x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Camera web a laptopuluilui Mark Zuckerberg este acoperită cu o bandă adezivă pentru a nu fi preluată de hackeri

Camera web a laptopuluilui Mark Zuckerberg este acoperită cu o bandă adezivă pentru a nu fi preluată de hackeri

22 Iun 2016   •   22:10
Camera web a laptopuluilui Mark Zuckerberg este acoperită cu o bandă adezivă pentru a nu fi preluată de hackeri

O fotografie în care fondatorul Facebook Mark Zuckerberg este înfăţişat la biroul său ilustrează că până şi şeful executiv al uneia dintre cele mai mari companii IT din lume se teme ca hackerii să nu-i încalce intimitatea prin accesarea nepermisă a camerei web şi a microfonului Macbook-ului său, scrie BBC News în ediţie online.

În fotografia postată pe reţeaua de socializare se poate observa cum microfonul şi camera laptopului Macbook Pro al lui Zuckerberg sunt acoperite cu bandă adezivă.

Cei de la Facebook nu au răspuns solicitărilor de a comenta pe marginea detaliului care apare în fotografia postată de Zuckerberg pentru celebrarea Instagram, care a atins recent peste 500 de milioane de utilizatori.

Anterior şi şeful Biroului Federal de Investigaţii al SUA (FBI), James Comey, a spus public la o dezbatere că acoperă cu hârtie camera web a laptopului său pentru a nu permite hackerilor să îl spioneze.

Potrivit documentelor furnizate de fostul consultant al Agenţiei pentru Securitate Naţională Edward Snowden, agenţiile americane şi britanice interceptau imagini ale camerelor web de la milioane de utilizatori ai Yahoo din întreaga lume în perioada 2008-2010. Compania de securitate informatică Symantec a atras atenţia utilizatorilor să nu ţină calculatoarele dotate cu webcam în dormitoarele lor şi să nu facă ceva în faţa camerei web despre care ei nu vor ca restul oamenilor să afle.
Profesorul Alan Woodward, expert în securitatea calculatoarelor la Universitatea din Surrey, Marea Britanie, a avertizat că există foarte multe programe de tip ''malware'' care pot accesa componente fizice, ce sunt parte a unui calculator, pentru a-i observa sau asculta pe utilizatorii acestuia. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Mark Zuckerberg