O gaură neagră gigantică a generat o bulă de vânt cosmic atât de puternică încât poate schimba soarta unei întregi galaxii, scrie SPACE.com.
Cercetătorii au descoperit, cu ajutorul a două telescoape cu raze X, o bulă de vânt cosmic care se propagă dinspre gaura neagră supermasivă aflată în centrul galaxiei PDS 456.
Astronomii au mai observat vântul cosmic și cu alte ocazii, aceasta este însă prima dată când vântul cosmic apare deplasându-se dinspre centrul galactic în toate direcțiile, concomitent, generând o sferă al cărei centru este gaura neagră.
Acest vânt cosmic poate avea implicații majore pentru viitorul galaxiei. În primul rând, împrăștie o parte din materia ce urma să fie înghițită de gaura neagră. În plus, vântul cosmic are și efectul de a încetini procesul de formare al stelelor în restul galaxiei. Astrofizicienii susțin că este posibil ca astfel de fenomene de vânt cosmic să aibă un rol important în evoluția formațiunilor galactice — ele ar putea genera "maturizarea" galaxiilor, trecerea lor din faza de tinerețe, de hiperactivitate, la un stadiu mult mai calm.
Gaura neagră supermasivă din centrul galaxiei PDS 456 devorează o cantitate colosală de materie — vizibilă sub forma unui disc uriaș de gaze superfierbinți și praf care o înconjoară. Pe măsură ce materia se apropie de centrul găurii negre, se încălzește foarte mult și începe să radieze lumină. Gaura neagră din centrul galaxiei PDS 456 devorează atât de multă materie încât radiația emisă este mai strălucitoare decât orice stea din respectiva galaxie. Astfel de galaxii tinere și foarte active sunt cunoscute sub denumirea de quasari — galaxii cu un nucleu extrem de luminos, în care se află o gaură neagră supermasivă care se hrănește.
Acest studiu este bazat pe observațiile realizate cu ajutorul telescoapelor Nuclear Spectroscopic Telescope Array (NuSTAR), aparținând NASA, și respectiv, XMM-Newton, aparținând Agenției Spațiale Europene (ESA). Conform autorilor, fotonii emiși de materia superfierbinte care cade în gaura neagră împing gazul înconjurător și generează acest vânt cosmic.
"Am aflat că vântul cosmic nu este doar o undă care se îndreaptă într-o anumită direcție. Este un curent care se îndreaptă dinspre gaura neagră în toate direcțiile. Iar cum acest vânt cosmic formează o sferă cu centrul în gaura neagră, masa pe care o dislocă și o poartă este mult mai mare decât dacă ar fi fost vorba doar de o undă îngustă, îndreptată într-o anumită direcție", explică Emanuele Nardini, cercetător la Universitatea Keele din Staffordshire, Anglia.
Conform unui comunicat al NASA, galaxia PDS 456 "întreține un vânt cosmic care poartă într-o secundă o energie mai mare decât cea emisă de un trilion de sori". Un astfel de uragan cosmic are capacitatea de a schimba complet structura galaxiei PDS 456. În primul rând, acest vânt cosmic trece prin discul ormat în jurul găurii negre — din care se hrănește gaura neagră — și poate reduce semnificativ acest disc sau chiar să-l împrăștie complet. Odată ce nu va mai exista materie care să cadă în gaura neagră, fluxul de radiații care a generat acest uragan cosmic va înceta la rândul său. Centrul quasarului își va pierde treptat din strălucire, iar întreaga galaxie ar putea trece în stadiul de "maturitate", devenind mai calmă, așa cum este, spre exemplu, Calea Lactee.
"Cunoaștem că aproape în fiecare centru galactic se află o gaură neagră supermasivă, însă majoritatea galaxiilor pe care le putem observa în prezent sunt mai liniștite, nu prezintă semne de activitate. Trebuie să căutăm în trecutul îndepărtat explicația pentru care aceste galaxii sunt calme acum", a mai adăugat Emanuele Nardini.
Pe lângă faptul că împrăștie materia adunată în jurul unei găuri negre active, vântul cosmic poate avea și efectul de a încetini procesul de naștere al unor noi stele într-o galaxie. El poate trece prin așa-numitele "creșe stelare", zone din spațiu în care se află aglomerări masive de gaz și praf cosmic din care se nasc noi stele, dispersând în spațiu acest material,
În galaxiile mature, așa cum este Calea Lactee, continuă să se nască stele noi, dar nu într-un ritm atât de rapid ca în cazul galaxiilor tinere.
Cele mai interesante articole:
■ SCANDAL DE PROPORȚII la Berlin. Ce au folosit militarii germani în loc de mitraliere, în timpul unui exerciţiu NATO din Norvegia (VIDEO)
■ Tară întreagă, în stare de ŞOC. Gestul inexplicabil făcut de această tânără superbă a cutremurat milioane de oameni
■ MĂRTURIE ŞOCANTĂ. Cartier din Bucureşti, lovit de un MARE BLESTEM! "Sunt zeci de suflete acolo, jos, care ne cheamă"
■ Noi DEZVĂLUIRI despre MOARTEA PRINŢESEI DIANA. Ce-i scria prinţul consort nepoatei sale, la cinci zile după cumplitul accident