x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget China, ţara celor mai mulţi internauţi

China, ţara celor mai mulţi internauţi

de Jurnalul National    |    18 Ian 2008   •   00:00

China va ocupa în curând prima poziţie în clasamentul ţărilor cu cei mai mulţi internauţi. La sfârşitul anului 2007 existau 210 milioane de utilizatori chinezi ai internetului, cu doar 5 milioane mai puţini decât cei americani.

China va ocupa în curând prima poziţie în clasamentul ţărilor cu cei mai mulţi internauţi. La sfârşitul anului 2007 existau 210 milioane de utilizatori chinezi ai internetului, cu doar 5 milioane mai puţini decât cei americani. La începutul acestui an se estimează că cele două ţări vor face schimb de locuri în clasament. În acest context, autorităţile chineze au solicitat ajutor internaţional pentru combaterea pirateriei pe internet. Principala problemă o reprezintă faptul că piraţii folosesc servere localizate în alte ţări, îngreunând astfel misiunea autorităţilor. 

China deţine deja cel mai mare număr de utilizatori ai telefoanelor mobile, 539,5 milioane la sfârşitul lui noiembrie.

×
Subiecte în articol: IT