Câștigătorii premiului Nobel pentru medicină din acest an sunt de părere că progresul științei și cooperarea între țări ajută în combaterea pandemiei de coronavirus, transmite AFP.
Charles Rice de la Universitatea Rockefeller, Harvey Alter de la National Institutes of Health și Michael Houghton au fost răsplătiți pentru descoperirea virusului hepatitei C.
"Este o poveste lungă, o saga de aproape 50 de ani. Acum, oamenii de ştiinţă pot să facă acest lucru în doar câteva ore.
Şi viteza cu care cercetătorii progresează în înţelegerea maladiei COVID-19 este spectaculoasă. Trebuie să ne păstrăm libertatea de a căuta lucruri care nu au un efect imediat, dar astăzi, dacă nu ai un obiectiv final, nu obţii finanţare.
Ceea ce trebuie să facem este să testăm şi să tratăm cu rapiditate cazurile pozitive. Dacă am avea un test rapid pentru COVID-19 şi un tratament bun, ar trebui să se aplice aceleaşi principii", a spus americanul Harvey Alter, care are 85 de ani şi a început cercetările în anii 1960.
În legătură cu hepatita C, acesta este de părere că trebuie eradicată, deoarece virusul provoacă decesul a 400.000 de persoane în fiecare an.
Și Charles Rice, în vârstă de 68 de ani, care este optimist că infecția cu COVID-9 va fi învinsă.
"Am avut nevoie de luni întregi de muncă pentru a secvenţia un singur genom viral. Pandemia a schimbat cu adevărat modul în care se realizează ştiinţa, făcând din ea mai degrabă un efort comun, decât o muncă efectuată în diverse laboratoare, izolate, aşa cum se proceda în urmă cu nişte ani", a precizat el.
Britanicul Michael Houghton, stabilit în Canada, crede că progresele tehnologiei ajută dezvoltarea de vaccinuri împotriva actualei epidemii de COVID-19.
"E tulburător să vezi oameni care nu fac ceea ce recomandă orice bun virusolog care ştie să se facă util: să te menţii la distanţă, să porţi o mască", a spus acesta.
ȘTIRE INIȚIALĂ Câștigătorii Premiului Nobel pentru medicină pe anul 2020 sunt Harvey J. Alter, Michael Houghton şi Charles M. Rice, după cum a anunțat Thomas Perlmann, secretarul general al Comitetului Nobel. Aceștia au descoperit virusul hepatitei C. Fiecare dintre aceștia va primi un cec în valoare de 1,1 milioane de dolari.
Aceste disticții, cu excepția celui pentru economie, au fost instituite de Alfred Nobel, inventatorul dinamitei.
Cercetătorii au fost răsplătiți pentru ''contribuţia lor decisivă în lupta împotriva hepatitei transmisibile prin sânge, o problemă majoră de sănătate globală, care poate să cauzeze ciroză şi cancer hepatic'', transmite Institutul Karolinska din Stockholm.
Anul trecut, premiul a fost câștigat de r William G. Kaelin jr., Peter J. Ratcliffe şi Gregg L. Semenza pentru ''descoperirea modului în care celulele simt şi se adaptează la disponibilitatea oxigenului''.