Zboruri fără aripi

Cînd vine vorba de aceste aparate, aproape oricine se gîndeşte la invenţiile secolului al XX-lea, însă principiul funcţionării lor a fost descoperit încă de la jumătatea primului mileniu.

Cînd vine vorba de aceste aparate, aproape oricine se gîndeşte la invenţiile secolului al XX-lea, însă principiul funcţionării lor a fost descoperit încă de la jumătatea primului mileniu.

În jurul anului 400 d.Hr., copiii chinezi se distrau înălţînd o jucărie zburătoare din bambus, confecţionată manual, învîrtită rapid. În secolul al XV-lea, jucăria a ajuns şi în Europa. Acesta a fost, probabil, obiectul care l-a inspirat pe Leonardo Da Vinci, la începutul secolului al XVI-lea, să desenze prima schiţă a unui elicopter. Desenul părea funcţional doar pe hîrtie, dar fizic el nu a existat niciodată în formă fizică. Două dintre motivele care au împiedicat construirea unui astfel de aparat funcţional, timp de mai multe secole de la primele schiţe ale lui Da Vinci, au constat în lipsa unei surse de energie, aşa cum este cazul unui motor adecvat, şi în neînţelegerea pe deplin a principiului fizic în urma căruia putea fi ridicat de la sol un corp cu ajutorul elicelor.

Primele schiţe ale unui elicopter au fost desenate de Leonardo Da Vinci, datele fiind funcţionale, însă doar pe hîrtie

PRIMUL ZBOR. Apariţia primelor motoare, în secolul al XIX-lea, a reprezentat un pas înainte pentru ridicarea de la sol. În 1880, Thomas Edison a utilizat pentru prima dată un motor pe bază de fulmicoton (nitroceluloză, exploziv puternic, n.r). Din cauza numeroaselor explozii din timpul experimentelor, Edison s-a reorientat, utilizînd ulterior aparate dotate cu motor electric (cu ajutorul căruia a descoperit că, pentru o bună funcţionare a aparatului, era necesar un rotor mare dotat cu pale mici). Deşi se întrezărea posibilitatea construcţiei cu succes a unui elicopter, pionierii domeniului au întîmpinat noi probleme, ca de exemplu apariţia efortului de torsiune, care determina rotirea fuselajului în sensul opus direcţiei în care se învîrtea rotorul. Primul elicopter care s-a ridicat de la sol în echilibru, chiar dacă doar pentru cîteva secunde, a fost cel proiectat de inginerul francez Paul Cornu, în anul 1907. Aparatul avea două rotoare, puse în funcţiune de un motor Antoinette, care au permis ridicarea de la sol, la 30 de centimetri timp de 20 de secunde, acesta fiind considerat primul zbor cu pilot al unui elicopter.  

AUTOGIRUL. Următorul pas demn de menţionat este cel făcut tot de un francez, Etienne Oehmmichen, în anul 1924. El a reuşit să construiască un aparat cu care a efectuat un zbor istoric la o altitudine de 360 de metri, timp de şapte minute şi 40 de secunde, pe o distanţă de un kilometru. În aceeaşi perioadă, inginerul spaniol Juan de la Cierva proiecta primul aparat denumit autogir, care a ajutat la dezvoltarea ulterioară a primelor elicoptere moderne. El a construit un rotor cu puncte de articulaţie cu ajutorul cărora mişcarea care genera decolarea se efectua în mod egal pe ambele jumătăţi ale rotorului.
“Părintele” elicopterului este considerat însă inginerul rus Igor Sikorski, deoarece el a reuşit, în 1940, să construiască primul elicopter funcţional cu un rotor principal cu ax vertical, principiu utilizat ulterior pentru construcţia fiecarui tip de elicopter pînă în zilele noastre.

Principiul pe care se construiesc elicele elicopterelor actuale, cu rotor principal avînd un ax vertical, a fost aplicat în 1940	Elicopterele actuale sînt folosite într-o gamă largă de activităţi, datorită posibilităţii de decolare şi aterizare în plan vertical