candidat' au o rază mai mică decât dublul razei terestre și se află în 'zona de viață'—adică la o astfel de distanță de Soare încât pe suprafața lor poate fi apă în stare lichidă și viață.
După analiza datelor, cea mai apropiată planetă de pământeni unde ar putea exista viață ar trebui să se afle la 15 de ani-lumină de sistemul nostru solar.
Experții evocau anterior aproximativ 3.500 de planete, care într-un fel sau altul se apropie după parametrii lor de Pământ. Dintre acestea, cea mai apropiată de Terra se află la o distanță de 12 ani lumină.
Aceste date noi NASA intervin în contextul în care experții trag un semnal de alarmă, afirmând că în următoarele decenii este de așteptat o înrăutățire dramatică a condițiilor de viață pe Terra, potrivit raportului anual al Grupului interguvernamental privind schimbările climatice, care vor fi publicate în primăvara anului 2014.
'În secolul XXI, schimbările climatice nefavorabile asociate procesului de încălzire globală vor cauza declinul creșterii economice și vor determina o creștere a numărului de cetățeni săraci. La un moment dat, în unele regiuni cu temperaturi ridicate, în combinație cu un nivel ridicat de umiditate, va fi imposibilă orice tip de activitate umană. Aflarea în aer liber va fi mortală pentru viață', se afirmă în acest raport, care a ajuns la dispoziție presei și din care agenția de presă ITAR-TASS citează unele părți.
În secolul XXI, potrivit oamenilor de știință, va crește numărul de victime ale inundațiilor, incendiilor forestiere, bolilor și foametei. În mod deosebit vor fi afectate țările sărace și regiuni, care nu vor putea rezista în mod independent, fără ajutor internațional, la efectele nocive ale încălzirii globale, spun experții.
Experții mai cred că reducerea teritoriilor favorabile unei vieți normale va duce la conflicte militare și că se va intensifica lupta pentru sursele de apă potabilă.
Proiectul acestui raport IPCC a fost trimis deja guvernelor statelor membre ale ONU. În lunile următoare, proiectul va fi modificat și completat pe baza observațiilor experților de la diferite organizații de cercetare, mai scrie agenția de presă menționată.