x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Berceanu analizează propunerile sindicaliştilor CFR privind bugetele

Berceanu analizează propunerile sindicaliştilor CFR privind bugetele

30 Aug 2010   •   00:00

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, va analiza până joi propunerile sindicaliştilor de echilibrare a bugeturilor de venituri şi cheltuieli pentru a nu mai fi nevoie de disponibilizări la CFR, iar dezbaterea pe programul de restructurare amână concedierile după 15 septembrie.

Berceanu a declarat, în urma discuţiilor de azi cu sindicatele, că nu a reuşit să găsească în propunerile sindicaliştilor "lucruri noi", acestea fiind în afara structurii feroviare.

"Ştergerea datoriilor şi transferarea lor la datoria publică a României sau creşterea subvenţiilor sunt unele dintre propunerile sindicatelor. Unele dintre ele pot fi luate în calcul. Subvenţia la CFR Călători este variabilă şi insuficientă din punctul meu de vedere, dar sunt şi soluţii care nu pot fi aplicate", a spus Berceanu, citat de Mediafax.

Ministrul consideră că nu se poate ajunge la o formulă de echilibru între bugetul de venituri şi cel de cheltuieli fără a se recurge şi la disponibilizări. Însă Berceanu consideră că dacă sindicaliştii renunţă la alte cheltuieli de tip salarial vor putea fi păstraţi mai mulţi angajaţi, astfel că vor fi disponibilizate mai puţin de 8.000 de persoane.

Berceanu spune că au existat în timpul discuţiilor de azi divergenţe între diferitele federaţii din cadrul CFR, dând exemplul măsurii privind ştergerea datoriilor, propusă de Federaţia Mecanicilor de Locomotivă şi respinsă de sindicaliştii de la infrastructură.

×
Subiecte în articol: IT