x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Achiziţia Zapp

Achiziţia Zapp

de Jurnalul National    |    12 Ian 2008   •   00:00

Telemobil, operatorul reţelei Zapp, a devenit 100% în proprie­tatea grupului Saudi Oger din Arabia Saudită.

Telemobil, operatorul reţelei Zapp, a devenit 100% în proprie­tatea grupului Saudi Oger din  Arabia Saudită. Saudi Oger a cum­părat de la compania americană Qualcomm 50% din acţiunile Inquam România, firmă care furnizează în România, prin subsidiara Telemobil, servicii de telefonie mobilă. Alţi termeni ai acestei tranzacţii nu au fost făcuţi pu­blici. Inquam a achiziţionat Telemobil în anul 2000 şi avea ca ac­ţionari, cu participaţii egale, Saudi Oger şi Qualcomm. Reţeaua Zapp se bazează pe tehnologia CDMA (frec­venţă de 450 MHz). În oc­tom­brie 2006, operatorul român a câş­tigat şi o licenţă 3G.  Fondul Saudi Oger este proprietarul operatorului de telecomunicaţii Oger Telecom, prezent pe pieţele din Arabia Saudită, Liban, Iordania, Africa de Sud şi Turcia.

×
Subiecte în articol: IT