x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget “Dusmanii democratiei” ramân făra internet

“Dusmanii democratiei” ramân făra internet

de Alexandru Radescu    |    24 Noi 2009   •   00:00

Noul pachet telecom votat de Parlamentul European trasează regului noi in ceea ce priveste blocarea accesului unui utilizator la internet. De asemenea, portabilitatea va trebui asigurată într-o zi iar site-urile trebuie să solicitare acordul utilizatorului privind utilizarea de “cookies”.



"Am dorit să asigurăm faptul că drepturile cetăţenilor nu vor mai dispreţuite sau ignorate (...) Este pentru prima dată când într-un text juridic se face referire la utilizarea internetului ca principiu de bază deci, făcând astfel legătura între internet şi exerciţiul drepturilor şi libertăţilor fundamentale", a declarat raportoarea Parlamentului, Catherine Trautmann.

Accesul unui utilizator la internet poate fi întrerupt numai în cazul în care este “necesar într-o societate democratică” şi numai după “o procedură prealabilă echitabilă şi imparţială”, care le oferă utilizatorilor posibilitatea de a-şi susţine cazul şi respectă prezumţia de nevinovăţie.

Pachetul legislativ mai include alte reguli precum:

- îmbunătăţirea drepturilor consumatorilor, de
exemplu permiţând clienţilor să-şi poată transfera numărul de telefon mobil în aceeaşi zi lucrătoare, atunci când schimbă operatorii;

- consolidarea protecţiei datelor cu caracter personal şi a vieţii private, de exemplu prin solicitarea acordului utilizatorului privind utilizarea de “cookies”;

- armonizarea gestionării spectrului de frecvenţe radio în cadrul UE, în special cu scopul de a face trecerea de la televiziunea analogică la televiziunea digitală până în 2012;

- permiterea “separării funcţionale”, adică norme care solicită operatorilor dominanţi să-şi separe infrastructura reţelei de unităţile comerciale ce oferă servicii care folosesc această infrastructură.

Statele membre trebuie să îşi adapteze legislaţia naţională în vederea asigurării acestor garanţii până la 24 mai 2011.

×
Subiecte în articol: redactie