Un templu antic dedicat lui Shiva din Bholahat, Bangladesh, se află foarte aproape de dispariţie, după ce ani în şir a fost neglijat de autorităţi, informează The Daily Star
Un templu antic dedicat lui Shiva din Bholahat, Bangladesh, se află foarte aproape de dispariţie, după ce ani în şir a fost neglijat de autorităţi, informează The Daily Star. Templul, înalt de şase metri, a fost construit în perioada Sen, între anii 1156 şi 1206 d.Hr., iar pereţii săi exteriori înfăţişează diverse scene mitice şi evenimente religioase. Dr Majharu Islam Toru, istoric, este de părere că acesta este unul dintre cele mai frumoase temple hinduse din nordul Bangladeshului. Din păcate, dacă autorităţile nu vor lua măsuri urgente, templul nu va mai putea fi recuperat.
Surprize olimpice
Arheologii britanici au descoperit patru schelete datând din Epoca Fierului pe teritoriul parcului care va găzdui Jocurile Olimpice din 2012, informează Herald Tribune. Această descoperire s-a produs după săpăturile care au scos la iveală monede romane, un baraj roman, arme din cel de-al doilea război mondial şi o barcă de pescuit din secolul al XIX-lea. “Încă o dovadă că găzduirea Jocurilor Olimpice din 2012 reprezintă mai mult decât două săptămâni de sport. Reprezintă o sursă de educaţie, interes şi participare a comunităţii înainte, în timpul şi după desfăşurarea jocurilor”, a declarat Tessa Jowell, ministrul britanic responsabil cu buna desfăşurare a Jocurilor Olimpice.
Cosmetică neanderthaliană
Noi descoperiri de teritoriul Franţei sugerează că neanderthalienii foloseau pigmenţi pentru a-şi picta chipurile, relatează NewScientist. Pigmentul negru de mangan a fost descoperit în împrejurimile sitului Pech l’Azé de arheologul Francesco d’Errico, de la Universitatea Boredaux, Franţa. Noile descoperiri relevă că pigmenţii nu erau aruncaţi la întâmplare pe piele, ci erau aplicaţi cu ajutorul unor instrumente plate şi alungite, care puteau desena linii drepte, alcătuind un design abstract. Iar dacă arta picturii corpului este o formă de comunicare, atunci neanderthalienii puteau vorbi.