Asociaţia Naţională a Internet Service Providerilor din România vrea să dezvolte platforma naţională de interconectare a reţelelor de servicii de Internet. În 2009, Romtelecom a lansat o platformă a asemănătoare, Balcan-IX, care acoperea opt puncte de acces situate în Bucureşti, Timişoara, Oradea, Iaşi, Bacău, Galaţi şi Constanţa.
RoNIX va fi dezvoltată atât prin conectarea a noi membri, cât şi prin instalarea de noi noduri şi legături, potrivit unui comunicat al asociaţiei. Reţeaua a fost gândită să se dezvolte în faze succesive, prin instalarea în mai multe locaţii din ţară. Printre avantajele platformei se numără reducerea costurilor furnizorilor şi implicit ale clienţilor, precum şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor.
Clienţii Balcan-IX puteau opta pentru peering public local, schimbul de trafic fiind permis între clienţii aceluiaşi punct de acces, sau peering public naţional, când traficul este permis între clienţii aflaţi în puncte de acces diferite.