x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Telefonul mobil, unul dintre cele mai murdare obiecte pe care le folosești

Telefonul mobil, unul dintre cele mai murdare obiecte pe care le folosești

de Anastasia Paul    |    04 Iul 2025   •   22:30
Telefonul mobil, unul dintre cele mai murdare obiecte pe care le folosești

Telefonul este practic o extensie a corpului tău. Merge cu tine la birou, la sală, la restaurante și, da, chiar și la baie. Astfel că este posibil să fie unul dintre cele mai murdare obiecte pe care le deții. Studiile arată că smartphone-urile pot transporta mai mulți germeni decât un capac de toaletă publică din cauza atingerilor, glisărilor și așezărilor pe suprafețele comune.

Dacă nu-ți cureți telefonul în mod regulat, oferi bacteriilor și virușilor un loc confortabil pentru a prospera. Din fericire, menținerea dispozitivului fără germeni nu necesită nimic complicat. O cârpă moale, soluția de curățare potrivită și câteva secunde de îngrijire pot contribui semnificativ la reducerea riscului de răspândire a germenilor pe mâini, față și tot ceea ce atingi. 

Este nevoie de dezinfectarea zilnică a telefonului, dar nu toate metodele de curățare sunt sigure. Substanțele chimice dure și materialele abrazive pot deteriora straturile de protecție și pot afecta ecranul. Pentru a-ți menține telefonul curat și intact, este esențial să folosești tehnicile de curățare corecte.

Cele mai bune produse pentru curățarea zilnică

După ce ai atins suprafețe, cum ar fi mânerele ușilor, scaunele din transportul public, cărucioarele de supermarket și pompele de benzină s-ar putea să crezi că ai nevoie de un agent de curățare puternic pentru telefon. Cu toate acestea, ar trebui să eviți alcoolul izopropilic sau produsele pe bază de alcool pur deoarece acestea pot deteriora straturile de protecție care împiedică uleiul și apa să deterioreze ecranul.

Unii experți sugerează să îți prepari propriul amestec de alcool și apă, dar o concentrație greșită poate deteriora telefonul.

Cea mai sigură opțiune este utilizarea șervețelelor dezinfectante cu 70% alcool izopropilic. Pentru curățarea zilnică ia în considerare un produs cu lumină UV, cum ar fi PhoneSoap, care ucide 99,99% dintre germeni și bacterii. De asemenea, poți apela la producătorii de telefoane și la companiile de servicii mobile pentru îndrumare.

Apple aprobă utilizarea șervețelelor Clorox Wipes și a dezinfectanților similari, ceea ce nu era recomandat înainte de pandemie deoarece se considera că sunt prea abrazive pentru stratul de acoperire al ecranului.

AT&T recomandă pulverizarea unei soluții de alcool izopropilic 70% pe o cârpă moale, fără scame, și ștergerea dispozitivului.

Samsung recomandă utilizarea unei soluții de alcool de 70% cu o lavetă din microfibră.

Asigură-te întotdeauna că telefonul este oprit înainte de a-l curăța.

Cele mai bune metode pentru îndepărtarea amprentelor, nisipului și machiajului

Uneori, telefonul are nevoie de un tratament mai specific. Procesul recomandat pentru curățarea zilnică poate să nu fie suficient pentru a îndepărta granulele de nisip enervante după o vacanță la plajă sau petele dificile de fond de ten.

Scapă de amprente

Petele de amprente sunt inevitabile deoarece pielea produce uleiuri. De fiecare dată când ridici telefonul, amprentele vor rămâne pe ecran. Cea mai sigură modalitate de a curăța ecranul fără amprente este cu o lavetă din microfibră. Pentru o curățare mai profundă, umezește laveta cu apă distilată (nu aplica niciodată apă direct pe ecran) și șterge suprafața. Acest lucru funcționează și pentru spatele și lateralele telefonului.

Alternativ, încearcă un autocolant de curățare a ecranului din microfibră care se lipește pe spatele telefonului pentru o ștergere ușoară.

Îndepărtează nisipul și particulele mici

Granulele de nisip și scamele se pot bloca ușor în porturile și crăpăturile telefonului. Pentru a le îndepărta, foloseșe bandă adezivă. Apas-o de-a lungul cutelor și al difuzorului, apoi ruleaz-o și introduce-o ușor în porturi. Banda va scoate orice resturi. 

Pentru găurile mai mici ale difuzoarelor, folosește ușor o scobitoare sau un mic aspirator pentru spații înguste pentru a aspira resturile. Aceste instrumente funcționează bine și pentru alte aparate mici sau zone greu accesibile din mașină.
Nisipul și particulele mici pot fi dificil de îndepărtat. O bucată de bandă adezivă ar trebui să fie suficientă.

Curăță machiajul de pe ecranul telefonului

Când porți machiaj și produse de îngrijire a pielii, cum ar fi fondul de ten și cremele hidratante, vei lăsa reziduuri pe ecranul telefonului. Deși demachiantul funcționează pentru față, nu este sigur pentru ecrane din cauza substanțelor chimice potențial dăunătoare. În schimb, încearcă un produs special pentru ecran care nu conține alcool, potrivit cnet.com.

×
Subiecte în articol: smartphone murdarie