Un grup de călugări de la Mînăstirea Wat Pa Luangta Bua Yannasampanno din Thailanda a început în urmă cu aproape zece ani să construiască în interiorul locaşului un sanctuar pentru tigri.
Un grup de călugări de la Mînăstirea Wat Pa Luangta Bua Yannasampanno din Thailanda a început în urmă cu aproape zece ani să construiască în interiorul locaşului un sanctuar pentru tigri.
Viziunea călugărului Chan, care în 1999 a amenajat un spaţiu special pentru un pui de tigru a cărui mamă a fost ucisă cu sînge rece de braconieri, a devenit astăzi o atracţie turistică de neegalat în Thailanda. Templul Tigrului din satul-rezervaţie Sai Yok, un sanctuar dedicat animalelor sălbatice carnivore, găzduieşte 40 de "maşinării ucigaşe". Într-un raport al organizaţiei pentru protecţia animalelor Care for The Wild International din Marea Britanie se arată că tigrii din acest sanctuar sînt maltrataţi şi abuzaţi, ba chiar traficaţi ilegal. Potrivit documentului, între 2005 şi 2007, cel puţin şapte tigri au dispărut din acest templu thailandez şi alţi cinci au apărut în mod misterios. Dintre aceştia din urmă, unul a murit la puţin timp după sosirea la mînăstire.
40 DE CARNIVORE. Călugării spun însă că animalele sînt viaţa lor. Deşi puternice, cu gheare lungi şi colţi ascuţiţi, cele 40 de carnivore sînt blînde cu oamenii, interacţionează cu ei, îi lasă să le mîngîie. Cel puţin 21 de pui de tigru s-au născut în acest templu clădit între munţi şi înconjurat de păduri veşnic verzi. În fiecare zi, călugării observă comportamentul agresiv al tigrilor şi încearcă să-l controleze. Se pare că au reuşit de vreme ce felinele se lasă mîngîiate. Turiştii pot chiar să observe îndeaproape toaleta de dimineaţă a animalelor. De la distanţă, ce-i drept, dar între ei şi patrupede nu se află nici o oprelişte. Curioşii sînt apoi invitaţi la bazin, unde puii de tigru şi seniorii lor se joacă în voie. După aproximativ patru ore urmează o masă pe cinste. Animalele sînt servite cu porţii considerabile de pui fiert, cîteodată primesc carne de vită, alteori mîncare uscată pentru pisici. După masă, animalele se odihnesc.
SPERANŢE. În tot acest timp, turiştii se află acolo, nu departe de carnivore, privindu-le cu interes. Călugărul Chan spune că nu există nici un secret pentru care tigrii sînt atît de inofensivi şi chiar prietenoşi. Pînă acum nu a existat nici un incident neplăcut. Tigrii s-au purtat exemplar. Oamenii vin aici din toate colţurile lumii, le plac provocările, le place – se pare – să se joace cu moartea. Mulţi dintre ei o fac sperînd că, prin contactul direct cu aceste animale, capătă putere sau se vindecă de anumite boli.
Citește pe Antena3.ro