Grupul austriac IT&C Kapsch va investi, in urmatorii trei ani, intre 7 si 10 milioane de euro in dezvoltarea filialei din Romania, a declarat azi directorul general al Kapsch SRL, Dan Roman.
"O parte din aceste investitii va fi directionata catre achizitia de firme de pe piata locala. Aceste firme provin din zona de tehnologie si servicii software sau firme care poseda deja competente solide in domeniile principale de activitate Kapsch in Romania", a spus Roman intr-o conferinta, citat de Mediafax.
Dan Roman a condus operatiunile S&T Romania in ultimii 10 ani, pana la finele lunii mai a acestui an. S&T Romania este membra a grupului austriac S&T, unul dintre cei mai importanti furnizori de consultanta IT, solutii si servicii IT pentru clientii din Europa Centrala si de Est, cu afaceri de peste 400 milioane de euro in 2010.
Anul trecut, potrivit datelor de la Registrul Comertului, afacerile Kapsch in Romania au atins 2,48 milioane de lei, iar pierderile s-au apropiat de 100.000 lei.
Kapsch Group furnizeaza solutii si servicii IT&C in trei mari arii de interes, respectiv mediul enterprise, prin divizia Kapsch BusinessCom, sisteme inteligente de transport, prin Kapsch TrafficCom, si operatori de telecom si feroviari, prin Kapsch CarrierCom.
Grupul a intrat in Romania in 2009, prin divizia Kapsch BusinessCom, care a participat in cadrul unor consortii de firme, la licitatii pentru introducerea sistemelor de comunicatii GSM-R ca o componenta a constructiei de cai ferate.