x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Cât vorbesc românii în străinătate

Cât vorbesc românii în străinătate

de Mihai Manole    |    20 Mai 2008   •   00:00

Românii au vorbit anul trecut 138,7 milioane de minute în roaming, doar în reţelele operatorilor de telefonie mobilă, aproape de două ori mai mult decît în 2006.



Românii au vorbit anul trecut 138,7 milioane de minute în roaming, doar în reţelele operatorilor de telefonie mobilă, aproape de două ori mai mult decît în 2006.

Potrivit datelor Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii şI Tehnologia Informaţiei, durata medie a unui apel originat în roaming a fost de 1 minut şI 32 de secunde, iar a apelurilor terminate în roaming de 1 minut şI 55 de secunde. Potrivit operatorilor, principalele destinaţii de roaming sunt Ungaria, Germania, Austria, Italia şI Franţa. În cazul clienţilor Orange, numărul celor care au folosit serviciile de roaming a crescut cu peste 50% în prima parte a acestui an faţă de 2007, ne-a declarat Dorin Odiaţiu, Head of Wholesale, International & Regulatory Affairs Orange România. Operatorii recunosc potenţialul acestui segment de piaţă şi încearcă să îşi atragă clienţii cu oferte de preţ atractive, stabilite în funcţie de popularitatea destinaţiilor internaţionale. Cea mai recentă ofertă vine din partea Cosmote, care a anunţat reducere, dela 16 iunie, cu pînă la 40% a tarifelor apelurilor iniţiate către destinaţii externe.

TELEFONIA FIXĂ. În domeniul reţelelor de telefonie fixă, reprezentanţii Romtelecom, operatorul care gestionează aproape 70% din volumul de trafic "fix”, ne-au declarat că în ultima lună peste 15% dintre clienţii companiei au iniţiat convorbiri internaţionale. Durata medie a unei convorbiri internaţionale în acest caz este semnificativ mai mare decît estimările din cazul telefoniei mobile, şi anume de peste 4 minute. În cazul furnizorilor alternativi de telefonie fixă, 2,4% din volumul de trafic din reţelele acestora a fost reprezentat, în 2007, de traficul de voce internaţional. Acest procent ar însemna circa 67,2 milioane de minute.

×
Subiecte în articol: IT