x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Clientul, stăpânul operatorilor

Clientul, stăpânul operatorilor

de Alexandru Radescu    |    06 Feb 2009   •   00:00

Utilizatorii de servicii de telefonie fixă, mobilă şi internet din România benefeciază şi de drepturi. Nu este poanta zilei, este o decizie a Autorităţii Naţionale pentru Comunicaţii, trimisă ieri spre publicare în Monitorul Oficial.

Personalul de vânzări al operatorilor va avea obligaţia să comunice clientului, verbal sau, dacă acesta solicită, în formă tipărită ori electronică, înainte de încheierea contractului, cel puţin următoarele informaţii: planul tarifar ales, inclusiv contravaloarea acestuia pe întreaga perioadă contractuală iniţială, precizând serviciile incluse – abonament lunar (numărul de minute/creditul inclus, dacă este cazul), extra-opţiuni, conectare/instalare, echipament terminal achiziţionat etc., după caz, cu toate taxele incluse.

De asemenea, clientul trebuie informat în legătură cu tarifele aplicabile pentru acces şi pentru apelurile naţionale, tarifele pentru apelurile efectuate în orele de vârf/în afara orelor de vârf (cu indicarea intervalelor orare corespunzătoare) şi condiţiile de utilizare a minutelor incluse sau a creditului inclus; durata minimă a contractului, precum şi condiţiile de încetare a contractului înainte de termen şi penalităţile aplicabile.

În cazul în care contractul pentru furnizarea de servicii de telefonie destinate publicului este prelungit automat, iar denunţarea unilaterală ulterioară presupune plata de către abonat a unor penalităţi, operatorii vor trebui să îşi informeze abonaţii prin intermediul unui SMS sau prin intermediul facturii despre data la care expiră contractul, data-limită pentru transmiterea notificării.

O altă obligaţie ce va reveni tuturor furnizorilor de servicii de comunicaţii electronice (telefonie şi internet) este aceea de a pune la dispoziţia abonaţilor, prin intermediul facturilor detaliate, a unor informaţii precum: gratuităţile/reducerile tarifare de care abonatul a beneficiat şi modul de aplicare a acestora serviciile ocazionale furnizate şi tarifele percepute pentru acestea; lista completă a convorbirilor efectuate şi a mesajelor expediate, precum şi a mesajelor sau apelurilor recepţionate.

Şi nu în ultimul rând, utilizatorii trebuie să fie informaţi despre drepturile lor prin intermediul unui afiş la punctele de vânzare, inclusiv în lanţul de dealer-i. Iar contractul cadru trebuie să fie disponibil şi pe site-ul operatorului, prin link vizibil în pagina principală.

AMENZI USTURĂTOARE
Încălcarea prevederilor acestei decizii conduce la amenzi contravenţionale cuprinse între 10.000 şi 100.000 lei pentru operatorii cu o cifră de afaceri de până la 5 milioane de lei şi poate ajunge la 2% din cifra de afaceri în cazul companiilor cu venituri de peste 5 milioane de lei. Dacă operatorul recidivează, amenda poate ajunge la 5% din cifra de afaceri. Operatorii au la dispoziţie un interval de 90 de zile pentru a pune în practiceă prevederile deciziei.

×
Subiecte în articol: IT