Compania Romsoft, care operează lanţul de magazine IT Depozitul de Calculatoare, a anunţat că a achitat integral o linie de credit de 2,6 milioane euro contractată de la BRD, însă mai are numai 25 magazine, după ce a trebuit să închidă 34 de unităţi.
Compania a negociat cu BRD prelungirea şi reeşalonarea liniei de credit, însă banca a cerut la 29 aprilie rambursarea împrumutului, se arată într-un comunicat al firmei, citat de Mediafax.Pentru a reuşi să restrângă costurile, compania a făcut restructurări masive de personal, care au vizat 186 de persoane, şi a închis 34 de magazine. Astfel, după achitarea datoriei către BRD, Depozitul de Calculatoare va opera în continuare 25 de magazine, cu 120 de angajaţi.
La începutul crizei, DC opera 108 magazine, cu 750 de angajaţi, şi avea datorii către bănci de 5,5 milioane euro, fiind la data respectivă cel mai mare lanţ de magazine specializat în IT din România.
Compania a înregistrat în primul trimestru un profit de 1,3 milioane lei (320.000 de euro).
Pachetul majoritar de acţiuni Romsoft este în posesia directorului general Virgiliu Răducanu, acesta deţinând 58,7% din titluri. În acţionariat se mai regăsesc trei persoane fizice Rodica Anca Gaspar (18,5%), Ladislau Gaspar (11,2%) şi fostul director general al companiei, Marius Adrian Badea (11,1%).