x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Wilhelm Conrad Rontgen

Wilhelm Conrad Rontgen

27 Sep 2007   •   00:00
Wilhelm Conrad Rontgen

ZOOM PE NOBEL
Contestat de unii, aclamat de alţii, Wilhelm Conrad Rontgen a intrat in istoria fizicii ca fiind cel care a descope­rit razele X, care ii poartă, de altfel, şi numele.

Premiul Nobel pentru fizică 1901

 

Contestat de unii, aclamat de alţii, Wilhelm Conrad Rontgen a intrat in istoria fizicii ca fiind cel care a descope­rit razele X, care ii poartă, de altfel, şi numele. Rontgen s-a năs­cut in 1845, la Lennep, in Germania, fiind singurul copil al unui negustor şi producător de textile. Datorită mamei sale, care provenea dintr-o veche familie olande­ză, familia Rontgen a decis să se mute in Olanda, cănd micuţul Wilhelm avea doar trei ani. In copilă­rie şi in adolescenţă, Rontgen nu dădea semne de aptitudini ieşite din comun, insă avea o pasiune - pe care, de altfel şi-a păstrat-o toată viaţa - de a face complicate farse mecanice, indelung elaborate.

 

CARIERA. In 1865, Rontgen se inscrie la cursurile facultăţii de fizică din cadrul Universităţii din Utrecht, dar nu obţine numărul necesar de credite pentru a deveni student şi decide să plece in Elveţia, unde se inmatriculează la Institutul Politehnic din Zurich, după susţinerea examenelor. In 1869, işi susţine teza de doctorat la Zurich şi este numit asistentul celebrului fizician August Kundt. Il insoţeşte pe acesta la Wurzburg şi ulterior la Strasbourg.

 

RĂSCRUCE. Insă unul din momentele cele mai importante ale vieţii sale a fost intălnirea cu Ivan Pulyui, un fizician de origine ucraineană, care i-a furnizat savantului german una din lămpile pe care acesta le-a folosit pentru a obţine ceea ce el a numit "raze X". Rontgen a descoperit razele care ii poartă numele din pură intâm­pla­re, experimentănd in laboratorul său efectele descărcărilor sarcini­lor electrice de mare intensitate prin tuburi de sticlă umplute cu gaz la presiuni foarte joase. Incepănd cu 1895, cănd a descoperit razele X, Rontgen şi-a petrecut restul vieţii aproape inchis in laborator, studiind acest fenomen.

 

Razele intunecate

Rontgen studia deja efectul razelor catodice, raze care apar in mo­men­tul in care curentul electric trece printr-un gaz extrem de rarefiat. In noiembrie 1895, a descoperit că, dacă tubul prin care trece sarcina electrică este izolat cu un carton negru pentru a exclude orice sursă de lumi­nă, in condiţiile lucrului intr-o cameră obscură, un carton care are pe una din suprafeţele sale platinocianidă barică devine fluorescent, chiar dacă este la o depărtare apreciabilă de tub. Rontgen a mers mai departe şi a observat că acelaşi fenomen, al inregistrării transparenţei unui corp, are loc şi folosind plăci fotografice. Prima radiografie din lume a fost făcută la scurt timp de către Rontgen, surprinzănd pe clişeele fotografice oasele şi inelul unei măinii a soţiei sale. De aici, savantul a dedus că oasele sunt mult mai puţin permeabile pentru razele X, reliefându-se mai dur, ca şi inelul soţiei sale. Moartea lui, din 1932, drept urmare a unui carcinom intestinal, este explicată de biografii săi ca fiind o consecinţă directă a experimentelor sale cu razele X.

 

CV

data naşterii:

27 martie 1845

locul naşterii:

Lennep, Germania

cariera:

1862 - se inscrie la şcoala

tehnică din Utrech, iar in 1865

devine student al Universităţii din Utrecht, dar nu obţine creditele

necesare pentru a fi promovat

1865 - Pleacă la Zurich şi,

datorită sistemului elveţian, se

inscrie la Institutul Politehnic, unde studiază cu fizicieni celebri ai timpului său precum Kundt sau Clausius

După terminarea cursurilor şi obţinerea doctoratului,

Rontgen a predat la diferite universi­tăţi din Germania

1895 - Rontgen descoperă razele X

1901 - Primeşte premiul

Nobel pentru cercetările sale revoluţionare

1923 - Moare bolnav de cancer intestinal, ca urmare a experimentelor sale cu razele X

 

Descoperirea razelor X a insemnat o adevărată revoluţie, in special pentru medicină şi cer­ce­tarea biologică. Razele care poartă numele lui Rontgen sunt folosite astăzi in mod curent in diagnosticarea şi terapia diferitelor afecţiuni

×
Subiecte în articol: zoom rontgen razele