x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Cum deschizi usa cu fata

Cum deschizi usa cu fata

26 Noi 2004   •   00:00

Subiect SF cu ceva ani in urma, metodele de recunoastere pe baza informatiilor biometrice se raspandesc astazi dintr-o tara in alta. In acelasi timp, dezbaterile de natura etica continua, dar "valurile tehnologice" se succed cu repeziciune, dupa o ratiune de putini stiuta, conducand catre un misterios "Unde?" sau "Ce?".

Dupa atacurile teroriste din 11 septembrie de la WTC, oficialitatile din multe tari s-au pus serios pe treaba in intentia de a gasi modalitati de securizare in diverse spatii publice sau private. Se pare ca identificarea cetatenilor prin carduri cu date biometrice este socotita una dintre cele mai potrivite solutii pentru prevenirea si combaterea infractionalitatii.

Compania britanica Aurora a dezvoltat insa un sofware 3D pentru scanarea trasaturilor fetei. Realizatorii acestui program au relatat reporterilor BBC ca performanta programului merge pana la gasirea deosebirilor intre doi "gemeni identici". Deja tehnologia a starnit interesul a cateva aeroporturi din Marea Britanie si au inceput chiar testari pentru inlocuirea codului PIN atunci cand vrei sa retragi o suma de la banca.

Aceasta inovatie apare in mijlocul discutiilor asupra testelor "faciale" biometrice, bidimensionale, carora li s-au gasit cateva deficiente. Este vorba de o expresie a fetei dintr-un anume moment, pe de alta parte, intensitatea sau modul in care "cade" lumina. (Alexandru Radescu)

×
Subiecte în articol: IT